† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif - Misiunea fiecărei persoane în viaţa de familie (omilie)

Prezentarea lui Isus în templu

Evanghelia – Luca 2,22-40: După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: Orice prim născut de parte bărbătească va fi declarat sfânt pentru Domnul şi să aducă jertfă, după cum este scris în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta consolarea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus, ca să îndeplinească prescrierile Legii cu privire la el, l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu spunând: “Acum eliberează-l, Stăpâne, pe slujitorul tău în pace, după cuvântul tău, pentru că ochii mei au văzut mântuirea ta pe care ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor: lumină spre luminarea neamurilor şi spre gloria poporului tău Israel!” Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: “Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul”. Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Venind şi ea chiar la aceeaşi oră, îl preamărea pe Dumnezeu şi vorbea despre [copil] tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

 Omilie

 

 

Templul din Ierusalim. Simeon şi Ana, doi bătrâni merg la locul de rugăciune şi-l întâlnesc pe Mesia; sunt simbolul întregii aşteptări a lui Israel, al acelor săraci ai lui Dumnezeu care invocă ziua în care Dumnezeu avea să ofere darul său şi să-l trimită pe Mesia. Iosif şi Maria merg în „casa lui Dumnezeu pentru a împlini Legea”.

 

Nu este vorba de gesturi goale, dar pline de semnificaţie, înăuntrul lor este viaţă, se revarsă în viaţa zilnică şi o transformă. Tocmai în acest ţesut viu al acestor zile de credinţă şi de speranţă realizează Duhul această întâlnire. Este o întâlnire de bucurie şi de lumină.

 

Cuvintele lui Simeon sunt splendide. Noi le recităm în fiecare seară, în rugăciunea de seară – „Completoriu” –, înainte de culcare. Ochilor trupului se prezintă doar un copil, însoţit de părinţii săi de condiţie modestă. Dar în ochii credinţei tocmai acel copil este mântuirea lumii, lumina dăruită oricărui om, bucuria poporului său.

 

Cuvintele bătrânului Simeon sunt pline de fericire. Dar nu lipseşte o obscuritate aparte, o profeţie, o prevestire de durere şi de tragedie. Acea „sabie” care străpunge şi se înfinge în sufletul Mariei schiţează refuzul care va fi rezervat lui Cristos, separarea dintre cel care îl acceptă şi cel care îl refuză şi trecerea dificilă prin suferinţă pe care mama sa va trebui să o înfrunte împreună cu Fiul răstignit.

 

Ceea ce are loc în templu nu priveşte numai personajele pe care le-am amintit... Este istoria oricărei familii creştine, a întâlnirilor sale cu Domnul, a momentelor fericite şi dureroase. Este istoria credinţei sale, a vieţii sale aparent asemănătoare cu aceea a atâtor alte persoane, dar străbătută de prezenţa lui Dumnezeu.

 

Părăsind templu ne aflăm la Nazaret. Acolo, în viaţa de fiecare zi, întreţesută de oboseală şi speranţă, se pregăteşte mântuirea pe care Dumnezeu o oferă oricărui om.

 

În oboseală şi speranţa fiecărei zile familiile noastre poartă înainte lucrarea lor, în vocaţia şi în misiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

 

(pr. Roberto Rossi [28.12.2008]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=14356).