Tari în credința învierii
pr. Isidor Chinez (2 noiembrie 2022)
Lecturi biblice: Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice
Omilie
După ce ieri am sărbătorit solemnitatea Tuturor Sfinților, astăzi suntem invitați de Biserică să ne aducem aminte de toți morți, să ne rugăm pentru aceea care au umblat înaintea noastră, ne-au însoțit, ne-au dat viață și acum ne-au lăsat, căci dorm somnul păcii. Celebrăm ziua comemorarea tuturor credincioșilor răposații. Moartea pentru creștini este împlinirea vieții de credință. Învățarea trăirii vieții din punctul de vedere al morții înseamnă a merge pe cale maturității conștiinței știind cine suntem și ce facem. În pomenirea morților, al celor decedați din toate timpurile, voim să privim în față moartea, cu simpatie și multă prietenie, invitând-o să șadă la masa vieții, acceptând-o ca însoțitoare și sora a noastră. O facem privind mormântul gol al Domnului care a înviat din morți prin puterea Tatălui și cu forța Duhului. Pentru noi credincioșii a muri înseamnă „a-l vedea pe Domnul așa cum este el”.
În prima lectură (Iob 19,1.23-27a) l-am ascultat pe Iob, cu frica de Dumnezeu, asupra căruia se dezlănțuie atâta suferință. De câte ori nu ni se întâmplă să auzim știrii despre război, violență, foame, moarte și de câte ori ne punem întrebarea: „de ce îngăduie Dumnezeu atâta durere și suferință?”. La această întrebare răspunde Iob, care distruge ideea durerii ca o consecință a pedepsei divine pentru păcatele săvârșite de om. Dumnezeu nu pedepsește, nu folosește boala, durerea, moartea pentru a se răzbuna pentru păcatul nostru. Acesta nu este Dumnezeul nostru, Dumnezeul revelației biblice! Dumnezeu este iubire! Iob, am auzit, nu explică durerea, dar trăiește și are încredere în Dumnezeu, care, mai degrabă sau mai târziu, va veni în ajutorul credinciosului său. El îl face să participe la un plan mai mare care își are împlinirea în Dumnezeu: „Eu ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi că, în cele din urmă, se va ridica peste ţărână; […] îl voi vedea pe Dumnezeu. Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi, şi nu altcineva” (v. 25-27). Sensul de bază este clar: omul zdrobit de necaz, invocă un proces care pune capăt acesteia recunoscând nevinovăția sa. Iob spera ca discursul să fie scris pe piatră ca să poată fi reluat și după moartea sa în fața lui Dumnezeu ca judecător, sigurul nevinovat: va găsi un „apărător” [goel în ebraică] în curtea cerească (cf. Num 35,19). Iob nu afirmă credința în învierea trupurilor, dar cuvintele sale sunt prețioase pentru că susține cu tărie dorința omului de a birui moartea, încredinţându-se unui „avocat” sau „apărător” care poate să-l izbăvească sau să-l răscumpere de la moarte şi să-i redea viața. Pentru noi creștinii singurul răscumpărător este Isus Cristos care se confruntă cu însăși moartea și, traversând-o în întregime, o golește complet, dându-ne dreptul la viață, viața deplină. Da, într-o zi vom contempla pe Domnul și „știm că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1In 3,2). Astăzi, ziua pomenirii morților: sărbătorim plinătatea vieții răscumpărate!
A doua lectură (Rom 5,5-11), omul nu mai trebuie să aștepte împlinirea promisiunii: să fie justificat. Dumnezeu a intervenit în istorie și a legat viitorul umanității mântuite de prezent: „acum”. „Pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit […] pentru cei nelegiuiţi […] Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (v. 6.8). Nu ne temem pentru că mergem să ne întâlnim cu Domnul, fratele nostru, Răscumpărătorul nostru. Suntem cu adevărat deschiși spre o speranță nesfârșită. Să avem deplină încredere deplină în iubirea gratuită a lui Dumnezeu Tatăl, care l-a trimis în lume pe Fiul său, care a murit pentru fiecare dintre noi, pe când eram încă cufundați în păcatele noastre. Cu atât mai mult, continuă apostolul neamurilor, acum că suntem fiii datorită jertfei lui Isus, care ne-a îndreptățit prin sângele său. Dumnezeu ne va mântui și ne va da viața veșnică prin Fiul său preaiubit!
Evanghelia după Ioan (In 6,37-40) se vorbește despre înviere. Învierea este promisiunea pe care o face Isus oamenilor, cei pe care i-a dat lui Dumnezeu. Ne ajută să biruim frica de moarte și de judecată. „Cel care vine la mine nu-l voi da afară” (v. 37), nu-l voi izgoni, spune Isus. Creștinul se duce în fiecare zi la Domnul, chiar dacă este contrazisă de atâtea căderi! El pleacă și se întoarce, se răzvrătește și se convertește, se ridică din păcat pentru a relua drumul către Isus. Domnul nu-l respinge, ci „îi învie în ziua de pe urmă”, îi îmbrățișează cu toată dragostea, îi dă iertarea păcatelor și îi conduce la viața veșnică. Face astfel pentru că și-a asumat voința lui Dumnezeu: „aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (v. 40). Pentru evanghelistul Ioan a crede în Isus nu este un fapt intelectual, dar mai degrabă o aderență la persoana sa, la urmărea sa, la ascultarea cuvântului său și la împlinirea „poruncii” sale de a ne iubi unii pe alții, așa cum a făcut-o el (cf. In 13,34). A crede în Domnul înseamnă a trăi în fiecare zi acea iubire pe care el însuși a trăit-o pe deplin față de Dumnezeu și față de frați. Celor care cred în el, Domnul le asigură învierea și viața veșnică în casa Tatălui.
Biserica ne invită să ne amintim de toți credincioșii răposați. Este încrederea deplină în învierea morților. Este promisiunea darului vieții, dat cu generozitate de Dumnezeu de la început și niciodată revocat, în ciuda păcatului nostru. Astfel, fiecare făptură umană este „altoită” în veșnicia lui Dumnezeu, ce a gândit-o, în proiectul creației, fiindcă ea trăiește împreună cu el viața fără de sfârșit. Mărturisește măreția sa: „Gloria lui Dumnezeu este omul viu”, spunea sfântul Irineu de Lyon.
Pentru
om rămâne promisiunea învierii. Își croiește drum spre împlinire. Este
încrederea în înviere: „Eu îl
voi învia în ziua de pe urmă!”
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu