Recitirea reflecţiei mântuirii: noua interpretare - răscumpărarea ca prietenie (2)

Biarritz, France

S-a scos adesea în evidenţă[1] că Toma în Summa Theologiae preia elemente din teoria prieteniei aristotelice cu scopul de a descrie cu ajutorul lor fiinţa răscumpărată a individului. Cu caracterizarea împărtăşirii omului cu Dumnezeu în iubirea divină ca prietenie, Toma asumă aşadar caracteristicile formale ale prieteniei tipice din Etica Nicomachea[2]. În legătură cu gândirea şi terminologia aristotelică prietenia divină este definită ca o iubire care se poate schimba care presupune şi motivează o communicatio. Criteriul aristotelic al prieteniei ca iubire reciprocă vădită (mutia benevolentia non latens)[3] îşi află corespondentul său în introducerea la cristologia tomistă: întrucât cunoaşterea şi iubirea umană sunt totdeauna legate de ceva concret corespunde condiţiilor fiinţei umane ca oamenii să fie conduşi la mântuire per corporalia[4], adică invizibilul divin să fie revelat prin vizibil[5] şi ca iubirea lui Dumnezeu să devină perceptibilă iar aceasta să fie posibilă în măsură maximă în viaţa, suferinţa şi moartea lui Cristos. Fiinţa umană poate cunoaşte iubirea divină doar datorită revelaţiei prin Isus Cristos. Conform criteriul aristotelic se poate vorbi cu adevărat despre prietenie doar dacă iubirea demonstrată de un partener este crezută de celălalt. Referită la prietenia divină – şi făcând apel la cuvintele lui Toma – dacă omul crede iubirii lui Dumnezeu. Şi tocmai aceasta poate fi considerată chintesenţa tratatului despre credinţă a sfântului Toma[6].

(Reflecție asupra mântuirii în Summa Theologica a Sf. Toma de Aquino; Sursa: http://www.thomasvonaquin.de/Thomas_von_Aquin_-_Erlosungsle/San_Tomaso_d_Aquino_-_amicizia/body_san_tomaso_d_aquino_-_amicizia.html; trad. pr. Isidor Chinez).

---

[1] Cf. H. M. CHRISTMANN, Thomas von Aquin als Theologe der Liebe, Heidelberg 1958.

[2] Toma urmează pas cu pas pe Aristotel şi acceptă toate condiţiile sale cu privire la ratio amicitiae, dar îl rectifică punând toate elementele conceptului de prietenie pe o linie verticală în vârful căreia se află Dumnezeu, faţă de orânduirea aristotelic pe o linie orizontală. Aceasta este simpla şi totuşi geniala intuiţie teologică a lui toma, care cere doar o schimbare a locului cu nouăzeci de grade la dreapta sau la stânga pentru a conferi teoriei filosofice aristotelice despre prietenie o cheie de înţelegere de mare coerenţă substanţială şi forţă interpretativă datorită căreia omul poate obţine darul divin al lui „caritas” (cf. E. SCHOCKENHOFF, Bonum hominis, S. 516; cf. nota 4).

[3] Cf. NE VIII,2 (1155b34-1156a3) und In Eth. VIII,2 (nr. 1560). Aşa cum orice formă de iubire are o fază iniţială de apropiere, la fel este necesar într-o formă de iubire de prietenie ca iubirea să se exprime iniţial „spre extern” adică un individ care iubeşte trebuie să facă cunoscută şi să mărturisească iubirea sa pentru ca să se ajungă la o prietenie. Iubirea de prietenie este prin urmare exact contrarul unei iubiri „secrete” sau „anonime”. Conceptul de prietenie în Etica Nichomachea cere descoperirea reciprocă a iubirii din partea celor doi indivizi (cf. şi NE IX [1166b31-32] bzw. In Eth. IX,5 [nr. 1821]).

[4] „Sed quia homo, deserto Deo, ad corporalia collapsus erat, conveniens fuit ut Deus, carne assumpta, etiam per corporalia ei salutis remedium exhiberet” (STh III 1, 3 ad 1).

[5] „...illud videtur esse convenientissimum ut per visibilia monstrentur invisibilia Dei” (STh III 1, 1). Sed contra; cf. ScG IV 54: „Ad hoc igitur quod familiarior amicitia esset inter hominem et Deum, expediens fuit homini quod Deus fieret homo, quia etiam naturaliter homo homini amicus est: ut sic, „dum visibiliter Deum cognoscimus, in invisibilium amorem rapiamur”.

[6] Cf. H. DÖRNEMANN, Freundschaft als Paradigma der Erlösung. Eine Reflexion auf die Verbindung von Gnadenlehre, Tugendlehre und Christologie in der Summa Theologiae des Thomas von Aquin, Würzburg 1997, cap. 3 împreună cu cap. 5, 7 şi 8, în special pag. 177 ş.u.