pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 noiembrie 2020)
Lecturi: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi
Omilie
În această Liturghie toți se bucură: sunt toți sfinții. Rugăciunea zilei explică motivația sărbătorii prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu dai Bisericii tale bucuria de a celebra într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor”. Este o unică celebrare care îi cuprinde pe toți. Este sărbătorită sfințenia. Biserica o recunoaște pentru că a trăit în mod eroic „fericirile”: sfințenia oamenilor obișnuiți! Este o „sărbătoare a sfinților” care au trăit credința și viața creștină cu experiența lor zilnică. Cum să nu vedem o mulțime imensă, care este din același lut ca și noi, ce se bucură că au devenit veșnici ca și Domnul gloriei? Să lăsăm tristețile și să intonăm imnul bucuriei! Cele trei lecturi dezvoltă un cuvânt despre sfințenie.
Astăzi Biserica sărbătorește o mulțime imensă de urmași ai lui Cristos pe care nimeni nu-i poate să-i numere, după cum scrie în Apocalips (Ap 7,2-4.9-14). Se referă în chip special la creștinii bisericii din primele secole, la „sfinții” care l-au urmat pe Isus până la martiriu: după ce au fost purificați de greșelile vieții lor, și-au spălat veșmintele în sângele Mielului, și au fost introduși în liturgia veșnicului Dumnezeu. Este viziunea Bisericii cerești! Istoria are un sens: cel imprimat de Tatăl și constă în Paștele lui Isus, Mielul Pascal, și a celor care cred în el. Cuvântul sărbătorii de astăzi ne atrage atenția asupra unui fapt tulburător: creștinul sau sfântul este un martir. „Am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israel” (v. 4). E simbolic numărul: e obținut din înmulțirea lui doisprezece ori doisprezece ori și o mie. Este un număr incredibil de „sfinți”, cei cunoscuți și admirați pentru că au făcut minuni nu doar după moarte, ci și în viață, nu sunt sfinți provocatori, dar contează să ne spună că, într-o lume marcată de rău, rămâne o lumină a binelui care ne mângâie și ne încurajează. „Văzătorul” din Patmos – adică sfântul Ioan, apostolul – contemplă sufletele celor uciși pentru „Cuvânt”: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Sunt martirii cei care lărgesc orizontul poporului la dimensiuni uimitoare: „am văzut […] o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini” (v. 9). E culoarea albă a Domnului, a învierii, a botezului. Palmierul este semnul victoriei, triumful asupra morții. Dincolo de toate încercările, ei l-au descoperit pe Cristos ca Mielul lui Dumnezeu „care ridică păcatul lumii”. Avem nevoie de ei, de sfinți, pentru că în timp ce răul este vizibil, binele este ascuns! Cine vrea să știe de unde vin și rămân în gloria cerului? Iată răspunsul: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). E harul pe care Domnul îl pregăteşte unei mulțimi nenumărate. Dumnezeu îl propune la toți oamenii. Acesta este scopul în care a fost scris Apocalipsul: să-i mângâie pe creștinii persecutați, să-i încurajeze în suferințele lor.
Recunoașterea multor sfinți ascunși să trăiască în umbra, este o problemă a privirii: „vedeți”. O spune sfântul apostol Ioan în scrisoarea sa (1In 3,1-3) pe care am ascultat-o în lectura a doua: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (v. 1). Verbul „a vedea”: „vedeți!” Ioan certifică o realitate simplă: „vedeți” – căci suntem fiii lui Dumnezeu, copleșiți de iubire. Aceasta este sfințenia: intimitate cu Dumnezeu. Sfântul Paul adresează scrisorile sale „către toți sfinții în Cristos Isus, care sunt în Filipi” (Fil 1,1); „către sfinții care sunt în Efes” (Ef 1,1); „către sfinții din Colose și către frații credincioși în Cristos” (Col 1,2); „către toți sfinții care sunt în întreaga Ahaia” (2Cor 1,1); „tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiți de Dumnezeu, numiți sfinți” (Rom 1,7). Nu scrie sfinților din cer, ci persoanelor concrete care sunt în Filipi, Efes, Corint, Colose și Roma. Sunt pentru el sfinți. Pentru sfântul apostol Ioan, Biserica este o comuniune de iubire pe care Tatăl a semănat-o în noi, sărmanii păcătoşi, căci „oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat” (v. 3). Speranța ne purifică în fiecare zi. Creștinul este cel care are mâinile şi inima deschise pentru a primi iubirea Domnului. Dacă ne legăm de Cristos, nimic nu poate să ne despartă de iubirea sa! Suntem sfinți!
În Evanghelie după Matei (Mt 5,1-12), l-am ascultat pe Isus învățând mulțimile ce s-au adunat pe colină, lângă lacul Galileei, numită „Muntele Fericirilor”. Ce „fericire” este aceasta? Cum s-o obțin? Răspunsul lui Cristos ne surprinde: „fericiţi sunt cei săraci cu duhul... cei care plâng... cei care sunt persecutaţi pentru dreptate... cei cu inima curată... cei milostivi...” . Ei sunt beneficiarii: da, fericiți aceea! Cuvântul indică calea care i-a condus spre fericire, drumul ce ajunge la cer: un drum greu de înţeles, merge împotriva curentului, dar Domnul ne asigură că acela care merge pe drumul acesta devine fericit. Sfinții, pentru Isus, sunt aceea care trăiesc astfel!
E bucuria intrării în relaţie cu Dumnezeu. Mesajul proclamat umple de bucurie întreaga biserică, întreaga lume: calea sfinţeniei este calea fericirii… Nu uităm că fericirile sunt paradoxale – „cuvântul crucii” (1Cor 1,18) – capabil de a descumpăni înţelepciunea umană! Este o iubire în stare să transforme un instrument de condamnare la moarte într-un tron de glorie!
Evanghelia se încheie cu fericirea celor persecutați: fericiți sunt cei calomniați și ofensați pentru dreptate; nu pentru un motiv oarecare, ci pentru fidelitatea proprie față de Dumnezeu. Înțelegem de ce sfințenia: nu este o alegere sau o opțiune. Sfințenia e purtarea la plinătate și împlinire a oamenilor noștri de Domnul: sau sfinți sau nimic!
Sărbătoarea de astăzi este o invitație de a deveni „oameni ai fericirilor” în mijlocul fraților noștri!
bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu