 |
| Trupului şi Sângelui lui Cristos |
Omilie
Celebrăm sărbătoarea Trupului şi Sângelui lui Cristos, adică
a lui Cristos, prezent în Euharistie. Vrem mereu să lăudăm, să iubim şi să
simţim mai mult în toată importanţa sa Euharistia. Vrem să trăim din
Euharistie, din această hrană este forţa celor slabi, care este mântuirea
tuturor.
Cineva poate să facă efort să creadă în Euharistie, să adore
o bucată de pâine. Dar noi nu adorăm o bucată de pâine, ci adorăm o prezenţă
tainică a lui Dumnezeu: a acelui Dumnezeu care este liber şi puternic ca să se
ascundă în orice semn, chiar cel mai umil. Ceea ce ne este suficient este a şti
că Cristos a voit Euharistia: pe Cuvântul său se bazează toată încrederea
noastră!
Şi în acea zi în care Isus la Cafarnaum a făcut marea
promisiune a pâinii vieţii, a trupului său oferit ca hrană pentru viaţa lumii,
întreaga mulţime de oameni, care a luat parte la miracolul înmulţirii pâinii şi
a peştilor, a plecat plină de neîncredere. Însă Petru şi apostolii au spus:
„Unde să mergem? Tu singur ai cuvintele vieţii veşnice!”
Isus a spus: Luaţi şi mâncaţi: acesta este Trupul meu.
Faceţi aceasta în amintirea mea.
Scrie mons. Comastri: „Noi credem în Euharistie pentru că
credem în Cristos: şi aşa cum nu ne ruşinăm să credem în Cristos, la fel nu ne
ruşinăm să credem în Euharistie. Chiar atunci când apare vreun dubiu sau
depunem efort să credem şi să ne încredem pe deplin, trebuie să ne gândim la
generaţiile nesfârşite de bărbaţi şi femei care au iubit Euharistia şi au
crezut din toată inima. Să ne gândim la primele comunităţi, care pline de
entuziasm celebrau Liturghia în case. Să ne gândim la martirii din primele
secole care ardeau de dorinţa de a primi sfânta Împărtăşanie. Dar să ne
gândim şi la Francisc din Assisi, care tremurând s-a oprit în pragul preoţiei
pentru că nu se considera vrednic să devină ministru al Euharistiei. Să ne
gândim la Leonardo da Vinci care, departe de ţară, dorea întărirea
Sacramentului; la Galileo Galilei, mare om de ştiinţă, care cădea în genunchi
în faţa Euharistiei; la Pascal care la 39 de ani a primit Viaticul plângând de
bucurie; la Gulielmo Marconi care petrecea ore în adoraţie în faţa
Tabernacolului deloc preocupat că pierde timpul cercetărilor sale... Au crezut!
Aceasta înseamnă că misterul Euharistiei are în Cristos motivaţia mai mult
decât suficientă pentru a fie primit şi crezut de oameni, de toţi oamenii din
toate timpurile” (Predicate la buona
notizia, LDC).
Într-un mod cu totul mişcător scrie cardinalul Van Thuan,
care a petrecut 13 ani în lagărele de concentrare din Vietnam: „Nu voi putea
niciodată să exprim marea mea bucurie: în fiecare zi, cu trei picături de vin
şi una de apă în palma mâinii, am celebrat Liturghia. Acesta era altarul meu şi
aceasta era catedrala mea... Euharistia a devenit pentru mine şi pentru alţi
creştini o prezenţă ascunsă şi încurajatoare în mijlocul tuturor greutăţilor.
Isus în Euharistiei a fost adorat clandestin de creştinii care trăiau cu mine, aşa
cum s-a întâmplat de atâtea ori în închisorile din secolul XX”. Şi povesteşte
că a reuşit să ţină aproape de sine, în marele pat comun, câţiva creştini, aşa
încât seara, când începea să se facă linişte, el celebra Liturghia şi îi
împărtăşea pe tovarăşii săi, care făceau să ajungă şi la alţi prizonieri, în
timpul nopţii, punguliţe cu pâine consacrată, şi se rânduiau în ture de
adoraţie. Trăiau astfel forţa unei iubiri mari faţă de alţii, aşa încât aveau
loc şi convertiri. Afirmă: „În toate timpurile şi în mod special în timpurile
de persecuţie, Euharistia a fost secretul vieţii creştinilor: hrană a
martorilor, pâine a speranţei. Ca şi martirii din Abitene spuneau: Noi nu putem
trăi fără duminică, fără celebrarea Euharistiei” (se poate vedea întreaga
mărturie în cartea Testimoni della
speranţa, pp. 166 ş.u.).
Aceasta invită pe fiecare din noi, acum în timp de
libertate, să ne întrebăm: cum doresc şi trăiesc Liturghia, Comuniunea,
adoraţia în faţa lui Isus prezent în Euharistie?
Mărturia celor persecutaţi şi a martirilor trebuie să ne
facă mai curajoşi şi mai puternici în credinţă. Aşa cum profetul Ilie, obosit
şi descurajat, cu o pâine miraculoasă a mers 40 de zile şi 40 de nopţi spre
muntele lui Dumnezeu, şi noi cu pâinea Euharistiei putem să mergem cu tăria lui
Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre până la întâlnirea deplină cu Domnul.
„Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci şi pâinea pe care eu o voi da
este Trupul meu pentru viaţa lumii”, ne asigură Isus. (Sursa: don Roberto Rossi [13-06-2004]; http://www.qumran2.net; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu