Ieremia 23,5-8: Domnul spune: 5 "Iată, vin zile când voi ridica lui David o odraslă dreaptă, care va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; el va judeca şi va face dreptate în ţară. 6 În zilele lui, regatul lui Iuda va fi mântuit şi Israel va trăi în linişte. Iată numele care i se va da: «Domnul este dreptatea noastră!»" 7 De aceea, vor veni zile, spune Domnul, când pentru a se face un jurământ, nu se va mai zice: "Viu este Domnul care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului", 8 dar se va zice: "Viu este Domnul care i-a scos şi i-a adus pe oamenii casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise şi i-a făcut să locuiască în ţara lor".
Matei 1,18-24: 18 Naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, logodnicul ei, fiind drept şi nevrând s-o facă de ocară, a voit s-o lase în ascuns. 20 Dar pe când cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate". 22 Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: 23 "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi". 24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la el pe logodnica sa.
REFLECŢIE
În acest text al Evangheliei după Matei vedem împlinindu-se profeţia lui Ieremia: „Îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă, spune Domnul”… Iosif, fiul lui David, primeşte vestea naşterii care va avea loc, naştere pe care şi profetul Isaia o anunţase: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu”. Ştim însă că împlinirea acestei realităţi, pregătită deja de multă vreme, nu se actualizează fără o dramă personală şi fără multă durere.
Iosif a crezut că e de datoria sa să renunţe la Maria, să renunţe la căsătoria cu ea, care era bucuria vieţii sale, şi era pregătit la sacrificiul pe care considera că i-l cere voinţa lui Dumnezeu. Marile daruri ale lui Dumnezeu sunt precedate, de obicei, de mari suferinţe: Dumnezeu trebuie mai întâi să mărească inimile noastre pentru a le putea umple apoi cu darul său, care este prea mare pentru noi.
Aşa a fost pregătit Iosif la harul care era nu numai pentru el, ci pentru întreaga lume: chemarea de a fi tată pentru Mântuitorul lumii, lui Isus, care „va salva poporul de păcatele sale”. Şi încă de a trăi în bucurie profundă şi castitate perfectă o uniune spirituală, intimă, cu Maria.
Putem să admirăm tăria sufletească şi delicateţea lui Iosif. El, fiind drept, a decis să se despartă de Maria, dar fără să facă scandal, acceptând, astfel, sacrificiul în tăcere. Acesta este, desigur, semnul unei tării sufleteşti deosebite. Însă ceea ce este şi mai frumos, după aceea, e docilitatea faţă de cuvântul lui Dumnezeu.
Când noi trebuie să facem un sacrificiu, mintea noastră se revoltă, inima noastră se închide, devenim duri şi nu vrem să mai auzim nimic. Dimpotrivă, sfântul Iosif era gata pentru sacrificiu, decis, de asemenea, după relatarea lui Matei, să rămână deschis faţă de cuvântul lui Dumnezeu, dovedind că nu este câtuşi de puţin închis în el însuşi. Îngerul Domnului, venind, găseşte un suflet deschis, căruia i se pot revela marile promisiuni ale lui Dumnezeu, oferindu-i, în acelaşi timp, cea mai mare bucurie a vieţii sale.
Să-i cerem Domnului harul să fim, în acelaşi timp, tari în încercările vieţii şi deschişi planurilor lui Dumnezeu, care sunt întotdeauna mai frumoase decât le gândim noi. Să fim siguri că atunci când Dumnezeu pare să ceară un lucru dur, el ne pregăteşte, de fapt, haruri cu totul deosebite.(de A. Vanhoye).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu