Evanghelia - Matei 28,16-20:
În acel timp, cei unsprezece apostoli au mers în Galileea, la muntele unde le
poruncise lor Isus să meargă. Când l-au văzut, s-au aruncat la pământ, deşi
unii dintre ei erau în îndoială. Isus s-a apropiat de ei şi le-a spus aceste
cuvinte: “Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi
convertiţi popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, învăţaţi-le să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă şi
iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Amin”.
Omilie
Luca în Faptele
Apostolilor povesteşte adevăratul fapt al Înălţării într-un singur rând: „A
fost înălţat şi un nor l-a ascuns privirii lor” (Fap 1,9). Preferă să se oprească asupra ucenicilor, care îl
întreabă pe Domnul: „Acesta este timpul
în care vei restaura împărăţia lui Israel?” Isus îi ceartă. Timpul este în
mâinile lui Dumnezeu. Şi această certitudine trebuie să le ajungă: restul este
curiozitate neglijabilă. Important este un alt lucru: „Îmi veţi fi martori la Ierusalim... până la marginile pământului”.
Datoria ucenicilor este de a mărturisi peste tot pe Domnul lor. Nu sunt popoarele cele care sosesc la
Ierusalim, dar sunt ucenicii aceia care sunt trimişi la popoare. Şi nu
există margini, locuri interzise, popoare sau oameni cărora Domnul nu trebuie
să le fie mărturisit.
Şi o a doua atitudine a ucenicilor este criticată: „Bărbaţi din Galileea, de ce staţi şi priviţi
la cer?” Ucenicii privesc în sus, şi în schimb sunt invitaţi să privească
pământul, mulţimea. Aşteptarea Domnului nu trebuie trăită separându-se, în
închidere într-o comunitate de oameni aleşi, dar în lume.
Şi astfel ajungem la fragmentul evanghelic. „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe
pământ” (Mt 28,18): prin aceste
cuvinte Isus afirmă domnia sa universală. El este Domnul a toate şi a tuturor,
şi de aceea trebuie vestit tuturor şi pretutindeni.
A spune Isus este „Domnul
a toate” înseamnă a afirma, cu alte cuvinte, că el dă sens tuturor
lucrurilor. „Mergeţi şi faceţi ucenici”:
misiunea presupune o însărcinare. Nu se vesteşte Isus în numele său propriu, cu
atât mai puţin se vestesc gândurile proprii, ci numai „tot ceea ce el a poruncit”. Ucenicul trebuie să vestească în cea
mai absolută fidelitate. Vestirea sa trebuie să vină din ascultare.
Misiunea cere o „plecare”: mergeţi. Ucenicul nu aşteaptă ca
lumea să se apropie: el este cel care merge înaintea mulţimii. „Faceţi ucenici la toate popoarele”:
expresia este plină de toată semnificaţia pe care o are „ucenicul” în
evanghelie. Nu este vorba doar de a oferi un mesaj, ci de a instaura o relaţie.
Ucenicul se leagă de persoana Învăţătorului şi se angajează să împărtăşească
proiectul său de viaţă. „Eu voi fi cu voi
până la sfârşitul timpului”: aceasta este marea promisiune, care dă
ucenicului puterea de a-şi desfăşura misiunea. Creştinul nu se încrede în sine
însuşi, în propria credinţă sau în propriile capacităţi, dar în prezenţa
Domnului.
(Don Bruno Maggioni [08-05-2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu