Suntem Biserică – comunitatea nouă a Domnului
Lecturi biblice: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni 1,10-13.17; Evanghelia Matei 4,12-23; lecturi biblice
Omilie
În această duminică, liturgia este cu „împărăția lui Dumnezeu” anunțată de Isus. Lecturile de astăzi trasează o imagine amplă a istoriei umane. Prima lectură relatează un oracol din profetul Isaia numită „cartea lui Emanuel”: e vorba de nașterea unui copil din casa lui David prezentată ca apariției unei lumini mari, simbol al unei bucurii imense. E prevestit sfârșitul opresiunii politice pentru popoarele stabilite în nordul Palestinei, un teritoriu cunoscut sub numele de „Galileea neamurilor”, din „ţinuturile lui Zabulon şi Neftali”. Pentru Isaia este ca o mare lumină care strălucește după perioada de întuneric: „poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (Is 9,1). Evanghelia după Matei citează textul din Isaia, dar îl interpretează într-o perspectivă diferită, adoptând o cheie cristologică: „părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească […]: «Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină»” (Mt 4,13-16). O mare lumină trebuie să strălucească asupra Galileei: este slujirea lui Isus. Domnul s-a mutat la Cafarnaum, pe teritoriul Galileei. Acolo a început să proclame „împărăția” și astfel lumina eliberării omenirii a început să strălucească și s-a răspândit odată cu chemarea apostolilor. Matei intenționează să spună că „lumina” despre care a vorbit Isaia nu este alta decât aceasta: nașterea lui Isus. A doua lectură, este experiența apostolului ce demonstrează că lumina care strălucește întâmpină rezistență acolo unde ar trebui să fie primită fără rezerve. Încă o dată, misterul răului iese la iveală. Comunitatea din Corint este obstaulată din cauza diviziuni: „vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în armonie şi să nu fie între voi dezbinări. […] «Eu sunt al lui Paul», «Eu sunt al lui Apolo», «Eu sunt al lui Chefa», «Eu sunt al lui Cristos». Oare a fost Cristos împărţit?” (1Cor 1,10.12-13). Apostolul le amintește că numai Cristos a murit pentru toți și că numai în el poate exista unitatea Bisericii.
În prima lectură (Is 8,23b-9,3), profetul Isaia vede zorii ivindu-se. Regele Asiriei, în anul 732 î.C., deportase mulți galileeni [„în zilele lui Pecah, regele lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, regele Asiriei, şi a luat cetăţile […] Chedeş, Haţorq, Galaad şi Galileea, tot ţinutul lui Neftali, iar pe locuitori i-a deportat în Asiria” (Is 15,29)]. Sunt provincii asiriene. Dar sub inspirația lui Dumnezeu, acum profetul [suntem în secolul al VIII-lea î.C.] anunță un viitor ce dă lumină în Galileea: zorii zilei apar, lumina și bucuria va urma tristeții – „Domnul a adus ocară peste ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, tot aşa, în cele din urmă, va aduce glorie pe drumul mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (Is 8,23; 9,1). „Lumina” este simbolul lui Dumnezeu. Darul mântuirii este exprimat cu metafora biruinței luminii asupra întunericului. Salvarea și bucuria intră în experiență concretă. O nouă eră de pace se va deschide pentru Israel și omenire. E bucuria eliberării unui popor asuprit! În sfârșit este liber. Victoria este acel „copil” pe care Isaia nu încetează să-l evoce și să-l contemple în „cartea lui Emanuel” (Is 6,1-9,3): un prunc care se bucură de glorie și considerație – e fiul Fecioarei Maria. Sfântul Matei aplică acest text din Isaia la predica lui Isus în Galileea: e o adevărata lumină și glorificare a acelei regiuni.
În lectura a doua (1Cor 1,10-13.17), pentru Paul, unitatea creștinilor, în ciuda diferențelor lor culturale și sociale, este expresia cea mai eficientă a puterii transformatoare a evangheliei, în centrul căreia stă crucea lui Cristos. Este clar că diferențele pot fi depășite doar dacă punem în prim-plan căutarea unei lumi mai bune anunțate de Isus pentru care și-a dat viața. Prima dezordine semnalată de apostolul în comunitatea din Corint este fragmentarea în grupuri rivale: sunt discuții la nesfârșit; îi exaltă pe „maeștrii” teologi; caută modalitatea modernă de a face evanghelia mai „științifică”, pe care o consideră rigidă și insuficient de intelectuală. Reacția lui Paul este puternică: nu există maeștri sau lideri intelectuali în Biserică, ci doar slujitori; există un singur „cap” în Biserică – e salvatorul, singurul „Domn” – Cristos. A fragmenta Biserica înseamnă a-l sfâșia pe Isus. Domnul este cel care a fost răstignit pentru comunitate, nu Paul, Chefa sau Apolo: „Oare a fost Cristos împărţit? Oare Paul a fost răstignit pentru voi, sau în numele lui Paul aţi fost botezaţi?” (v. 13). Nimeni nu poate invoca faptul că a fost botezat în numele lui Paul și că este legat de acesta. El anunță evanghelia, dar nu cu cei „exaltați” din Corint, cu gura plină de cuvinte elocvente. El știe că este legat de un eveniment: crucea lui Cristos și mesajul viu al morții și învierii Domnului. Trebuie să credem, nu să raționalizăm, căci aționalismul a infectat Corintul. Apostolul Paul, cu chemarea sa – „Cristos nu m-a trimis ca să botez, ci ca să vestesc evanghelia” (1Cor 1,17) – confirmă că invitația se aplică unei comunități misionare cu adevărat creștine.
În Evanghelia după Matei (Mt 4,12-23), acțiunea lui Isus este mai întâi în Galileea; centrul activității sale este micul port Cafarnaum. Profetul Isaia numește „Galileea neamurilor”. Din această regiune de frontieră, Domnul lansează mesajul său plin de bucurie al „împărăția lui Dumnezeu”. Pentru a se stabili în Cafarnaum, Isus părăsește Nazaretul și familia sa și își face ucenicii care vor lăsa năvoadele, bărcile și familia și va începe drumul de evanghelizare a Cuvântului lui Dumnezeu. Isus e un rabbì care se deplasează din loc în loc pentru a-și desfășura activitatea.
Vocea lui Ioan Botezătorul s-a stins în sânge. Acum glasul lui Isus se ridică. El preia mesajul lui Ioan: „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 3,2; 17). Anunțul apropierii „împărăției lui Dumnezeu” a devenit o realitate. Întreaga evanghelie este condensată în acel verb la imperativul: „convertiți-vă!”. Pentru profeți, este o schimbare de direcție, o întoarcere la Dumnezeul Alianței. Pentru Domnul și Biserica primară este o răsturnare, o schimbare radicală în modul nostru de a gândi și de a acționa. Se intră în „împărăția lui Dumnezeu” doar cu o inimă nouă și un duh nou, nu prin înscriere.
„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (v. 19). Isus îi cheamă pe primii patru discipoli: pe Petru, Andrei, Iacob și Ioan. Chemarea se naște din privirea și vocea Domnului. Răspunsul celor patru: „iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat!” (v. 20). Au lăsat totul: familie, barcă și năvoadele, căci erau pescari. Vor rămâne „pescari de oameni” căutând colaboratori care îl urmează „agățându-se” de persoana sa, purtându-și propria cruce. Pentru a purta crucea lui Cristos, trebuie să abandonezi totul. Cu acei discipoli, Isus face o nouă creație, o lume nouă: e Biserica – comunitatea nouă.
Să ne ajute Domnul să mergem după el!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu