Perseverând în credință
pr. Isidor Chinez (26 decembrie 2023)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice
Omilie
Sărbătoarea Nașterii Domnului este urmată imediat de aceea a sfântului Ștefan, primul martir, dintr-un grup lung de bărbați și femei care și-au dat viața pentru Domnul. Sunt cei mai apropiați și primii care au mărturisit credința cu martiriul lor. A fost fixată întotdeauna, în mod semnificativ, la 26 decembrie, căci este „însoțitorul lui Cristos” [comites Christi, în latină ]. Se relungește solemnitatea Nașterii Domnului timp de opt zile. E timpul bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu! În atmosfera veselă de Crăciun, această comemorare ar putea părea deplasată. Nașterea Domnului este sărbătoarea vieții și ne oferă seninătate și pace. De ce să ne tulbure încântarea cu amintirea unei violențe atât de sângeroase? În realitate, din perspectiva credinței, sărbătoarea sfântului Ștefan e în deplină sintonie cu sensul profund al Nașterii Domnului. În martiriu violența este învinsă de iubire, moartea de viață. Biserica vede în jertfa martirilor „nașterea lor pentru cer”. Celebrăm astăzi „ziua de naștere” a lui Ștefan pentru cer, care izvorăște din Nașterea Domnului. Isus transformă moartea celor care îl iubesc în zorile adevăratei vieți noi! Sfântul Ștefan este unul dintre cei șapte diaconi (cf. Fap 6,1-6). Cuvântul pe care Biserica ne face să-l citim astăzi este centrat pe tema persecuției. Este izvor de rodnicie apostolică și de reînnoire a Bisericii. Textele biblice încadrează martiriul lui Ştefan în ambientul ostilităţii faţă de Domnul: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” (Fap 7,56). Isus prezintă deschis discipolilor săi, fără să ascundă nimic, din ceea ce presupune a fi „creștin”: „Fiţi atenţi la oameni […] Veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor (Mt 10,17-18). Ştefan are o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa.
Faptele Apostolilor (Fap 6,8-10; 7,54-59) intenţionează să încadreze moartea lui Ştefan în contextul persecuţiei care îi lovește pe discipolii Domnului, așa cum l-a lovit pe el însuși în misterul răscumpărării. [Termenul de „discipol” indică pe cei care aderă la creştinism, fie de origine păgână, fie iudaică]. Ștefan este condus la Sinedriu să fie judecat pentru două crime: blasfemie (cf. Fap 6,11) și predicare împotriva templului (cf. Fap 6,14). La fel s-a întâmplă în procesului lui Isus. Aici se ridică martori falși pentru a-l acuza (cf. Fap 6,11). Dumnezeu intervine în mersul procesului cu propria sa mărturie, producând doua fenomene în persoana lui Ștefan: o înțelepciune inspirată (cf. Fap 6,9-10) și schimbarea feței sale (cf. Fap 6,15). Ștefan este dispus să moară pentru iubirea lui Cristos. Ne reamintește fiecăruia dintre noi că ieri s-a născut un copil, dar un copil pentru care într-o zi mii de oameni vor prefera să-și dea viața numai să nu-l tăgăduiască. Este vestea cea bună a iubirii pe care a venit s-o anunțe. Martiri sunt în primul rând oameni care sunt profund îndrăgostiți de viață. Sfântul Luca nu foloseşte aici verbul „a lapida” [lithaso, în greacă]: a ucide pe cineva cu lovituri de pietre. Termen tehnic pentru executarea sentinţei de condamnare la moarte după legea iudaică prin aruncarea cu pietre, pentru a scoate în evidenţă actul ilegal al iudeilor care îl linşează pe Ştefan: „în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat, zicând: «Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!»” (v. 59). Cei mai mari martiri au murit cu aceste cuvinte: „te iert”. Sunt aceleași cuvinte pe care Isus le pronunță pe cruce pentru călăii săi. Sunt cuvintele pe care Ștefan le-a pronunțat față de câlăii săi: „apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta» şi, spunând aceasta, a adormit” (v. 60). Verbul grec „a adormi” [koimaomai] este la pasiv: „a muri”, cu o nuanţă de credinţă: a adormi în Domnul (Fap 7,60).
În Evanghelia după Matei (Mt 10,17-22) introduce să fim atenți la oameni: „Fiţi atenţi la oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor biciui în sinagogile lor! Şi veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor” (v. 17-18). Liturgia cere să ne manifestă cu viața credința în Isus Cristos. În Noul Testament cuvântul „martiri” [martyrion, în grecă sau martyrium, în latină sau la plural martyria] indică mărturia că discipolii lui Isus sunt chemați s-o dea în fața lumii. Fidelitatea față de evanghelie presupune multe riscuri. Cei care aleg să-l urmeze pe Isus le cunoaște. Domnul a fost întotdeauna clar: „Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit” (v. 22). Mântuirea pe care ne-o dă Isus nu ne eliberează de suferință. Dimpotrivă, secvența implică dovezi și de durere. Câți discipoli, de-a lungul secolelor, pentru iubirea lui Isus, au experimentat experiența crucii?! Aceasta este cântarea fidelității.
Isus s-a născut într-o lume violentă. De aceea vine să ne elibereze. Duhului Sfânt îl ajută pe Ștefan, îmbrăcat în puterea lui Isus, să rezistă cu blândețe la violența adversarilor săi. Identificarea vieții sale cu cea a Domnului este evidentă: „Tată, în mâinile tale îmi încredințez duhul”, spunea Isus. Ştefan va spune: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!” (v. 59). El se întoarce astfel la Tatăl. În iubirea sa incredibilă, Dumnezeu ni se alătură în umanitatea noastră. Isus preia natura noastră umană pentru ca noi să putem trăi în Duh. Plin de harul și puterea Domnului, Ștefan se oferă lui Cristos: el se lasă invadat de Duhul Sfânt. Ştefan are aceleaşi sentimente, aceleaşi atitudini ca şi a lui Cristos faţă de Tatăl şi faţă de persecutorii săi. Misterul Duhului Sfânt ce a acoperit-o pe Maria cu „umbra” sa, continuă lucrarea de iubire în omenire: „el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu” (v. 55). Duhul Fiului este cel care vorbește în el, care îl face martor al lui Cristos.
Să-i cerem Domnului harul să perseverăm în credință chiar și atunci când dovezile ne ustură ca niște spini în trup, când îndoielile ne atacă și când neînțelegerile altora ne rănesc.
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu