Domnul cheamă! Cine răspunde?
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 ianuarie 2021)
Lecturi: 1Samuel 3,3b-10.19; 1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42; lecturi biblice
Omilie
Liturgia ne sugerează că avem nevoie să fim însoțiți în viață pentru a descoperi și a urma cuvintele care uneori ni se par neînțelese, dar care stârnește interes și ne face să ne ridicăm din situațiile noastre nefaste. Este nevoie de evanghelizare, adică de promovarea Evangheliei în orice timp și orice loc; altfel spus: credința se dezvoltă cu hrana cuvântului lui Dumnezeu. Lecturile sunt foarte clare din acest punct de vedere. Prima lectură arată cum Samuel nu ar fi ajuns să înțeleagă cu ușurință cine este Cel care l-a chemat în noapte, dacă ar fi fost singur, fără sfatul lui Eli. Evanghelia îl prezintă pe Ioan Botezătorul indicându-l pe Isus prezent în lume ca „mielul lui Dumnezeu”; astfel cei doi ucenici îl urmează. A doua lectură este un îndemn care interpretează viața creștină ca o jertfă spirituală făcută cu propria viață. Prima lectură și Evanghelia pun în evidență figura lui Eli și cea a lui Ioan Botezătorul. Ambii acționează asupra ucenicilor, punându-i să se apropie de misterul lui Dumnezeu, să intri în vorbă cu el.
Prima lectură prezintă chemarea lui Samuel, profetul (1Sam 3,3b-10.19), care are doi părinți minunați: mama sa, Ana și tatăl său, Elcana. S-au rugat pentru acest copil și l-au consacrat Domnului mulțumindu-i că i l-a dat. Suntem în anul 1.100 înainte de Cristos. Textul biblic îl prezintă pe Samuel împreună cu bătrânul preot Eli, orb. Este în templu din Şilo, treizeci de kilometri la nord de Ierusalim, alături de „arca lui Dumnezeu”. Un detaliu: „candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă” (v. 3), amintindu-ne că nu e încă dimineață [candela ardea totdeauna înaintea Domnului (cf. Lev 24,4)]. Copilul împlinea o muncă în templu: păstra flacăra candelei aprinsă. Samuel era în slujba lui Dumnezeu, în casa Domnului, chiar făcându-i servicii, totuși „nu-l cunoștea încă pe Domnul și cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit” (v. 7). Într-o noapte aude chemarea lui Dumnezeu, însă el se gândește la preotul Eli; aleargă la el și-i spune: „M-ai chemat? Iată-mă!” De trei ori i-a auzit glasul. Samuel confundă vocea lui Dumnezeu cu a lui Eli. Nu e ușor să distingi alte voci care ajung la urechea și inima ta! Domnul cheamă cu insistență. Dumnezeu nu este tăcut, însă noi nu am învățat să-l ascultăm! Bătrânul Eli îi dă o indicație să se îndrepte spre Dumnezeu: „și dacă vei mai fi chemat, supune: «Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!»” (v. 9). Indicația preotului este neapărat necesară. Samuel va putea intra într-o relație cu Dumnezeu doar după ce îl va asculta pe omul lui Dumnezeu. Domnul se descoperă cum voiește, dar o face printr-o mediere umană. În această disponibilitate stă toată măreția lui Samuel, deoarece el a înțeles că Dumnezeu cheamă la misiune. El ascultă de o voce; nu este o „viziune” în sensul strict; ascultă glasul Domnului; este investitura profetică: Samuel devine acum „glasul” lui Dumnezeu pentru că „Domnul era cu el” (v. 19). Descoperă adevărul despre Dumnezeu; își dă seama că Domnul este persoană care îl cheamă să devină profetul său în fața lui Israel.
Timp de cinci duminici, Biserica ne invită să citim fragmente din scrisoarea adresată corintienilor (1Cor 6,13c-15a.17-20), care, în acei ani, era un oraș mare și dezvoltat al Greciei, dar cu problemele sale morale. Apostolul denunță diviziunile și abuzurile care există în comunitate, recursul la tribunalele păgâne; printre alte lucruri e mare relativism în câmpul sexual, căci spune Paul: „trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup” (v. 13). Pentru cel care a auzit chemarea lui Dumnezeu și a acceptat-o în viața sa, acest lucru este inacceptabil: este o viață cu totul nouă. Este tema chemării: cei care stau dinaintea Domnului, știu că îi aparțin lui Dumnezeu cu toată ființa – trup și suflet. În acest sens este chemarea. Corintienii gândeau: dacă suntem eliberați de păcat, dacă îl urmăm pe Isus fiind botezați, dacă mergem la Liturghie, dacă facem fapte bune, atunci suntem oameni realizați; putem face orice voim: „asta-i viața mea, fac ce vreau cu ea”, se spune adesea. Însă Paul îi dezamăgește: viața este o încercare continuă de a-l întâlni pe Cristos; suntem „Trupul” său; suntem locuiți de Duhul Sfânt. Însuși Isus ne-a răscumpărat de sclavia păcatului: „aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare!” (v. 20), și „că nu sunteţi ai voştri?” (v. 19). Este o jertfă spirituală făcută din propria viața. Trebuie să fi recunoscători lui Dumnezeu.
Evanghelia după Ioan (In 1,35-42) îl prezintă pe Ioan Botezătorul „stând din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: «Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!»” (v. 35-36). Îşi fixează privirea asupra lui Isus care trece. „Privindu-l pe Isus” – înseamnă a privi cu insistență, a pătrunde cu privirea, a descoperi identitatea persoanei. Suntem pe malurile râului Iordan. Dumnezeu trece prin viaţa noastră, fie că suntem atenți, fie că nu sunt. Grija lui Ioan este să arate ucenicilor că el este Mesia, adevăratul miel al lui Dumnezeu. E a spune: iată-l pe cel care iubește oamenii! În templul din Ierusalim, credincioșii obișnuiau să jertfească un miel – este sacrificiul zilnic. Cuvântul „miel” amintește de jertfa evreilor din noaptea de Paşti. Ioan recunoaşte în Isus pe Mesia, „slujitorul suferind al lui Dumnezeu” care merge să se jertfească pentru păcatele noastre.
„Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus” (v. 37). Este vorba despre Andrei şi Ioan, evanghelistul. Botezătorul îi orientează spre Mesia. Îl părăsesc pe Ioan şi îl urmează pe Isus. Nu ştiau nimic despre el, vor să-l cunoască; îl urmează de la distanţă. La un moment dat, Isus se întoarce: „ce căutaţi?” (v. 38) sau „pe cine căutați?” Sunt primele cuvinte ale Domnului din evanghelia a patra. Vrea să spună: ce interes ați avea că mă urmați? ce doriți de la mine? Isus nu i-a chemat pe cei doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul! Ei sunt cei care-l urmează, ascultând cuvintele lui Ioan. De aceea Isus se întoarce către ei cu întrebarea: „ce căutaţi?” „Învăţătorule, unde locuieşti?” (v. 38), îl întreabă. Adică, vrem să te cunoaştem! Isus le răspunde: „Veniţi şi vedeţi!” Un imperativ şi o promisiune. Înaintea cuvintelor, e o privire, o mărturie, o experiență, o întâlnire, o apropiere; nu teorie, ci viață în plinătatea ei. Ei merg cu el. „Veniți”, este expresia care indică credința în Isus. „A vedea”, înseamnă a coborî în inima altuia şi a se lăsa pătruns în propria fiinţă; „a vedea” e a înţelege. Evanghelia aprofundează sensul chemării: nu numai să-l urmeze, dar și să rămână cu el: „au rămas la el în ziua aceea” (v. 39). Ioan își reamintește exact ora când a fost prima întâlnire: „era cam pe la ceasul al zecelea” (v. 39), la ora patru după-amiază.
Întâlnirea cu Isus transformă pe cel chemat în „trimis” [în greacă apostol]: când Andrei îl întâlnește pe fratele său, Simon Petru, îl conduce la Isus spunând-i: „L-am găsit pe Mesia!” [care înseamnă Cristos] (v. 41). Domnul îl „fixează cu privirea” dându-i un nume nou: „Tu eşti Simon […]; tu te vei numi «Chefa», care înseamnă «Petru»” (v. 42). Adică primește chemarea de a deveni „piatră”, stâncă, în mijlocul fraților săi. Simon, în ebraică, înseamnă ascultător, docil. Când Andrei îl prezintă la Isus, Simon – ascultător – de lasă condus de chemarea de a intra într-o legătură cu Cristos care îi transformă viața. Chemarea cere angajarea persoanei: mintea, voința, inima. Este viața noastră întreagă. Samuel, Ioan Botezătorul, Andrei, Ioan, Petru, Paul din Tars, sunt atâtea modele de chemări… Domnul cheamă! Cine răspunde?!...
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu