Chemarea Domnului: este viața sa cu noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 ianuarie 2021)
Lecturi: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31;Evanghelia Marcu 1,14-20; lecturi biblice
Omilie
În lecturile biblice din această duminică firul conductor este convertirea, adică primirea invitației divine la reînnoirea vieții: viața cu Domnul. În prima lectură, la predica profetului întreaga cetate Ninive se convertește, își schimbă viața, de la cel mai mare până la cel mai mic. „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” – este mesajul care iese din gura lui Isus. Este propunerea schimbării vieții: o viață cu Domnul. Sunt primii apostoli chemați să-l urmeze pe Isus. În lectura a doua, apostolul Paul spune că „timpul s-a scurtat”, că „figura acestei lumi trece”, că este necesar să vedem lucrurile într-un mod profund nou și să da importanță a ceea ce are valoare cu adevărat.
Prima lectură (Iona 3,1-5.10) relatează istoria unui profet trimis la Ninive, în timpul regelui Iroboam al II-lea (783-743), pe vremea profetului Amos și Osea (cf. 2Re 14,25), pentru a predica nu un anunț fericit, ci o nenorocire: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi rasă de pe pământ”. Nu voia să meargă la Ninive [în Irak, acum], un oraș păgân, cel mai împietrit și mai îndepărtat de Dumnezeu. Este capitala Asiriei cu un popor de războinici. A fost distrus în anul 612 î.C. E sfârșitul imperiului asirian care vine divizat între mezi și caldei. Acest imperiu era marele dușman al Israelului cu care avea granița de la răsărit, până când au venit perșii cu Cirus cel Mare cucerind Babilonul 539 î.C. „Cuvântul Domnului a fost către Iona […]. «Ridică-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea lor s-a ridicat înaintea mea!»” (v. 1-2). Oamenii s-au convertit la vocea profetului, s-au întors de la rău. Acesta este modul în care Dumnezeu acționează în inimile celor care au auzit cuvântul său. Singurul care nu s-a convertit a fost chiar el, profetul. Nu a înțeles că Domnul iubește pe toți oamenii, indiferent că sunt evrei sau dintr-un popor oarecare, o țară și o anumită religie sau rasă. Nu este el, profetul, cel care a scris-o: în secolul al IV-lea î.C., când evreii erau în contact cu popoarele păgâne, probabil un rabin cu mintea luminată și simțul umorului zâmbește la atitudinea ostilă a compatrioților săi față de păgâni. A înțeles că Dumnezeu este milostiv cu toți oamenii, fie evreii ca și păgâni. Autorul nu ne spune care a fost păcatul, dar putem să deducem din acuzele profeților, în special Naum (Nah 1-3), că idolatria, nedreptatea, exploatarea, opresiunea împotriva celor mai slabi. Cartea scoate în evidență ridicolul: acei israeliți cu mentalitate limitată sunt geloși de milostivirea Domnului față de alte popoare; vrea să salveze pe toți. Într-adevăr, îndurarea lui Dumnezeu este mare! Suntem chemați să mărturisim iubirea Domnului: e Dumnezeul universului și al popoarelor străine, inclusiv. Cei pe care îi considerăm păgâni sunt uneori mai dispuși decât noi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este modul în care Domnul acționează în inimile celor care îi aud cuvântul.
Apostolul Paul (1Cor 7,29-31) proiectează lumina Paștelui asupra întregii vieți umane: bucurii și necazuri, iubire și interese și îi îndeamnă pe corintieni să trăiască în libertate: „timpul s-a scurtat!” (v. 29), „figura acestei lumi trece” (v. 31); îi invită să se distanțeze de realitățile provizorii din lume, fie suferința, fie căsătoria, fie fericirea sau bogățiile: „cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea, cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura, cei care cumpără, ca şi cum nu ar poseda, cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi!” (v. 29-31). Paul explică corintienilor chemarea lui Cristos: să trăiască „ca şi cum…” Prin această expresie apostolul îi îndeamnă să nu dea valoare absolută niciuneia dintre realităților pământești: fie bani, căsătorie, bucurie sau necazurile vieții. Nu disprețuiți realitatea, dar nu vă împotmoli în ea. Cu alte cuvinte, Paul invită să adoptăm o nouă logică: aceea a iubirii și a solidarității. Este urgent să ne concentrăm asupra întâlnirii noastre cu Domnul. Lumea aceasta este destinată sfârșitului, în timp ce valorile vieții cu Dumnezeu rămân pentru totdeauna. Este o invitație să descoperim sensul nou pe care istoria l-a luat prin intervenția lui Dumnezeu în Cristos prin misterul pascal. Iată viața umană: viața „adevărată” este o convertire; apostolul are meritul să ne învețe aspectul neobișnuit al convertirii: nu bunurile acestei lumi, ci cele eterne!
În Evanghelia sfântului Marcu (Mc 1,14-20) asistăm la începuturile predicării în viața publică: „după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu” (v. 14). „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (v. 15). Sunt primele cuvinte pronunţate de Domnul; este vestea bună că Dumnezeu acționează pentru a transforma lumea. Pentru el convertirea nu este a mărturisi păcatele sau ritul penitențial ca cei din Ninive sau botezul lui Ioan, dar, simplu: a crede unei vești bune. Restul este izvorât din această alegere, ca, de exemplu, chemarea primilor discipoli. Atât de atrași sunt de Isus încât lasă totul și-l urmeze: „lăsând îndată năvoadele, l-au urmat” (v. 18); „lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el” (v. 20). Apostolii nu au pierdut nimic lăsând ce aveau, lucruri materiale, pentru că l-au găsit pe Domnul, au găsit viața, pe care niciunul nu putea să-și imagineze, viața plină de Dumnezeu.
„L-au urmat”. În loc să spună că ucenicul este chemat „să înveţe”, evanghelia spune că i-a chemat „să-l urmeze”. Folosind verbul „a urma”, evanghelistul subliniază că pe primul loc nu este o doctrină sau o învăţătură, ci un mod nou de a trăi. Totul stă în „a-l urma”. A-l urma pe Isus nu înseamnă să fim religioși, dar să atragem, să implicăm într-o lume nouă; înseamnă să acceptăm provocarea înlocuirii: în locul vieţii noastre stă viaţa sa, în locul cuvintelor noastre stă mesajul său de mântuire; să schimbi direcţia, parcursul, să descoperi o stradă nouă. Acestea sunt „a urma” și „a ne converti”... Toate acestea sunt viaţa lui Isus cu noi. Este semnul evident că Dumnezeu își realizează împărăția sa – viața sa cu noi! Este un har! Să-i mulțumim Domnului pentru chemarea sa!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu