Gândul zilei

 

 

„O piatră cade, dar omul îndură destinul său”

(G. Bernanos, La joie, OR, 676)

 

„Omul nu este decât o trestie,

cea mai slabă din natură;

dar este o trestie cugetătoare.

Nu trebuie ca întregul Univers

să se înarmeze spre a-l strivi.

Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă.

Însă în cazul în care Universul l-ar strivi,

omul ar fi încă mai nobil decât ceea ce-l ucide;

pentru că el ştie că moare; i

ar avantajul pe care Universul îl are asupra lui,

acest Univers nu-l cunoaşte.

Astfel toată măreţia noastră stă în cugetare”

(B. Pascal, Cugetări, 135-136).

Cu această expresie vrea să arate

distanţa care există între lucruri şi om.

Amândoi sunt în mişcare spre un scop.

În timp ce piatra simplu „cade” urmând în mod automat

şi incoştient traiectoria impusă de legea gravitaţiei,

omul în schimb „îndură” – nu „cade” –
adică vrea să însemne că înăuntrul său
există un alt dinamism,

acela al libertăţii,

care se opune „căderii”

şi nu poate fi strivit de „cădere”,

cel mult doar limitat în efectuarea sa.

 În această situaţie dramatică de libertate,

omul „îndură destinul său”,

adică viaţa sa marcată de la început de primul păcat.