Scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Aperuit illis (30 septembrie 2019), cu care este instituită Duminica Bibliei în adevăratul sens al cuvântului. Prin această scrisoare apostolică, papa Francisc a voit „să răspundă la atâtea cereri care au venit [...] din partea poporului lui Dumnezeu, pentru ca în toată Biserica să se poată celebra în unitate de intenţii Duminica Bibliei” (Aperuit illis, 2). La nr. 3 din Aperuit illis citim:
„Stabilesc ca Duminica a III-a din timpul de peste an să fie dedicată celebrării, reflecţiei şi divulgării Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, această Duminică a Bibliei se va situa într-un moment oportun din acea perioadă a anului, când suntem invitaţi să întărim legăturile cu evreii şi să ne rugăm pentru unitatea creştinilor. Nu este vorba de o simplă coincidenţă temporală: a celebra Duminica Bibliei exprimă o valenţă ecumenică, pentru că Sfânta Scriptură arată celor care se pun în ascultare drumul ce trebuie urmat pentru a ajunge la o unitate autentică şi solidă”.
Duminica Bibliei:
Venerarea textului sacru de Mario Lessi Ariosto
Acel mesaj care aleargă repede de mons. Rino Fisichella
Duminica Bibliei: arcb.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu