Judecătorilor 13,2-7.24-25a: În zilele acelea, 2 era un om de la Ţorea, din seminţia lui Dan, cu numele Manoah; femeia lui era sterilă şi nu avea copii. 3 Îngerul Domnului i s-a arătat femeii şi i-a zis: "Iată, tu eşti sterilă şi nu ai copii, dar vei zămisli şi vei naşte un fiu. 4 De acum înainte ai grijă să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic din ce este oprit, 5 căci vei zămisli şi vei naşte un fiu. Briciul să nu se atingă de capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din sânul mamei sale; el va elibera pe Israel din mâna filistenilor". 6 Atunci a venit femeia şi a spus bărbatului său: "A venit la mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde este şi nici el nu mi-a spus numele său. 7 Dar mi-a zis: «Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu; aşadar, să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic din ce este oprit, pentru că acest copil din sânul mamei şi până la moarte, va fi închinat lui Dumnezeu»". 24 Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat, 25 şi Duhul Domnului a început să lucreze în el.
Luca 1,5-25: 5 Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din grupul preoţesc al lui Abia. Femeia lui era din fiicele lui Aron şi se numea Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau cu sfinţenie toate poruncile şi rânduielile Domnului. 7 Ei nu aveau nici un copil, pentru că Elisabeta era sterilă, şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. 8 Odată, pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în ziua orânduită pentru preoţii din grupul lui, 9 a ieşit la sorţi, după rânduiala preoţească, să tămâieze în templul Domnului. 10 În ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară şi se ruga. 11 Atunci un înger al Domnului i s-a arătat, stând la dreapta altarului tămâierii. Văzându-l, 12 Zaharia s-a tulburat şi a fost cuprins de frică. 13 Dar îngerul a zis către el: "Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată; Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. 14 El va fi pentru tine un motiv de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea nici vin, nici băutură tare, şi încă din sânul mamei sale se va umple de Duh Sfânt. 16 Pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17 El va merge înaintea Domnului cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, şi să pregătească Domnului un popor desăvârşit". 18 Zaharia a zis către înger: "După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea de asemenea este înaintată în vârstă". 19 Îngerul, răspunzând, i-a zis: "Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu. Am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. 20 Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti, până în ziua când se vor împlini acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor". 21 Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. 22 Când Zaharia a ieşit din templu şi nu putea să le vorbească, ei au înţeles că avusese o viziune; şi el le făcea semne arătând că a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, Zaharia s-a dus acasă. 24 La câtva timp după aceea, Elisabeta, femeia lui, a rămas însărcinată. Cinci luni de zile nu a spus nimănui acest lucru şi se gândea în sufletul său: 25 "Mare dar mi-a făcut Domnul în ziua în care a binevoit să ridice dintre oameni ocara mea".
Reflecţii
Liturgia de astăzi a ales două lecturi paralele, două situaţii similare în care Domnul intervine în mod miraculos.
Despre Samson, fiul lui Manoah, ca şi despre Ioan Botezătorul, s-a spus: „nu va bea vin şi nici băuturi îmbătătoare". Pentru Samson se adaugă că va trebui să nu-şi taie nici părul, pentru că din naştere va fi un nazireu: un om ales de Dumnezeu pentru a fi instrumentul său în istoria umanităţii. În amândouă cazurile, intervenţia lui Dumnezeu depăşeşte dificultăţi din punct de vedere uman insurmontabile: soţia lui Manoah e sterilă. Elisabeta e sterilă şi, totodată, în vârstă. Dumnezeu dovedeşte, astfel, că el e cel care intervine, că el e cel ce vrea să-i elibereze pe oameni. Prin intermediul lui Samson, va realiza o eliberare politică, eliberarea Israelului de opresiunea filistenilor; cu Ioan Botezătorul realizează o eliberare spirituală: el va „întoarce pe mulţi dintre fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lor cu duhul şi tăria lui Ilie".
Profetul se opunea idolatriei şi depravării poporului său; Ioan Botezătorul e trimis de Dumnezeu să pregătească un popor disponibil, capabil de a-l primi.
Această pregătire e, înainte de toate, o problemă de convertire personală: a accepta eliberarea interioară, eliberarea de păcat. O eliberare care se manifestă imediat în extern, pentru că, atunci când suntem eliberaţi de păcat, modul nostru de a ne raporta la alţii se schimbă în sensul că noi stabilim relaţii de libertate, de caritate, şi nu relaţii bazate pe oprimare.
Iată, deci, că Biserica în Advent, timp al speranţei, ne pune din nou în faţa operelor minunate ale lui Dumnezeu pentru a suscita în noi speranţa: Dumnezeu este stăpânul imposibilului, Dumnezeu depăşeşte dificultăţile cele mai mari pentru că vrea să ne elibereze.
Evanghelia ne permite să aprofundăm necesitatea speranţei, în mod evident legată de credinţă. Zaharia şi Elisabeta sunt persoane ireproşabile, care observă cu rigurozitate poruncile şi preceptele Domnului: sunt oameni drepţi. şi totuşi, firul naraţiunii ne spune că această conduită ireproşabilă e însoţită şi de o oarecare dezamăgire. În viaţa lor există o încercare. De atâta timp speraseră că Domnul îi va elibera, dar nu fuseseră auziţi. Continuau să fie credincioşi, dar inima lor era rănită, nu mai sperau.
Şi iată că îngerul Domnului îi apare lui Zaharia şi îi zice: „Rugăciunea ta a fost ascultată". Ne-am fi aşteptat ca Zaharia să primească acest cuvânt cu bucurie şi entuziasm... Dimpotrivă, ca şi cum nu ar mai fi sperat, îl primeşte cu scepticism: „După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea, de asemenea, este înaintată în vârstă". şi Gabriel constată: „N-ai crezut în cuvintele mele". şi din cauza acestei lipse de credinţă, care e totodată o lipsă de speranţă - sau lipsă de speranţă care vine din lipsă de credinţă - va fi necesară o nouă încercare, dar o încercare care vindecă: Zaharia va fi mut până la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.
Dumnezeu îl vindecă, astfel, pe Zaharia de lipsa sa de speranţă, îl eliberează, aşa cum mai apoi va elibera poporul său prin predica lui Ioan Botezătorul.
Încercarea lui Zaharia şi a Elisabetei pregătea un har divin mai mare. Ei, desigur, voiau să aibă un copil aşa cum mulţi părinţi doreau acest lucru, pentru a-şi completa familia, să aibă un fiu pentru ei înşişi.
Şi Dumnezeu le trimite un fiu care nu va fi pentru ei, care va fi consacrat Domnului, care va merge în pustiu şi care va avea o influenţă mare asupra întregului popor. E un har pentru care încercarea pregătea inima lor. Eliberându-i de anumite dorinţe umane, de unele satisfacţii umane, îi pregătea pentru o desprindere şi mai mare, aceea de a-l lăsa pe fiul lor să plece pentru o misiune specială, greu de înţeles pentru ei.
Să reînnoim cu adevărat speranţa noastră, să cerem să fim deschişi faţă de speranţa care vine de la Dumnezeu şi să nu punem obstacole planurilor lui Dumnezeu, care şi astăzi vrea să elibereze poporul său.
Lumea noastră are, într-adevăr, mare nevoie de a fi eliberată de egoism, de violenţă, de atâtea pasiuni ruşinoase, pentru a regăsi pacea, libertatea, iubirea fraternă. (de A. Vanhoye).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu