 |
| Intrarea lui Isus în Ierusalim - de Tom Dubois. |
„Slujitorul suferind” învinge cu iubirea sa
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (9 aprilie 2017)
Lecturi: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Matei
26,14-27,66.
Astăzi intrăm în Săptămâna
Sfântă. Este Duminica Floriilor sau Duminica Pătimirilor Domnului și, prin
dorința papei, Ziua Mondială a Tineretului. Toată angajarea de Postul Mare –
angajare de penitență și de convertire – în această duminică este concentrată în
jurul momentului crucial al misterului lui Cristos și al vieții creștine:
crucea ca ascultare de Tatăl și de solidaritate cu toți oamenii. Suferința
„Slujitorului Domnului” este strâns unit cu gloria sa. Cele trei lecturi sunt
semnificative pentru mesajul lor despre Cristos cel suferind.
În prima lectură (Is 50,4-7), un profet din timpul deportării din
Babilon, descrie un personaj obscur, chemat „Slujitorul Domnului”, care
salvează lumea păşind pe calea suferinţei. Este persecutat de dușmanii săi, dar își pune încrederea în Dumnezeu. Profetul
trăiește propriu raport cu
Dumnezeu. Cuvintele sale țâșnesc dintr-o conversație cu Dumnezeu zi de zi;
ascultă glasul lui: „el mă trezeşte dimineaţa, de dimineaţă îmi
deşteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor” (v. 4). Se prezintă ca un om al cuvântului, îndreptându-și
mesajul spre cei „descurajați”: „ca să ştiu să vin în ajutor cu un
cuvânt celui frânt” (v. 4). Este chipul unui om umilit și care își găsește
tăria în ajutorul Domnului: „Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor, de aceea nu
m-au doborât ocările; de aceea le-am oferit o faţă ca de cremene şi ştiu că nu
voi rămâne de ruşine” (v. 7). Este descrisă
cu anticipație viața și pătimirea lui Isus Cristos.
În a doua lectură (Fil 2,6-11),
sfântul Paul îi invită pe creștini să aibă aceiași „atitudine care este în
Cristos Isus” (Fil 2,5). În acest fragment
este descrisă „despuierea” Fiului lui Dumnezeu până la treapta cea mai
de jos a umanităţii: „fiind din
fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, ci
s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor” (vv.
6-7). Nu a avut frică și – ca un
Slujitor suferind – a îndurat până la moarte experiența umană. Moartea
pe cruce este supliciul aplicat de autorităţile Romei sclavilor şi
teroriştilor. Existenţa lui Isus pare destinată să se sfârşească pe lemnul crucii,
dar, contrar modului de a gândi al oamenilor, cunoaşte preamărirea. În acest imn compus de comunitatea
primilor creştini şi, preluat de apostolul Paul, se întrevăd deja zorii
Paştelui. După ce a trecut prin tunelul întunecat al pătimirii şi morţii,
Cristos este înălţat în splendoarea dumnezeirii. Tatăl l-a premiat fidelitatea sa glorificându-l și făcându-l „Domn”. „Dumnezeu
l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume […]
şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn” (vv. 9. 11).
Momentul culminant al liturgiei Cuvântului
este proclamarea Patimii Domnului. Spre ea trebuie să ne îndreptăm atenţia.
Este vorba de „evanghelia
evangheliilor”, adică anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe
care Biserica îl adresează oamenilor din toate timpurile.
Evanghelia după Matei (Mt 26,14-27,66) povestește ceea ce a trăit Isus la Ierusalim în
ultima săptămână a vieții sale. Pentru mai-marii poporului el este o amenințare
la sistemul lor religios. De aceea se pun de acord și decid condamnarea lui
Isus la moarte. În acea duminică, înainte de Paști, Isus intră în Ierusalim
așezat pe o măgăriță, iar mulțimea îl aclamă: „Osana! Fiul lui David!” Peste
câteva zile, Isus se găsește în fața guvernatorului Pilat. Este legat de mai-marii preoți
și predat lui Pilat destinat să moară. Va urma un lung drum de suferință care
se va sfârși cu răstignirea și cu moartea lui Isus pe cruce. Moartea sa, de
vinerea sfântă, nu este punctul final. Este o „trecere” din această lume spre
Dumnezeu Tatăl.
Pentru farisei și cărturari,
pentru soldați romani, Isus a murit ca un răufăcător. Pentru evanghelistul
Matei, Isus a murit împlinind planul lui Dumnezeu. Pentru cei care primesc
vestea evangheliei, Isus este o împlinire a profețiilor Sfintei Scripturi și se
găsește în centrul planului de mântuire a lui Dumnezeu. Cine priveşte cu
credinţă la Isus înălţat pe cruce, este salvat, nu numai în sufletul său, ci şi
în memorie și în sentimentele sale, uneori, chiar și în trupul său. „Prin rănile lui am fost vindecaţi” (1Pt 2,24). Astfel, Cristos a venit să ne
deschidă o cale pentru a permite întregii omenirii să intre în gloria Tatălui. Gloria
va străluci când crucea îi va atrage pe toți la sine… Recunoaştem, în aceste
zile, în spatele înfrângerii aparente a crucii, gesturile unui rege glorios?...
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu