Iubirea este un dar, nu o datorie
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 octombrie 2020)
Lecturi: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10; Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi
Omilie
Astăzi liturgia vorbește despre primatul iubirii, căci iubirea este un dar al lui Dumnezeu, nu o datorie. Răspunzând unui învățat al Legii, care voia să-l pună la încercare, Isus celebrează iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Sunt două iubiri diferite? Este o unică iubire cu o față dublă. Nu numai că sunt inseparabile, dar sunt doar una. Același elan face să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele. Prima lectură precizează datoriile de dreptate și de caritate pe care avem de împlinit față de cei slabi și lipsiți: să nu faci rău străinului, orfanilor, văduvelor, săracilor. Este „codul alianței”. A doua lectură indică manifestarea relațiilor corecte cu Dumnezeu: renunțarea la idolatrie și slujirea Domnului. Primele două lecturi reprezintă doar un comentariu la învățătura de astăzi centrată pe Evanghelie. Celebrarea liturgică la care participăm ne ajută să-l întâlnim pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne întărește legăturile fraterne!
În prima lectură (Ex 22,20-26) citim „codul alianței” (Ex 20,22-23,19). Nu pretinde să examinăm toate cazurile care privesc iubirea aproapelui, dar se limitează la cei mai lipsiți, arătând spiritul în care se stabilesc relațiile umane. În Lege [Tora, în ebraică] găsim aceste norme în apărarea străinilor, orfanilor, văduvelor, săracilor. Sunt cei mai nevoiași, lipsit de apărare; se bucură de ocrotirea Celui Preaînalt. Însuși Dumnezeu se face apărătorul lor: „dacă le faci rău şi ei strigă la mine, eu le voi asculta strigătul” (v. 22). Și comunitatea trebuie să-i ia în grijă: „să nu-l asupreşti” (v. 20); „să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului! (v. 21); „dacă împrumuţi bani celui sărman din poporul meu, să nu te comporţi cu el ca un cămătar şi să nu ceri dobândă de la el!” (v. 24). Dumnezeu ne atrage atenţia asupra persoanelor vulnerabile care depind de bunăvoința altora. Cartea Exodului vine să amintească că alianța cu Dumnezeu trece prin iubirea fraţilor şi, în special, al celor săraci… Gesturi de iubire care au gust de Evanghelie.
În a doua lectură (1Tes 1,5c-10), apostolul Paul trebuie să fugă din Tesalonic din cauza evreilor care îl persecutau. Era îngrijorat de situația comunității. Primind vești bune de la Timotei și Sila, le scrie tesalonicenilor o epistolă în care își exprimă bucuria că au rezistat la încercări. Prima comunitate creștină de pe teritoriul Europei a trezit multă bucurie în bisericile tinere. Au experimentat credința, nu ca o teorie, ci văzând și trăind cu Paul, care i-a condus până la Cristos, doar cu puține săptămâni după întemeierea comunității [bisericii]: „v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri” (v. 9-10). Această convertire este principiul căii sfințeniei pe care creștinul este chemat să-l realizeze în propria existență. Exemplul este Cristos: „aţi devenit imitatorii noştri şi ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt” (v. 6). Noii credincioși au suportat chinuiții [necăjiți]. Cuvântul grec [thlipsis] este folosit pentru a desemna dificultățile din ultimele timpuri provocate de izbucnirea forțelor contrare Evangheliei lui Cristos. Dar au trăit acele necazuri „cu bucuria Duhului Sfânt”. Tesalonicenii au devenit modele de credință: „exemplu pentru toţi cei care cred în Macedonia şi Ahaia” (v. 7). „Cuvântul Domnului a răsunat” în toată Grecia. Iubirea, ce inspiră discipolii lui Isus, devine „forța contagioasă” în așteptarea Domnului: convertindu-se de la rău și abandonându-se în slujirea lui Dumnezeu, trăiesc în așteptarea Domnului care mântuiește, privind spre viitor cu speranță neclintită. Cei necredincioșii vor avea posibilitatea să vadă o rază din sfințenia lui Dumnezeu și din credibilitatea bisericii și vor râvni să intre în ea.
Evanghelia după Matei, după ce relatează intrarea lui Isus în Ierusalim cu „osanale” (Mt 21) – în ultima săptămână de viață pe pământ – continuă controversele cu elitele religioase [fariseii] și capii poporului, după cum sunt irodienii și saduceii. Vine pusă în discuție cea mai mare poruncă a Legii, asupra căreia nu sunt de acord școlile ebraice. În Evanghelie (Mt 22,34-40) găsim fariseii, învățați ai Legii, care căutau să-l pună la încercare pe Isus. Este una dintre ultimele manevre care îi dă Domnului să-și exprime gândurile asupra Legii și Evangheliei. „Învăţătorului, care este cea mai mare poruncă din Torah [Lege]?” (v. 36). Întrebare este răutăcioasă. Evanghelistul notează: „l-a întrebat ca să-l pună la încercare”. Este o capcană ca să-l ispitească, să-l surprindă greşind în cuvintele sale. Este fățărnicia fariseului, dar Isus nu-i plăteşte cu aceeaşi monedă; proclamă porunca iubirii celor care îl urăsc…
În antichitatea păgână se numea „regula de aur”: „Ceea ce nu-ți place, altuia nu-i face!” Fariseul i-a cerut „care poruncă este cea mai mare în Lege”, în timp ce Isus enunță două! Toată lumea ştie că în Scriptură sunt cele „Zece Porunci”. Însă fariseii şi tradiţia lor fărâmițează cele „Zece Porunci”, ajungând să le transforme într-o listă de 613 precepte din care 365 sunt interdicții [să nu faci aceasta!], una pentru fiecare zi, şi 248 de impuneri [să faci!], la fel de multe câte oase sunt în om. Se cădea în formalism, se pierdea în amănunte. Maniaci în a transforma sute de precepte ale Legii lui Moise, rabinii se întreabă care este „porunca de mai mare”, adică cea mai importantă dispoziție din istorie? Învățații Legii căutau să facă o ierarhie în aceste legi: care este porunca supremă?
Îi răspunde Isus: „Shema'Israel! Ascultă, Israele! Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (Dt 6,5). Domnul nu pare că a avut nevoie să se gândească; răspunsul a ţâşnit din inima lui! Este un verb la viitor, indicând o acțiune care nu se va încheia niciodată! Iubirea este un dar al lui Dumnezeu, nu o datorie, ci o necesitate: să trăiești tot timpul. Toți evreii obișnuiau să se roage în fiecare zi cu Scriptura: „Shema'Israel!” Este crezul iudaic! Credinţă trebuie repetată de trei ori pe zi: dimineața, la amiaza și seara.
Dar Isus putea să se fi oprit acolo – la „Shema'Israel!” – însă adaugă ceva ce învățătorul Legii nu l-a întrebat: „a doua porunca este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»!” (v. 39). Este importantă ca prima. Aceste două porunci le pune împreună; nu separate, ci una singură, căci este aceeaşi iubire cu două fețe. Nu-l poți iubi pe Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele; nu poți iubi aproapele fără a-l iubi pe Dumnezeu. Are dreptate Isus! Contează! Iubirea implică totalitate.
Până unde l-a dus cele „două iubiri” pe Domnul?... Până la moarte! Cristos a iubit până la moarte! Căci el ne poartă spre adevăratul centru: e iubirea în relație, în comuniune, în unitate… Tocmai stând cu Dumnezeu și cu alții mă găsesc pe mine însumi.
Domnul ne-a creat pentru a ne face părtaşi de viaţa sa: să fim iubiţi pentru a-l iubi. Isus ne aşteaptă pe toţi în împărăția sa pentru a ne îmbrăţişa. Acesta este „visul” lui Dumnezeu pentru om: iubirea! Iubirea este un dar, nu o datorie!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu