A XXXII-a Zi Mondială a Tineretului
„Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49).
Dragi tineri,
Iată-ne din nou pe drum după minunata noastră
întâlnire de la Cracovia, unde am celebrat împreună a XXXI-a Zi Mondială a
Tineretului și Jubileul Tinerilor, în contextul Anului Sfânt al Milostivirii.
Ne-am lăsat conduși de sfântul Ioan Paul al II-lea și de sfânta Faustina
Kowalska, apostoli ai milostivirii divine, pentru a da un răspuns concret la
provocările din timpul nostru. Am trăit o puternică experiență de fraternitate
și de bucurie, și am dat lumii un semn de speranță; steagurile și limbile
diferite nu erau motiv de contrast și diviziune, ci ocazie pentru a deschide
porțile inimilor, pentru a construi punți.
La sfârșitul ZMT de la Cracovia am indicat
următoarea țintă a pelerinajului nostru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne va
duce în Panama în 2019. Ne va însoți pe acest drum Fecioara Maria, cea pe care
toate generațiile o numesc fericită (cf. Lc 1,48). Noua etapă a
itinerarului nostru se leagă de cea precedentă, care era centrată pe Fericiri,
dar ne determină să mergem înainte. De fapt, îmi stă la inimă ca voi tinerii să
puteți merge nu numai comemorând trecutul, ci având și curaj în
prezent și speranță în viitor. Aceste atitudini, mereu vii în tânăra
femeie din Nazaret, sunt exprimate clar în temele alese pentru următoarele trei
ZMT. Anul acesta (2017) vom reflecta despre credința Mariei când în Magnificat
a spus: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49).
Tema din anul următor (2018) – „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la
Dumnezeu” (Lc 1,30) – ne va face să medităm asupra carității pline
de curaj cu care Fecioara a primit vestea îngerului. ZMT 2019 va fi inspirată
din cuvintele „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc
1,38), răspuns al Mariei dat îngerului, încărcat de speranță.
În octombrie 2018, Biserica va celebra Sinodul
Episcopilor cu tema: Tinerii, credința și discernământul vocațional. Ne
vom întreba despre modul în care voi tinerii trăiți experiența credinței în
mijlocul provocărilor din timpul nostru. Și vom trata și chestiunea despre
modul în care puteți să vă formați un proiect de viață, discernând vocația
voastră, înțeleasă în sens amplu, adică la căsătorie, în cadrul laical și
profesional, sau la viața consacrată și la preoție. Doresc ca să fie o mare
sintonie între parcursul spre ZMT din Panama și drumul sinodal.
Timpul nostru nu are nevoie de „tineri-divan”
Conform Evangheliei lui Luca, după ce a primit
vestea îngerului și a răspuns „da”-ul său la chemarea de a deveni mamă a
Mântuitorului, Maria se ridică și merge în grabă ca s-o viziteze pe verișoara
Elisabeta, care este în luna a șasea de sarcină (cf. 1,36.39). Maria este foarte
tânără; ceea ce i-a fost vestit este un dar imens, dar comportă și provocări
foarte mari; Domnul a asigurat-o de prezența sa și de sprijinul său, dar atâtea
lucruri sunt încă întunecate în mintea sa și în inima sa. Și totuși Maria nu se
închide în casă, nu se lasă paralizată de frică sau de orgoliu. Maria nu este
tipul care pentru a se simți bine are nevoie de un divan bun unde să stea
comodă și în siguranță. Nu este o tânără-divan! (cf. Discurs la Veghe,
Cracovia, 30 iulie 2016). Dacă este de folos un ajutor pentru bătrâna sa
verișoară, ea nu întârzie și pornește imediat în călătorie.
Este lung parcursul pentru a ajunge la casa
Elisabetei: circa 150 de kilometri. Însă tânăra din Nazaret, împinsă de Duhul
Sfânt, nu cunoaște piedici. Cu siguranță, zilele de drum au ajutat-o să
mediteze asupra evenimentului minunat în care era implicată. Așa ni se întâmplă
și nouă când pornim în pelerinaj: de-a lungul drumului ne revin în minte
faptele vieții, și putem să le maturizăm sensul și să aprofundăm vocația
noastră, dezvăluită apoi în întâlnirea cu Dumnezeu și în slujirea adusă altora.
Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic
Întâlnirea dintre cele două femei, tânăra și
bătrâna, este plină de prezența Duhului Sfânt și încărcată de bucurie și de
uimire (cf. Lc 1,40-45). Cele două mame, precum și copiii pe care-i
poartă în sân, aproape că dansează de fericire. Elisabeta, uimită de credința
Mariei, exclamă: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei
de Domnul” (v. 45). Da, unul dintre marile daruri pe care Fecioara l-a primit
este cel al credinței. A crede în Dumnezeu este un dar inestimabil, dar cere și
să fie primit; și Elisabeta o binecuvântează pe Maria pentru asta. Ea, la
rândul său, răspunde cu cântarea Magnificat (cf. Lc 1,46-55), în
care găsim expresia: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (v. 49).
Este o rugăciune revoluționară, cea a Mariei,
cântarea unei tinere pline de credință, conștientă de limitele sale dar
încrezătoare în milostivirea divină. Această mică femeie curajoasă aduce
mulțumire lui Dumnezeu pentru că a privit la micimea sa și pentru lucrarea de
mântuire pe care a făcut-o asupra poporului, asupra săracilor și a celor umili.
Credința este inima întregii istorii a Mariei. Cântarea sa ne ajută să
înțelegem milostivirea Domnului ca motor al istoriei, fie a celei personale a
fiecăruia dintre noi fie a întregii omeniri.
Când Dumnezeu atinge inima unui tânăr, a unei
tinere, aceștia devin capabili de acțiuni cu adevărat grandioase. „Marile
lucruri” pe care Cel Atotputernic le-a făcut în existența Mariei ne vorbesc și
despre călătoria noastră în viață, care nu este o vagabondare fără sens, ci un
pelerinaj care, chiar cu toate incertitudinile și suferințele sale, poate găsi
în Dumnezeu plinătatea sa (cf. Angelus, 15 august 2015). Îmi veți spune:
„Părinte, dar eu sunt foarte limitat, sunt păcătos, ce pot să fac?”. Când Domnul
ne cheamă, nu se oprește la ceea ce suntem sau la ceea ce am făcut. Dimpotrivă,
în momentul în care ne cheamă, El privește tot ceea ce am putea să facem, toată
iubirea pe care suntem capabili s-o eliberăm. Ca tânăra Maria, puteți face în
așa fel încât viața voastră să devină instrument pentru a îmbunătăți lumea.
Isus vă cheamă să lăsați amprenta voastră în viață, o amprentă care să marcheze
istoria, istoria voastră și istoria atâtora (cf. Discurs la Veghe,
Cracovia, 30 iulie 2016).
A fi tineri nu înseamnă a fi deconectați de
trecut
Maria este puțin mai mult decât adolescentă, ca
mulți dintre voi. Și totuși în Magnificat dă glas de laudă poporului
său, istoriei sale. Asta ne arată că a fi tineri nu înseamnă a fi deconectați
de trecut. Istoria noastră personală se inserează într-o lungă urmă, într-un
drum comunitar care ne-a precedat de-a lungul secolelor. Ca Maria, aparținem
unui popor. Și istoria Bisericii ne învață că, și atunci când ea trebuie să
traverseze mări furtunoase, mâna lui Dumnezeu o conduce, o face să depășească
momente dificile. Adevărata experiență de Biserică nu este ca un flashmob,
în care se stabilesc întâlniri, se realizează o performance și apoi
fiecare merge pe drumul său. Biserica poartă în sine o lungă tradiție, care se
transmite din generație în generație, îmbogățindu-se în același timp din
experiența fiecărui individ. Și istoria voastră găsește locul său în interiorul
istoriei Bisericii.
A comemora trecutul folosește și la primirea
intervențiilor inedite pe care Dumnezeu vrea să le realizeze în noi și prin
intermediul nostru. Și ne ajută să ne deschidem pentru a fi aleși ca
instrumente ale sale, colaboratori ai planurilor sale mântuitoare. Și voi
tinerii puteți să faceți mari lucruri, să vă asumați responsabilități mari,
dacă veți recunoaște acțiunea milostivă și atotputernică a lui Dumnezeu în
viața voastră.
Aș vrea să vă pun câteva întrebări: în ce mod
„salvați” în memoria voastră evenimentele, experiențele din viața voastră? Cum
tratați faptele și imaginile imprimate în amintirile voastre? Unora, deosebit
de răniți de circumstanțele vieții, le-ar veni să „reseteze” propriul trecut,
să se folosească de dreptul la uitare. Dar aș vrea să vă amintesc că nu există
sfânt fără trecut, nici păcătos fără viitor. Perla se naște dintr-o rană a
scoicii! Isus, cu iubirea sa, poate vindeca inimile noastre, transformând
rănile noastre în perle autentice. Cum spunea sfântul Paul, Domnul poate
manifesta forța sa prin slăbiciunile noastre (cf. 2Cor 12,9).
Însă amintirile noastre nu trebuie să rămână toate
adunate, ca în memoria unui disc rigid. Și nu este posibil să se arhiveze totul
într-un „nor” virtual. Trebuie învățat să se facă în așa fel încât faptele din
trecut să devină realitate dinamică, asupra căreia să se reflecteze și din care
să se scoată învățătură și semnificație pentru prezentul și viitorul nostru.
Misiune grea, dar necesară, este aceea de a descoperi firul roșu al iubirii lui
Dumnezeu care conectează toată existența noastră.
Atâția spun că voi tinerii sunteți zăpăciți și
superficiali. Nu sunt deloc de acord! Însă trebuie recunoscut că în aceste
timpuri ale noastre este nevoie să se recupereze capacitatea de a reflecta
asupra propriei vieți și a o proiecta spre viitor. A avea un trecut nu este
același lucru cu a avea o istorie. În viața noastră putem avea atâtea amintiri,
dar câte dintre ele construiesc cu adevărat memoria noastră? Câte sunt
semnificative pentru inima noastră și ajută să dăm un sens existenței noastre?
Fețele tinerilor, în „social”, apar în atâtea fotografii care relatează
evenimente mai mult sau mai puțin reale, dar nu știm cât din toate acestea este
„istorie”, experiență care poate fi povestită, înzestrată cu un scop și cu un
sens. Programele de la televizor sunt pline de așa-numite „reality show”,
dar nu sunt istorii reale, sunt numai minute care se scurg în fața unei
telecamere, în care personajele trăiesc așa, fără un proiect. Nu vă lăsați
deviați de această falsă imagine a realității! Fiți protagoniști ai istoriei
voastre, decideți viitorul vostru!
Cum să rămânem conectați, urmând exemplul Mariei
Se spune despre Maria că păstra toate lucrurile
meditându-le în inima sa (cf. Lc 2,19.51). Această simplă tânără din
Nazaret ne învață cu exemplul său să păstrăm amintirea evenimentelor vieții,
dar și să le punem împreună, reconstruind unitatea fragmentelor, care unite pot
să compună un mozaic. Cum ne putem exercita concret în acest sens? Vă dau
câteva sugestii.
La sfârșitul fiecărei zile ne putem opri pentru
câteva minute ca să ne amintim de momentele frumoase, de provocări, de ceea ce
a mers bine și de ceea ce a mers strâmb. Astfel, în fața lui Dumnezeu și în
fața noastră, putem manifesta sentimentele de recunoștință, de căință și de
încredințare, dacă vreți chiar notându-le într-un caiet, un soi de jurnal
spiritual. Asta înseamnă a ne ruga în viață, cu viața și despre viața, și cu
siguranță vă va ajuta să percepeți mai bine marile lucruri pe care Domnul le
face pentru fiecare dintre voi. Cum spunea sfântul Augustin, pe Dumnezeu îl
putem găsi în ogoarele vaste ale memoriei noastre (cf. Confesiuni,
Cartea X, 8, 12).
Citind Magnificat ne dăm seama cât de mult
cunoștea Maria Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare verset din această cântare are o
paralelă a sa în Vechiul Testament. Tânăra mamă a lui Isus cunoștea bine
rugăciunile poporului său. Cu siguranță părinții săi, bunicii săi au învățat-o.
Cât de importantă este transmiterea credinței de la o generație la alta! Există
o comoară ascunsă în rugăciunile pe care ni le învață strămoșii noștri, în acea
spiritualitate trăită în cultura celor simpli pe care noi o numim evlavie
populară. Maria adună patrimoniul de credință al poporului său și îl
recompune într-o cântare complet a ei, dar care este în același timp cântarea
întregii Biserici. Și toată Biserica o cântă cu ea. Pentru ca și voi tinerii să
puteți cânta un Magnificat în întregime al vostru și să faceți din viața
voastră un dar pentru întreaga omenire, este fundamental să vă legați din nou
cu tradiția istorică și rugăciunea celor care v-au precedat. De aici importanța
de a cunoaște bine Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, de a-l citi în fiecare zi
confruntându-l cu viața voastră, citind evenimentele zilnice în lumina a ceea
ce Domnul vă spune în Sfintele Scripturi. În rugăciune și în lectura rugătoare
a Bibliei (așa-numita lectio divina), Isus va încălzi inimile voastre,
va lumina pașii voștri, chiar și în momentele întunecate ale existenței voastre
(cf. Lc 24,13-35).
Maria ne învață și să trăim cu o atitudine
euharistică, adică să aducem mulțumire, să cultivăm lauda, să nu ne fixăm numai
pe probleme și pe dificultăți. În dinamica vieții, rugăciunile de astăzi vor
deveni motive de mulțumire de mâine. Astfel, participarea voastră la Sfânta
Liturghie și momentele în care veți celebra sacramentul Reconcilierii vor fi în
același timp culme și punct de plecare: viețile voastre se vor reînnoi în
fiecare zi în iertare, devenind laudă perenă adusă Celui Atotputernic.
„Încredeți-vă în amintirea lui Dumnezeu: […] amintirea sa este o inimă tandră
de compasiune, care se bucură să șteargă definitiv orice urmă a noastră de rău”
(Omilie la Sfânta Liturghie de la ZMT, Cracovia, 31 iulie 2016).
Am văzut că Magnificat provine din inima
Mariei în momentul în care o întâlnește pe bătrâna sa verișoară Elisabeta.
Aceasta, cu credința sa, cu privirea sa ascuțită și cu cuvintele sale, o ajută
pe Fecioară să înțeleagă mai bine măreția acțiunii lui Dumnezeu în ea, a
misiunii pe care i-a încredințat-o. Și voi, vă dați seama de extraordinarul
izvor de bogăție care este întâlnirea dintre tineri și bătrâni? Câtă importanță
dați bătrânilor, bunicilor voștri? Pe bună dreptate voi aspirați să „vă luați
zborul”, purtați în inimă atâtea vise, dar aveți nevoie de înțelepciunea și de
viziunea bătrânilor. În timp ce deschideți aripile în vânt, este important ca
să descoperiți rădăcinile voastre și să preluați ștafeta de la persoanele care
v-au precedat. Pentru a construi un viitor care să aibă sens, trebuie cunoscute
evenimentele trecute și să se ia poziție în fața lor (cf. Exortația apostolică
post-sinodală Amoris laetitia, 191.193). Voi tinerii aveți forța,
bătrânii au memoria și înțelepciunea. Ca Maria cu Elisabeta, îndreptați-vă
privirea spre bătrâni, spre bunicii voștri. Vă vor spune lucruri care vor
pasiona minții voastre și vor emoționa inima voastră.
Fidelitate creativă pentru a construi timpuri
noi
Este adevărat că aveți puțin ani în urma voastră și
de aceea poate să vă fie greu să dați tradiției valoarea cuvenită. Țineți cont
că asta nu înseamnă a fi tradiționaliști. Nu! Când Maria în Evanghelie spune
„mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic”, înțelege că acele „lucruri mari” nu
s-au terminat, ci continuă să se realizeze în prezent. Nu este vorba despre un
trecut îndepărtat. A ști să comemorăm trecutul nu înseamnă a fi nostalgici sau
a rămâne alipiți de o perioadă determinată a istoriei, ci de a ști să
recunoaștem propriile origini, pentru a ne întoarce mereu la esențial și a ne
lansa cu fidelitate creativă în construirea de timpuri noi. Ar fi un necaz și
n-ar folosi nimănui să se cultive o amintire paralizantă, care face să facem
mereu aceleași lucruri în același mod. Este un dar al cerului a putea vedea că
mulți, cu nedumeririle, visele și întrebările voastre, vă opuneți celor care
spun că lucrurile nu pot să fie diferite.
O societate care valorizează numai prezentul și
tinde și să devalorizeze tot ceea ce se moștenește de la trecut, ca de exemplu
instituțiile căsătoriei, a vieții consacrate, a misiunii sacerdotale. Acestea
ajung să fie văzute ca lipsite de semnificație, ca forme depășite. Se crede că
se trăiește mai bine în situații așa-numite „deschise”, comportându-se în viață
ca într-un reality show, fără scop și fără sfârșit. Nu vă lăsați
înșelați! Dumnezeu a venit să lărgească orizonturile vieții noastre, în toate
direcțiile. El ne ajută să dăm trecutului valoarea cuvenită, pentru a proiecta
mai bine un viitor de fericire: dar acest lucru este posibil numai dacă se
trăiesc autentice experiențe de iubire, care se concretizează în descoperirea
chemării Domnului și în aderarea la ea. Și acesta este singurul lucru care ne
face cu adevărat fericiți.
Dragi tineri, încredințez drumul nostru spre
Panama, precum și itinerarul de pregătire al următorului Sinod al Episcopilor,
mijlocirii materne a Sfintei Fecioare Maria. Vă invit să ne amintim de două
date importante din anul 2017: trei sute de ani de la găsirea imaginii Sfintei
Fecioare Maria Aparecida, în Brazilia; și centenarul aparițiilor de la
Fatima, în Portugalia, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pelerin în
luna mai. Sfântul Martin de Porres, unul dintre sfinții patroni ai Americii
Latine și ai ZMT 2019, în slujirea sa umilă zilnică avea obiceiul de a oferi
florile cele mai bune Mariei, ca semn al iubirii sale filiale. Cultivați și
voi, asemenea lui, o relație de familiaritate și prietenie cu Sfânta Fecioară
Maria, încredințându-i bucuriile, neliniștile și preocupările voastre. vă
asigur că nu vă va părea rău!
Tânăra din Nazaret, care în toată lumea a asumat
mii de chipuri și nume pentru a se apropia de fiii săi, să mijlocească pentru
fiecare dintre noi și să ne ajute să cântăm lucrările mari pe care Domnul le
săvârșește în noi și prin noi.
(traducător: pr. Mihai Pătrașcu;
Copyright: Libreria Editrice
Vaticana; ITRC.ro; sursă: http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-tineretului-2017/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu