Nacimeinto de la Virgen (1620) - by Simon Vouet |
Evanghelia Matei 1,1-16.18-23:
Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham
i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat
naştere lui Iuda şi fraţilor lui; Iuda le-a dat naştere lui Fares
şi lui Zara din Tamar; Fares i-a dat naştere lui Esrom; Esrom i-a dat naştere
lui Aram; Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat
naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; Salmon i-a
dat naştere lui Booz din Rahab; Booz i-a dat naştere lui Obed din Rut; Obed i-a
dat naştere lui Iese; Iese i-a dat naştere lui David, regele.
David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; Solomon
i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat
naştere lui Asaf; Asaf i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a
dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; Ozia i-a
dat naştere lui Ioatam; Ioatam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere
lui Ezechia; Ezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat
naştere lui Amos; Amos i-a dat naştere lui Iosia; Iosia le-a dat
naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, în timpul deportării în Babilon.
După deportarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a
dat naştere lui Zorobabel; Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud;
Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat
naştere lui Eliud; Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a
dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; Iacob i-a
dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se
numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel:
mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea
s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind
drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând
el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif,
fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a
zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i
vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul
prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte
un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.
Omilie
În această sărbătoare Naşterii sfintei
Fecioare Maria, Evanghelia ne relatează genealogia lui Isus; pentru noi este un
pic derutant. Dar este un lucru important pe care trebuie să îl ştiţi: în
această lungă listă de nume, găsim și persoane care au avut o viața foarte rea.
Această ne aminteşte că nimic şi nimeni nu poate opri planul lui Dumnezeu care
vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Unde păcatul abundă, iubirea supraabundă.
Evanghelia ne adresează o lecţie absolut
esențială pentru noi creştinii de astăzi. Trăim într-o lume zgomotoasă şi
agitată. Astăzi, Iosif ne învaţă să
ascultăm ceea ce se întâmplă cu noi, la momentul potrivit, așezând la
depărtarea necesară pentru a primi un cuvânt care vine din altă parte. Uneori
este dificil deoarece adesea avem tendința de a vorbi prea mult cea mai mare
parte a timpului pentru a nu face nimic. Vom putea să ascultăm pe Domnul vorbind
în inima noastră, dacă vom păstra un
moment de liniște și reculegere.
Ia timp pentru de a tăcea şi
pentru a asculta, este absolut esenţial dacă vrei să te păstrezi cu om. Pentru
că în tăcere Dumnezeu vorbeşte în inimile noastre prin Duhul Sfânt. În alte circumstanțe,
ni se spunea că viaţa creştină nu poate exista fără un angajament puternic
împotriva sărăciei, a nedreptății şi a violenţei care degradează omul şi
desfigurează proiectul de iubire a lui Dumnezeu pentru omenire. Astăzi, vom
descoperi că nu vom putea fi creștini fără un angajament determinant pentru a regăsi
drumul spre inimă.
Toată Evanghelia ne spune că
Domnul ne conduce pe căile pe care nu le-am prevăzut. Dar Cuvintele pe care el
ni le adresează sunt cele ale Vieţii Veşnice.
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6298-nativite-de-la-vierge-marie-8-septembre/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu