După ce a primit vestea cea bună
de la Arhanghelul Gabriel, Maria a pornit la drum („în grabă” – spune Sf. Luca)
spre vara sa, Elisabeta, ca să o viziteze şi să o ajute. Alăturându-se,
probabil, unei caravane de pelerini ce mergeau spre Ierusalim, traversează
Samaria şi ajunge la Ain-Karim, în Iudea, unde locuia familia lui Zaharia. E
uşor să ne închipuim ce gânduri îi frământă sufletul, cugetând la misterul pe
care i l-a descoperit îngerul. Sunt sentimente de adâncă recunoştinţă faţă de
bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu, sentimente pe care ea le va exprima în
prezenţa verişoarei sale prin cântecul Magnificat, expresie a
„iubirii pline de fericire să-l cânte şi să-l laude pe cel iubit” (Sf. Bernadin
de Siena): „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi inima tresaltă de
bucurie...”
Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta; inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea înainte-mergătorului ce tresaltă de bucurie în sânul mamei.
Maria rămâne cu Elisabeta până la naşterea lui Ioan Botezătorul, aşteptând probabil încă opt zile, ca să ia parte la ceremonia punerii numelui. Luând ca punct de plecare acest calcul al timpului cât Maria a stat la Elisabeta, Sărbătoarea vizitei, de origine franciscană (fraţii minori o celebrau din 1263) a fost fixată la 2 iulie, adică la sfârşitul acestei vizite. Ar fi fost mai logică comemorarea îndată după Buna-Vestire, dar s-a urmărit ca sărbătoarea să nu cadă în Postul Mare.
Papa Urban al VI-lea a extins sărbătoarea la toată Biserica din Apus, cu intenţia de a cere mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria pentru pacea şi unitatea creştinilor, atunci divizaţi prin marea schismă occidentală. Sinodul din Basilea, în sesiunea din 1 iulie 1441, a confirmat sărbătoarea Vizitaţiunii, care la început nu fusese acceptată de statele ce erau de partea antipapei.
Actualul calendar liturgic, neluând în seamă cronologia sugerată de istorisirea evanghelică, a renunţat la data tradiţională de 2 iulie şi a fixat comemorarea vizitei Maicii Domnului la vara sa, Elisabeta, pentru ultima zi din luna mai, ca o încoronare a manifestărilor de pietate în cinstea Maicii Domnului, obişnuite în această lună.
„În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului. Dar”, comentează Sfântul Francisc de Sales, „ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu”. (Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu