Dumnezeul viilor și nu al morților
pr. Isidor Chinez (6 noiembrie 2022)
Lecturi biblice: 2Macabei 7,1-2.9-14; 2Tesaloniceni 2,16-3,5; Evanghelia Luca 20,27-38; lecturi biblice
Omilie
Anul liturgic se apropie de sfârșit. Lecturile biblice accentuează mesajul eshatologic, adică despre ultimele realități: moartea, învierea, victoria lui Cristos cel înviat asupra morții și al răului. Este Domnul [Kyrios în limba greacă] al istoriei și al întregului univers. Textele ne vorbesc despre înviere. În Israel, credința în înviere este formulată explicit destul de târziu. Ea nu pleacă de la filosofia nemuririi sufletului, ci de la experiența puterii lui Dumnezeu. Iubirea sa durează pentru totdeauna și nu poate eșua nici măcar în fața morții: o învinge. Credinţa creştină îşi are începutul în învierea lui Isus Cristos. Prima lectură prezintă credința evreilor despre învierea trupului. O astfel de credință vine exprimată nu în formule sau enunţuri teoretice, dar printr-o relatare „a șapte frați și a mamei lor” martirizați. A doua lectură, unde tema învierii nu este menționată în mod explicit, dar este inclusă în discursului apostolului despre speranţa creştină, în care Dumnezeu ne dă harul să perseverăm: „să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun!” Evanghelia preia tema învierii. Întrebarea pe care i-o pun saduceii lui Isus este în mod deliberat paradoxală cu o femeie care rămâne văduvă la șapte bărbați: „la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia?” Răspunsul lui Isus corectează perspectiva: învierea există pentru că Dumnezeu iubește viață și nu este un Dumnezeu al morților. Este învățătura care ocupă partea centrală a liturgiei de astăzi despre înviere.
Prima lectură luată din cartea a doua a Macabeilor (2Mac 7,1-2.9-14) prezintă relatarea celor șapte frați și a mamei lor în timpul persecuției seleucide forțați de regele păgân al Siriei, Antioh al IV-lea Epifanul (175-164 î.C.), în anul 168 î.C. să facă acțiuni contrare „legilor părinților”: a mânca carne de porc ce e interzisă de Legea lui Moise. Regele introduce legile grecești. E urmașul lui Alexandru cel Mare (336-323 î.C.), regele Macedoniei. Antioh domnește în Siria. Iudeea a rămas supusă seleucizilor (din anul 200 î.C. până la 142 î.C.). [Este dinastie fundată în Siria de Seleuc Nicator (293-281 î.C.), însemnând „învingătorul”]. Pentru a rămâne fideli legii, ei acceptă tortura și moartea. Tristă relatare a celor șapte frați și a mamei lor! Câtă speranță dă! Speranță nu este o resemnare. O speranță care vine de la Dumnezeu, dar și de la mama curajoasă! În Israel, credința în înviere a început târziu, dar experiența persecuției și martiriului a jucat un rol semnificativ în deschiderea speranței în viața de după moarte: „regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale” (v. 9). E de preferat să meargă mai degrabă la moarte, decât să acţioneze într-un mod nedorit de Dumnezeu. Și, pe măsură ce martirii mor pentru credința lor, ei își mărturisesc încrederea deplină că Domnul îi va învia. Cuvântul înviere este pronunțat pentru prima dată. Nu privește numai sufletul, așa cum afirmau filosofii greci, ci omul întreg. Este speranța într-o viață dincolo de moarte. E o marea promisiune!
În lectura a doua (2Tes 2,16-3,5), apostolul Paul se roagă pentru credincioșii din Tesalonic să fie întăriți la bine: „să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun!” (v. 17). Îi invită să se roage pentru el ca să fie eliberat din mâinile celor răi și să poată continua să vestească evanghelia: „rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi” (v. 1). Stabilește criteriile acestei rugăciuni: ministerul apostolului în evanghelizare, răspândirea Cuvântului, misiunea, perseverență și apărare împotriva răului. Trebuie să învățăm să ne rugăm: intențiile noastre sunt adesea individuale, atunci când nu se limitează la micimea limitelor noastre: „Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va păzi de Cel Rău” (v. 3). Paul ne indică o perspectivă mai largă, ce vă taie răsuflarea: rugăciunea este ca o scufundare în misterul mântuitor al lui Dumnezeu care o toarnă în noi. Domnul ne-a iubit, ne iubește mereu, ne mângâie, ne întărește în fiecare lucrare și cuvânt spre bine. Acesta este Dumnezeul nostru: este Dumnezeul vieții și nu al morții.
În Evanghelia după Luca (Lc 20,27-38), Isus este provocat tocmai pe terenul cel mai teribil al morții. Un grup de saducei încearcă să-l pună pe Isus în dificultate. Sunt provocatori! Aparțin unei sectei religioase ebraice, de la începutul creștinismului, ostilă fariseismului și favorabilă elenismului [grecizării], care nega existența îngerilor, învierea și viața viitoare. Nu au ratat nici o ocazie de a ridiculiza credința „absurdă” în învierea morților. Aceștea bazându-se pe legile Vechiului Testament și date de Dumnezeu poporului prin Moise îi spun Domnului: „Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său!» Erau deci şapte fraţi. […] Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. În cele din urmă, a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soţie femeia?” (v. 28-29.32-34). Un exemplu „grotesc”: o femeie, șapte frați care se căsătoresc cu ea... „A cui va fi soție la învierea?” Întrebarea este o provocare cu privire la un subiect dezbătut în școlile religioase ale vremii: legea leviratului, adică „a cumnatului”, de la care vine cuvântul ebraic levir ce înseamnă „cumnat”. O lege menită să garanteze urmași, atât din motive religioase, cât și păstrarea moştenirii.
O curiozitate superficială și banală: la înviere, a cui va fi femeia de vreme ce au avut-o șapte soți pe pământ? Întrebare ce reprezintă absurditatea unei vieți după moarte. E un caz școlar, nu un fapt. Termenii sunt de posedare, supunere, putere… Isus nu răspunde la această întrebare, ci se referă la credința în Dumnezeul viu. Răspunsul lui afirmă realitatea învierii și consecvența ei cu Scripturile. Se deschide o perspectivă nouă dincolo de pragul morții. Căsătoria și relațiile sexuale sunt destinate să facă copii, care sunt legate de necesitățile timpului prezent. Dar se va încheia cu căsătoria! În viața care continuă după moarte are loc o transformare: se experimentează plinătatea comuniunii cu Dumnezeu și cu ceilalți, fără nici vreo ezitare, fără limite, fără particularități sau posesie: „cei consideraţi vrednici să dobândească lumea cealaltă şi învierea din morţi nu se vor însura […] pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (v. 35-36). În „lumea cealaltă” domnește viața divină: sunt făcuți „ca îngerii”. Această expresie nu intenționează să precizeze calitatea trupului pe care o vor avea ființele umane sau absența în ei a diferenție sexuale. Nu mai este nevoie de căsătorie. La înviere toți vor deveni fii ai lui Dumnezeu, „fii ai învierii”, care este proprie îngerilor.
„Că morţii învie, o arată şi Moise în relatarea despre rug, când îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât toţi trăiesc pentru el” (v. 37-38). Ce înseamnă aceasta? Se referă la autoritatea Sfintei Scripturi. Aceasta înseamnă că ei erau încă vii, fiindcă Moise și, după el, toți israeliții, l-au invocat pe Dumnezeul celor vii, căci „toţi trăiesc pentru el”. Pentru Isus, certitudinea învierii se întemeiază pe legătura iubirii cu care Dumnezeu ne leagă de sine. Cu toții vom fi una în Domnul!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu