Bunătatea și milostivirea Domnului
pr. Isidor Chinez (7 iulie 2024)
Lecturi biblice: Ezechiel 2,2-5; 2Corinteni 12,7-10; Evanghelia Marcu 6,1-6; lecturi biblice
Omilie
Lecturile din această duminică ne introduc în dimensiune credinței. Liturgia înfruntă tema respingerii profetului de către cei care îi sunt destinatarii mesajului său. Profetul este întotdeauna un „semn de contradicție”. Refuzând invitația lui Dumnezeu îl respinge pe Domnul. Prima lectură relatează vocația profetului Ezechiel, unde Dumnezeu însuși îl avertizează dinainte că poporul nu îl va asculta. Este un neam îndărătnic, dur și recalcitrant. Evanghelia povestește despre vizita lui Isus la Nazaret, satul său, și despre incapacitatea concetățenilor săi de a-l primi în noua sa „haină” de profet al ultimilor timpuri. Dacă oamenii refuză vestea cea bună, atunci Isus nu poate fi decât uimit de necredința lor. Îl amărăște pe Domnul. Noutatea pe care o aduce Cristos recere minți și inimi deschise și dispuse să se convertească la bunătatea și milostivirea sa. În a doua lectură Paul subliniază nu experiența sa spirituală excepțională, ci slăbiciunea sa care îl însoțește mereu în slujirea apostolică a evanghelizării, dar nu obstaculează deloc misiunea sa.
În lectura întâia luată din cartea profetului Ezechiel (Ez 2,2-5) se vestește că „un Duh a intrat în mine în timp ce vorbea cu mine; m-a făcut să stau în picioare şi l-am auzit pe cel care-mi vorbea” (v. 2). Dumnezeu comunică o forţă divină prin duhul său – ruah, în ebraică – celor pe care îi trimite să vină în ajutorul poporului său, mai întâi judecătorilor, ca Samson (cf. Jud 14,6.19;15,14), dar şi regilor, ca Saul (cf. 1Sam 10,6.10) și David (cf. 1Sam 16,13). Carisma profetică este prezentată la Ezechiel ca o manifestare deosebit de violentă a Duhului Domnului ce vine în profet (cf. Ez 2,2; 3,24), cade peste el (cf. Ez 11,5), îl menţine în picioare (cf. Ez 2,1; 3,24), îl poartă sau îl ia mergând (cf. Ez 3,12.14; 8,3; 11,1; 43,5). Ezechiel este în exil în Babilon, împreună cu poporul lui Israel. Domnul îl alege să devină profet și să vorbească în numele său evreilor: „Fiul omului, eu te trimit la fiii lui Israel, la neamuri răzvrătite […]. Ei şi părinţii lor s-au revoltat împotriva mea” (v. 3). Expresia „fiul omului” aplicată profetului, este tipică lui Ezechiel, unde se întâlneşte de mai bine de 100 de ori. Ea subliniază distanţa dintre Dumnezeu şi om. Aceeaşi expresie este reluat de Isus însuşi [„vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul” (Mt 8,20)]. Evangheliile notează de 72 de ori folosirea acestui titlu de către Domnul. Profetul nu va avea viață ușoară și nu-și va găsi un popor care să-l asculte: „sunt nişte fii încăpăţânaţi, cu inima împietrită. Eu te trimit la ei şi tu le vei spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu»” (v. 4). Sunt cu țeasta dură. Dar Domnul nu-i abandonează,... profetul nu se descurajează…
În lectura a doua (2Cor 12,7-10), Paul relatează o experiență a sa foarte importanță pentru oricine: „ca să nu fiu umplut de îngâmfare din cauza revelaţiilor neobişnuite, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare” (v. 7). El îi cere lui Isus, în mod repetat, să îndepărteze acest „spin” din trupul său care îi provoacă suferințe profunde: „de trei ori l-am rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la mine” (v. 8), însă nu-l ascultă. În cele din urmă „el mi-a zis: «Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se împlineşte în slăbiciune»” (v. 9). Îi dezvăluie că această slăbiciune pe care el o experimentează este importantă pentru el. Va învăța să o accepte. Putere și slăbiciune... „Slăbiciune” nu înseamnă păcat. Slăbiciunea este acea fragilitate inerentă condiției umane, care face parte din ființa noastră supusă problemelor, suferințelor, ispitelor, formelor de precaritate fizică, psihologică sau spirituală. E ceva de care am dori să scăpăm, pentru că ne împiedică să gestionăm lucrurile așa cum am voi și ne oprește să obținem tot ce putem – așa credem noi! Am voi să avem mai multă putere, în toate domeniile. Odată cu trecerea anilor simțim greutatea slăbiciunii noastre cum crește. Lumea sfătuiește să se ascundă orice slăbiciune, cu orice preț, așa că avem nevoie de sală de sport, de lifting facial și așa mai departe. Trebuie să pari puternic, sănătos, eficient. Slăbiciunea trebuie considerată o rușine. Atunci este foarte prețioasă experiența lui Paul care ajunge să înțeleagă că slăbiciunea noastră este locul unde Dumnezeu acționează, locul unde Domnul își arată puterea. Să învățăm să acceptăm realitatea noastră de slăbiciune, deoarece tocmai în acest fapt se experimentată puterea lui Dumnezeu de care avem nevoie.
Evanghelia după Marcu (Mc 6,1-6) îl prezintă astăzi pe Isus întorcându-se la Nazaret. De când plecase și începuse să predice în cătunele și cetățile din apropiere, nu mai pusese niciodată piciorul în satul său, Nazaret. S-a întors. Toată lumea era acolo pentru a-l asculta pe fiul poporului, a cărui faimă de învățător înțelept și vindecator se răspândea acum în toată Galileea și nu numai. Cristos era un rabin fără titluri și cursuri în mâini. Începe să povestească despre Dumnezeu în parabole, unde grăuntele de muștar devine revelație. Isus vizitează Nazaretul unde a crescut având o ciocnire puternică între tradițiile vechiului Israel și noutatea pe care el o aduce: „a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. Fiind zi de sâmbătă, Isus a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: «De unde toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui?» […]” (v. 1-2.3). Sătenii, deși îl admiră, nu se încred în ce propune: deschiderea „împărăției lui Dumnezeu” către toți săracii și păcătoșii și întemeierea unui nou popor al lui Dumnezeu. Aici iese la iveală uimirea sătenilor. Ei nu pot înțelege de ce Isus posedă atât de multă înțelepciune. Nu a studiat, nu era rabin; era unul dintre ei, era tâmplar, îi cunoșteau rudele. În sinagoga din Nazaret, Isus se confruntă cu întrebările celor care l-au văzut crescând și nu reușesc să-l vadă Mesia promis. Nu sunt dispuși să accepte învățătura sa: „și se scandalizau de el” (v. 3). Cuvântul „scandal” vine din limba greacă și indică un obstacol sau o piatră de poticnire în calea credinței. Sunt originile sale umile, bune-cunoscute de către toți: e tâmplar, îi știu numele mamei – e „fiul Mariei” (v. 3) – și a rudelor sale căci locuiesc în sat cu ei. Ceea ce îi împiedică să creadă este tocmai persoana lui Isus, fizionomia sa concretă, obârșia sa: este un om simplu, sărac și fără pretenții, felul său de a fi în a se arăta printre noi. Dar refuzul nazarinenilor constă mai presus de toate în faptul că ei, sătenii, se gândeau că au dreptul la minuni. Domnul nu acceptă această pretenție: lucrările sale au fost făcute pentru a le arăta puterea vindecătoare a „împărăției lui Dumnezeu” primită cu credință. Înțelegem dificultatea locuitorilor din Nazaret: prezența lui Dumnezeu nu ar trebui să fie mai luminoasă? Cum este posibil ca un trimis al Domnului să se prezinte sub chipul tâmplarului? Dar atitudinea nazarinenilor ce s-au îndepărtat de el este văzută că nu pot beneficia de puterea sa extraordinară după placul lor. Isus comentează atitudinea Nazaretului observând că „un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui” (v. 4). Această zicală se referă la relațiile poporului evreu cu solii trimiși de Dumnezeu (cf. 2Cr 36,15-16). Ce scandalizează, de fapt? Este umilința lui Dumnezeu... Nu poate fi Dumnezeul nostru!... Unde este gloria și splendoarea Celui Prea Înalt care a „tunat” pe Sinai? Acest Dumnezeu vine la masă cu noi!... Mai mult, el stă în mijlocul bolnavilor, păcătoșilor, vameșilor. Este scandalul milostivirii!... Isus știe aceasta: un profet este disprețuit în casa sa. În atitudinea nazarinenilor, sfântul Marcu vede respingerea pe care iudaismul instituțional o opune lui Isus transformând-o într-un refuz răsunător, până la punctul în care Domnul „nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor” (v. 5-6).
Să-i cerem Domnului să desfacă împietrirea inimii și îngustimea minții ca să fim deschiși adevărului și misiunea de bunătate și milostivire,… căci și noi suntem ai lui!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu