 |
| Sfântul Paul o învata pe sfânta Lidia |
A trăit în primul secol. Nu există nici o
certitudine dacă Lidia a fost cu numele său sau mai degrabă cu originile sale.
S-a născut în Tiatira, cetate a Lidiei, o regiune din Asia Mică. A trăit la
Filipi, în Macedonia şi nu se ştie dacă acestea a fost necăsătorită sau
căsătorită. A făcut comerț cu purpură şi a avut astfel o poziţie socială
şi economică importantă. Afacerile nu au împiedicat-o să se dedice chiar
spiritului. Aparținea „temătorilor de Dumnezeu”, acei păgâni, care s-au convertit la credinţa iudeilor.
Până când ea s-a întâlnit cu Paul din Tars, în prima sa misiune în Europa. Episodul
este povestit în Faptele Apostolilor:
sfântul Paul a venit la Filipi cu Timotei, Silas şi Luca. Atunci s-a convertit Lidia
și urmând exemplul său toţi membrii familiei au cerut să fie botezați. Prima
ucenică a lui Paul, Lidia i-a primit în casa ei, pe sfântul Paul şi pe
însoţitorii săi pe tot timpul misiunii. În acele zile de predică a sfântului
Paul au existat convertiri şi s-a format o comunitate de creștini crezând în
Evanghelie. În casa Lidiei s-a născut prima Biserica fondată în Europa de sfântul
Paul din Tars.
Cuvântul Domnului - Primele convertiri la Filipi. „Îmbarcându-ne de la Troas, ne-am dus
direct în Samotracia, iar a doua zi, la Neapoli și, de acolo, la Filipi, care
este o cetate importantă în ținutul Macedoniei, o colonie. În cetate am rămas
câteva zile. Într-o zi de sâmbătă, am ieșit în afara porții, lângă un râu, unde
credeam că este loc de rugăciune. Așezându-ne, le-am vorbit femeilor care se
adunaseră. O femeie cu numele Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea
Tiatira, adoratoare a lui Dumnezeu, ne asculta. Acesteia Domnul i-a deschis
inima ca să asculte cu atenție cele spuse de Paul. După ce a fost botezată ea
și casa ei, ne-a invitat, zicând: „Dacă ați judecat că sunt credincioasă
Domnului, veniți și rămâneți în casa mea!” Și ne-a obligat să acceptăm” (Faptele Apostolilor 16,11-15).
Sf. Lidia, ucenica sfântului Paul (sec. I)
Pe când Sfântul apostol Paul, în timpul celei de a doua călătorii apostolice, se afla în localitatea Troas de pe ţărmul Asiei Mici, are o vedenie în care i se arată un bărbat macedonean şi-l roagă: „Treci în Macedonia şi vino în ajutorul nostru”. Era glasul lui Dumnezeu, care îl chema în Europa, căci până acum nu trecuse de hotarele Asiei Mici. Ascultător, Paul se urcă în corabie şi se îndreaptă spre Macedonia, împreună cu tinerii săi ucenici, Sila, Timotei şi Luca. Ajung în Portul Neapolis din Nordul Mării Egee şi de aici se duc în oraşul Filipi, aflat în provincia Tracia, ţinut ce astăzi aparţine Greciei. Misionarii lui Cristos, după ce au pus piciorul pe pământ european, au aşteptat ziua de sâmbătă pentru a se întâlni cu co-religionarii lor evrei; aceştia se întruneau într-un anumit loc pe malul râului, neavând, probabil, sinagogă, pentru a se ruga şi a citi câteva pagini din Sfânta Scriptură. „Sâmbăta” – istoriseşte Sfântul Luca în Faptele Apostolilor – „am ieşit dincolo de poarta oraşului şi ne-am îndreptat spre râu, unde presupuneam că se afla un loc de rugăciune. Ne-am aşezat şi noi şi le-am vorbit femeilor adunate acolo. Una dintre ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură[1], de loc din Tiatira, femeie temătoare de Dumnezeu, stătea şi asculta cu atenţie. Dumnezeu i-a deschis inima, ca să înţeleagă ceea ce spunea Paul. După ce a primit botezul, ea şi familia ei, ne-a invitat, zicând: «Dacă socotiţi că sunt o credincioasă a Domnului, veniţi şi staţi în casa mea»” (Fapte XVI, 11–15).
Putem considera că Lidia se bucura de o oarecare stimă, dat fiind preţul mare al materialului pe care îl comercializa, şi de multă autoritate în casa ei, căci a fost suficientă mărturia dată de ea, pentru ca toţi să ceară botezul şi să-i reţină pe misionari în casa lor, ca oaspeţi de onoare. Apostolii lui Cristos, mergând oarecum la voia întâmplării, au realizat prima lor recoltă pe pământ european: botezarea femeii „temătoare de Dumnezeu”, Lidia, prototip şi simbol al tuturor femeilor ce vor aduce şi vor întreţine între pereţii casei flacăra credinţei în Cristos. Bogata negustoreasă, urmând insuflarea harului, a pus interesele spirituale mai presus decât cele economice, întrerupând vânzarea în magazin, pentru a se întâlni cu alte femei în proseuca, locul de rugăciune de pe malul râului Gangos.
Lidia, recunoscătoare pentru bucuria ce i-au adus-o în suflet cuvintele Apostolului şi harul botezului, i-a rugat cu delicată insistenţă, ba chiar i-a şi „silit” pe misionari să accepte ospitalitatea ei. Casa Lidiei devine, în felul acesta, primul centru comunitar, prima ecclesia - „biserică” - din Europa. Pentru comunitatea creştină din Filipi, şi probabil îndeosebi pentru casa Lidiei, în Scrisoarea către Filipeni, Sfântul Paul are cuvinte de o gingăşie mişcătoare, numindu-i pe aceştia fraţi în Cristos „mult-doriţi, bucuria şi coroana mea”.
Referitor la cultul Sfintei Lidia lipseşte orice informaţie, până la introducerea ei în Martirologiul Roman de către învăţatul Baronius; dar sfinţenia Lidiei este dovedită în mod evident de răspunsul ei la chemarea harului dumnezeiesc.
După un obicei din vechime, când o persoană se mută într-o altă localitate, este strigată de către vecini cu numele localităţii de unde a venit. E probabil că numele de Lidia a fost atribuit iniţial persoanelor venite din provincia vest-asiatică Lydia, ocupată de perşi în anul 546 înainte de Cristos. Deoarece limba vorbită de locuitorii de atunci este foarte puţin cunoscută, nu se poate spune nimic despre înţelesul cuvântului ca atare. Femeilor creştine, acest nume le aminteşte exemplul luminos de credinţă şi bunătate al Sfintei Lidia.
(Sursa: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/2764/Sf-Lidia-ucenica-sf-Paul.aspx).
[1] Purpura era o substanţă colorantă de culoare roşie închisă, obţinută din sucul unor scoici; se folosea la vopsirea stofelor din care se confecţionau haine foarte scumpe, în general, purtate de împăraţi şi demnitari, şi alte obiecte de mare preţ.
Sf. Lidia, ucenica sfântului Paul (sec. I)
Pe când Sfântul apostol Paul, în timpul celei de a doua călătorii apostolice, se afla în localitatea Troas de pe ţărmul Asiei Mici, are o vedenie în care i se arată un bărbat macedonean şi-l roagă: „Treci în Macedonia şi vino în ajutorul nostru”. Era glasul lui Dumnezeu, care îl chema în Europa, căci până acum nu trecuse de hotarele Asiei Mici. Ascultător, Paul se urcă în corabie şi se îndreaptă spre Macedonia, împreună cu tinerii săi ucenici, Sila, Timotei şi Luca. Ajung în Portul Neapolis din Nordul Mării Egee şi de aici se duc în oraşul Filipi, aflat în provincia Tracia, ţinut ce astăzi aparţine Greciei. Misionarii lui Cristos, după ce au pus piciorul pe pământ european, au aşteptat ziua de sâmbătă pentru a se întâlni cu co-religionarii lor evrei; aceştia se întruneau într-un anumit loc pe malul râului, neavând, probabil, sinagogă, pentru a se ruga şi a citi câteva pagini din Sfânta Scriptură. „Sâmbăta” – istoriseşte Sfântul Luca în Faptele Apostolilor – „am ieşit dincolo de poarta oraşului şi ne-am îndreptat spre râu, unde presupuneam că se afla un loc de rugăciune. Ne-am aşezat şi noi şi le-am vorbit femeilor adunate acolo. Una dintre ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură[1], de loc din Tiatira, femeie temătoare de Dumnezeu, stătea şi asculta cu atenţie. Dumnezeu i-a deschis inima, ca să înţeleagă ceea ce spunea Paul. După ce a primit botezul, ea şi familia ei, ne-a invitat, zicând: «Dacă socotiţi că sunt o credincioasă a Domnului, veniţi şi staţi în casa mea»” (Fapte XVI, 11–15).
Putem considera că Lidia se bucura de o oarecare stimă, dat fiind preţul mare al materialului pe care îl comercializa, şi de multă autoritate în casa ei, căci a fost suficientă mărturia dată de ea, pentru ca toţi să ceară botezul şi să-i reţină pe misionari în casa lor, ca oaspeţi de onoare. Apostolii lui Cristos, mergând oarecum la voia întâmplării, au realizat prima lor recoltă pe pământ european: botezarea femeii „temătoare de Dumnezeu”, Lidia, prototip şi simbol al tuturor femeilor ce vor aduce şi vor întreţine între pereţii casei flacăra credinţei în Cristos. Bogata negustoreasă, urmând insuflarea harului, a pus interesele spirituale mai presus decât cele economice, întrerupând vânzarea în magazin, pentru a se întâlni cu alte femei în proseuca, locul de rugăciune de pe malul râului Gangos.
Lidia, recunoscătoare pentru bucuria ce i-au adus-o în suflet cuvintele Apostolului şi harul botezului, i-a rugat cu delicată insistenţă, ba chiar i-a şi „silit” pe misionari să accepte ospitalitatea ei. Casa Lidiei devine, în felul acesta, primul centru comunitar, prima ecclesia - „biserică” - din Europa. Pentru comunitatea creştină din Filipi, şi probabil îndeosebi pentru casa Lidiei, în Scrisoarea către Filipeni, Sfântul Paul are cuvinte de o gingăşie mişcătoare, numindu-i pe aceştia fraţi în Cristos „mult-doriţi, bucuria şi coroana mea”.
Referitor la cultul Sfintei Lidia lipseşte orice informaţie, până la introducerea ei în Martirologiul Roman de către învăţatul Baronius; dar sfinţenia Lidiei este dovedită în mod evident de răspunsul ei la chemarea harului dumnezeiesc.
După un obicei din vechime, când o persoană se mută într-o altă localitate, este strigată de către vecini cu numele localităţii de unde a venit. E probabil că numele de Lidia a fost atribuit iniţial persoanelor venite din provincia vest-asiatică Lydia, ocupată de perşi în anul 546 înainte de Cristos. Deoarece limba vorbită de locuitorii de atunci este foarte puţin cunoscută, nu se poate spune nimic despre înţelesul cuvântului ca atare. Femeilor creştine, acest nume le aminteşte exemplul luminos de credinţă şi bunătate al Sfintei Lidia.
(Sursa: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/2764/Sf-Lidia-ucenica-sf-Paul.aspx).
[1] Purpura era o substanţă colorantă de culoare roşie închisă, obţinută din sucul unor scoici; se folosea la vopsirea stofelor din care se confecţionau haine foarte scumpe, în general, purtate de împăraţi şi demnitari, şi alte obiecte de mare preţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu