 |
| Catedrala din Köln, Germania |
Dacă cu gândirea despre prietenie se
încearcă a explica nu numai rezultatul răscumpărării, dar şi împlinirea
evenimentului răscumpărării, atunci pot apare obiecţii. Categoria prieteniei,
conform lui Toma, serveşte deci numai la o succesivă reprezentare a
evenimentului răscumpărător altfel fiind de neînţeles pentru facultăţile umane
de interpretare? Criteriologia dezvoltată din Etica Nichomachea – conform unei obiecţii[1] - apare ca o
controreprezentare a evenimentului de mântuire. Dacă de fapt pe de o parte –
aşa cum spune Aristotel în Etica
Nichomachea – egalitatea (nu doar efectul, dar şi el) este premisa
prieteniei şi dacă „păcatul” a determinat o enormă distanţă între om şi
Dumnezeu, prietenia apare doar posibilă dacă există o intervenţei din partea
lui Dumnezeu care să permită egalitatea. O acţiune presupusă de restabilire a ordinei ca premisă nu ar fi însă
explicată de paradigma prieteniei, aşa încât încercarea lui Toma de a explica
doctrina mântuirii prin teoria prieteniei ar da greş.
Dar
dintr-un examen atent al pasajelor fundamentale se deduce că Toma nu vorbeşte
despre o acţiune presupusă de restabilire a oridinei, ci de o sinteză
contemporană de iertare şi de satisfacere, sau libertate de credinţă şi iubire
în sintonie cu gândirea despre prietenie[2]. Dacă de fapt
în iubirea lui Cristos şi în manifestarea ei (harul), individul învaţă că
iubirea lui Dumnezeu şi concretizarea istorică a iubirii prin Isus Cristos este
condiţia pentru acceptarea acestei iubiri în care se împlineşte perfecţiunea
omenirii, atunci egalitatea şi restabilirea ordinei vor avea loc în acelaşi
timp în iubirea lui Cristos, în acceptarea acestei iubiri, în corespunderea la
această iubire şi mai ales în credinţa în această iubire. Iubirea reparatoare a
lui Cristos nu are loc într-un sens juridic sau temporal înainte de
constituirea prieteniei, dar în acelaşi timp cu constituirea prieteniei[3]. Aceasta
înseamnă că evenimentul de răscumpărare se poate înţelege în complexul
evenimentului de prietenie. Cu ajutorul paradigmei prieteniei este posibil a
ţine în afara evenimentului de răscumpărare aspectele juridice aşa cum sunt
satisfacerea şi justificarea în har ca două complemente separate legate doar indirect.
[1]
Cu această argumentare O. PESCH, Theologie
der Rechtfertigung, 561 ş.u. (cf. nota 11) contestă o semnificaţie
sistematică a interpretării satisfacerii de către Cristos prin unitatea iubirii
şi deci a „modelului trupului şi membrelor”
[2]
Cf. H. DÖRNEMANN, Freundschaft als Paradigma der Erlösung,
176 ş.u. Cf. nota 25.
[3]
Această soluţie care – cu ajutorul paradigmei prieteniei – interpretează ca un
eveniment unic satisfacerea (în iubire) şi împlinirea acestei satisfaceri (în
corespunderea iubirii) este confirmată de faptul că ea implică şi ambele limite
ale acţiunii umane (păcatul; a nu fi în starea de har): aceasta pentru că, aşa
cum un individ, în actul comiterii unui păcat devine în acelaşi timp vinovat şi
pierde harul, la fel în evenimentul prieteniei îi este iertat păcatul şi îi
este dat harul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu