Mizerie
și milostivire
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 aprilie 2019)
Lecturi: Isaia 43,16-21; Filipeni 3,8-14; Evanghelia Ioan
8,1-11; lecturi
Omilie
Există o continuitate în textele
biblice din această duminică: este tema „noutății” pe care Dumnezeu o face în
favoarea poporului său în iertare și milostivire. Să ne încredem în Domnul care
face toate lucrurile „noi” folosind mila. Textele liturgice ne dezvăluie un
Dumnezeu eliberator și mântuitor al cărui Cuvânt nu ne condamnă: nu se oprește
când apar dificultățile, nu se descurajează în fața înfrângerilor, nu se lasă
învins de dezamăgiri… dar ne eliberează de toate cu harul său. Drumul
milostivirii divine continuă și azi după ce duminica trecută – în parabola
„fiului risipitor” – a depășit orice limită, ne-a dat peste cap. Isus se
prezintă din nou într-o acțiune concretă de a da posibilitatea unei vieți noi.
Cuvântul profetic încurajează și
dă speranță. Invită să nu rămânem închiși în trecut, ci a vedea ceva nou ce se
naște acum în istorie, în ciuda tuturor contradicțiilor. În prima lectură
profetul Isaia (Is 43,16-21) amintește că poporul evreu
au fost eliberat din sclavia egipteană; a cunoscut o lungă perioadă de captivitate
încheindu-se după căderea Babilonului (597 î.C.– 538 î.C.) cu Cirus (559-530
î.C.), regele persan. Este noul exod care depășește cu mult mai mult cel al
Egiptului. Amintirea este o lege fundamentală pentru poporul lui Israel. De
aici se naște simțul istoriei. Însă „memoria” nu este o fugă nostalgică în
trecut, ci este deschidere spre viitor: „Nu vă mai amintiţi de cele dinainte şi
nu vă mai gândiţi la cele din vechime! Iată, eu fac un lucru nou: încolţeşte,
nu-l recunoaşteţi?” (v. 18-19). Profetul, într-un timp dificil – exilul
babilonic –, indică un mugur, un lăstar: „încolţeşte, nu-l recunoaşteţi?” Este
vorba despre privire! Sfârșitul captivității… Cuvinte de speranță… Este un
eveniment neașteptat. „Voi stabili un drum în pustiu şi râuri în ţinutul uscat”
(v. 19). Este imposibil să faci un drum prin nisipul deșertului, deoarece la cea
mai mică adiere de vânt este acoperit drumul deschis prin pustiu. Eliberarea
din robie, drumul deschis în deșert, este minunea atotputerniciei lui Dumnezeu
ce invită la a nu se lăsa închiși într-o amintire îngustă (suferință,
distrugere…) dar este un nou exod spre un viitor nou de viață. Este o nouă
întâlnire cu Dumnezeul eliberator. Domnul împlinește o nouă minune conducând
pe poporul său la Ierusalim. Rămâne să vedem și noi semnul de speranță al
Domnului în inimile noastre aride. E nevoie de martori care dezvăluie apă vie ce
face să înflorească pustiul, familiile și viaţă noastră şi a lumii întregi.
Dumnezeu pregăteşte timpuri noi cu poporul creștin.
Și Paul cheamă comunitatea din
Filipi (Fil 3,8-14) să se rupă de tot
ce este frică, constrângere, deziluzie. Vorbește despre un viitor: „pe el vreau
să-l cunosc şi puterea învierii lui şi comuniunea cu pătimirile sale, fiind
conformat cu el în moarte, doar voi ajunge cumva la învierea din morţi” (v.
10-11). Imaginea stadionului [„mă străduiesc s-o cuceresc” sau „eu nu consider
că l-aş fi cucerit”] exprimă tensiunea sa în relație cu Isus: nu se mai uită la
„cele din urmă și mă avânt către cele dinainte” urmărind răsplata chemării lui Dumnezeu. Paul
vorbeşte de un lucru „nou”: Saul era prizonierul
Legii, dar în momentul în care i s-a revelat Isus pe drumul Damascului, a ajuns
să-l întâlnească pe Cristos cu iubirea și libertatea sa. Ştie că nu a fost
salvat de Lege, ci de credinţa în Isus; citește că existența sa creștină este o
tensiune spre un viitor împreună cu Cristos. Isus este unicul său centru de
orientare și interes. Restul nu mai contează. În cele din urmă, tot „noul”
vieții creștine poate fi rezumat în Misterul Pascal: în descoperea și
pregătirea timpului Postului și al Paștelui.
Evanghelia după Ioan (In 8,1-11) ne arată că milostivirea
eliberează. Isus salvează o femeie prinsă în adulter care după legea lui Moise
era ucisă cu pietre, era condamnată la moarte. Incidentul s-a petrecut în
Ierusalim. Dușmanii lui Cristos încearcă să-l pună în dificultate dându-i un
caz dificil și oricare ar fi răspunsul s-ar fi întors asupra lui. Dacă ar fi
spus că vinovata nu trebuia să fie lovită cu pietre l-ar acuza drept un
violator al Legii; dacă ar fi condamnat-o, ar fi fost acuzat de duritatea
inimii și, deci, lipsa de milostivire.
Isus s-a dus pe muntele
Măslinilor iar în zori a venit din nou la templu unde tot poporul venea la el.
În timp ce învăța, cărturarii și fariseii aduc o femeie prinsă în adulter. Acuzatorii
sunt experții Legii, oameni recunoscuți pentru înflăcărarea lor religioasă. O conduc
ca pe o pradă într-un loc public: în faţa templului. De o parte stă femeia
condamnată fără apel, pe de altă parte stau zeloşii Legii. Nu se uită la
persoană ci la „paiul din ochiul altuia”. Îndreptându-se spre Isus care este chemat
să dea o pronunţare. Vor să-i încerce coerenţa, să vadă dacă persistă în
convingere atunci când se află nu în faţa unei parabole, ci a unui caz concret
pentru care legea prevede, fără excepţie, omorârea cu pietre. Dacă el refuză să
o condamne, nu respectă Legea. Şi dacă o condamnă, este în contradicţie cu
milostivirea pe care el o predică. Scena este plină de dramatism: de cuvintele
lui Isus depinde viața acelei persoane, dar și viața sa. Vrea să condamne
păcatul, dar să salveze păcătosul, să demaște ipocrizia. Cristos nu se pronunţă
împotriva Legii lui Moise sau împotriva dreptului roman care – începând din
anul 30 d. C.,– retrăsese sinedriului puterea numită jus gladii [„dreptul la sabie”] rezervând autorităţii romane decizia de a
condamna la moarte pe cineva. Fariseii sunt gata, cu pietrele în mână, ca să o
ucidă…
Femeia stă în faţa tuturor, iar Isus, aplecat, scrie cu degetul pe pământ
și scrie și în sufletul nostru. Cristos îi invită pe cei de față să cugete
în primul rând la conștiința lor. Isus deschide un proces nou – acela al
acuzatorilor: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu
piatra în ea!” (v. 7). Această mișcare se întoarce împotriva lor. Înaintea lui
Dumnezeu, nimeni nu este fără păcat. Într-un fel sau altul, toți suntem
vinovați. Doar cine este complet nevinovat ar putea îndeplini acest rol. Atunci
îi ajută pe cei prezenţi să-şi dea seama că şi ei sunt în păcat şi că nu au
dreptul să o condamne. Şi, de fapt, toți au înţeles, căci rând pe rând, începând
de la cei mai bătrâni, s-au retras unul câte unul. Isus vrea ca noi să înțelegem
că suntem păcătoși, toți suntem solidari în păcat… Dar iubirea lui Dumnezeu ne
dă harul să iertăm.
Ne-am lăsat transformați de
această iubire? Ea poate să schimbe inimile de piatră în inimi de carne…
Mizeria și milostivirea… Întreaga
liturgie ne invită la speranță…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu