A te converti
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 martie 2019)
Lecturi: Exod
3,1-8a.13-15; 1Corinteni
10,1-6.10-12; Evanghelia
Luca 13,1-9; lecturi Omilie
În acest timp de Post, continuăm
drumul spre Paşti și o facem în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În Biblie „a ne
converti” nu este chestiune de conduită – desigur, este și aceasta – dar la
rădăcină stă într-o mișcare cu mult mai profundă: este schimbarea care se realizează
în relație cu însuși Dumnezeu, cu modul nostru de a trăi în întâlnirea cu
Domnul. A te converti înseamnă – înainte de toate – să te deschizi prezenței
lui Dumnezeu care stă dincolo de gândurile și proiectele noastre și a face bine.
În Cartea Exodului (Ex 3,1-8a.13-15) este prima
întâlnire a lui Moise cu Dumnezeu în rugul aprins: „când Domnul a văzut că el a
mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: «Moise!
Moise!»” (v. 4). Dumnezeu repetă numele de două ori: „Moise! Moise!” Este o
chemare la o misiune specială pentru popor care era sclav în Egipt. Moise se
află în exil, în Madian [în Peninsula Sinai, nu Arabia] fugind dinaintea lui
faraon. Domnul îi spune: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt,
şi am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am
coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor şi să-l fac să urce din ţara aceea
într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere” (v.
7-8). Textul relatează despre iubirea lui Dumnezeu față de poporul său și grija
pentru a-l elibera. Îl cheamă pe Moise pentru a-l face călăuză și a-l elibera
ducându-l în țara făgăduită. Revelația numelui este semnul decisiv pentru o
viziunea autentică și pentru misiunea sa: „mă vor întreba: «Care este numele
lui?», ce să le spun? Dumnezeu i-a zis lui Moise: «Eu Sunt cel care Sunt»” (v.
13-14). „Eu Sunt” este numele cu care Dumnezeu se prezintă – „Cel care există” –
fără explicații nici de limită, nici de timp, nici de loc. Moise rămâne
dezamăgit: aștepta un nume dar în întâlnirea cu Dumnezeu numele lui rămâne
ascuns și el – Moise – este invitat să facă un drum lung. Expresia indică un
Dumnezeu care se comunică mai ales „acționând”, adică „tu poți să faci experiența
ființei mele văzând acțiunea mea într-o relație de alianță”. Studioşii afirmă
că tetragrama [nume format din patru litere] – Yhwh – este în strânsă legătură cu termenii ce înseamnă viaţă,
fiinţă, existenţă. Deja patriarhii au cunoscut pe Dumnezeu ca „’elohîm” [tradiția elohistă] sau „’el șadday”. Tradiția yahvistă ne
dezvăluie numele lui Dumnezeu ca Yhwh,
numele care nu a fost revelat decât lui Moise ca numele Dumnezeului părinților
noștri, nepronunțat de poporul evreu din respect. Moise acceptă misiunea numai
după ce Dumnezeu îi dezvăluie numele. În concepţia popoarelor antice, a
cunoaşte numele divinităţii înseamnă a avea acces, a dispune de forţele acestei
divinităţi. Cu puterea lui Dumnezeu care îi apare în rugul aprins, Moise se
încumetă să-l înfrunte pe faraon cu toate armatele sale. Domnul va fi prezent
pentru Israel cu forța sa mântuitoare și cu milostivirea sa. Dumnezeu propune
lui Moise o inițiativă liberă și gratuită. El se află aici pentru a-i salva.
În a doua lectură, sfântul Paul (1Cor
10,1-6.10-12) se
adresează unei comunități tinere din Corint – vie şi agitată – întrucât s-a
convertit de puţin timp. Apostolul dă exemplul israeliților care în ciuda
faptului că au primit de la Dumnezeu darul eliberării din sclavie nu intră în
țara promisă din cauza păcatelor. Aceeași soartă este rezervată creștinilor din
Corint – de astăzi și dintotdeauna– care gândeau că ajunge botezul pentru a fi
mântuiți întorcându-se la calea păcătoasă din trecut: „părinţii noştri au
fost cu toţii sub nor şi toţi au trecut prin mare […] au fost botezaţi în nor
şi în mare. Toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală şi toţi au băut aceeaşi
băutură spirituală pentru că ei beau din stânca spirituală care îi urma, iar
stânca era Cristos. Totuşi cei mai mulţi dintre ei nu i-au plăcut lui Dumnezeu,
de aceea au pierit în pustiu” (v. 1-5). Printre corintieni se afla spirite
puternice care se cred nepăsători la ispite, persoane care sunt „călite”
împotriva pericolului de „a cădea”. Creștinii sunt înzestrați cu sacramente:
botezul, euharistia, prezența lui Cristos… Dar noi să fim atenți: „aşa încât cel care crede că se ţine
pe picioare să vadă să nu cadă!” (v. 12). Nu este cazul să trăim inconştienţi
și iresponsabili, ci să folosim timpul prezent ca pe un timp prielnic. Acesta
este timpul în care putem să ne schimbăm viaţa. Este o chemare de a ne
converti. Ca Moise, precum și alții, suntem trimiși pentru a anunța bunăvoința
și milostivirea Domnului.
În Evanghelia după sfântul Luca (Lc 13,1-9) Isus ne recomandă să mergem
pe calea convertirii. Pentru a ne ajuta evanghelistul pleacă de la evenimentele
vieții de zi cu zi. Isus propune o învăţătură despre Dumnezeu şi despre om. În
timp ce Isus vorbeşte, cineva îl pune la curent despre o veste şocantă: un grup
de iudei – probabil zeloţi revoluţionari – au fost masacraţi de Pilat în timp
ce împlineau o jertfă. În amintirea tuturor este încă vie o altă nenorocire:
optsprezece muncitori care lucrau pentru templu au fost îngropaţi sub
dărâmăturile unui turn. La momentul respectiv, se credea că toate aceste
nenorociri au fost o pedeapsă de la Dumnezeu. Așa gândea mulțimea: înseamnă că
erau păcătoşi.
Sunt întâmplări şi fapte care se
verifică şi în zilele noastre. Isus respinge această interpretare așa de
răspândită. Oamenii – precizează el – nu erau mai răi decât alţii. Acești morți
nu erau nici mai păcătoși, nici mai vinovați decât alții. Soarta lor are o
semnificație tocmai pentru noi – spectatorii de la distanță. Cristos precizează
că nenorocirea este un avertisment pentru noi toți și nu este semnul unei
vinovății deosebite. Isus ne adresează un mesaj important: noi suntem cei
interogați, nu alții. Evenimente din viață noastră sunt semnul că Dumnezeu ne
vorbește pentru a ne chema la convertire. Nu este păcatul cel care aduce condamnarea
ci refuzul de a ne converti: „dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la
fel” (v. 5). Nu, nu este o amenințare. Nu Dumnezeu face să muriți, ci noi
suntem cei care mergem spre prăbușire.
Acesta este motivul pentru care Cristos ne cheamă să nu amânăm convertirea
noastră. Isus este întotdeauna acolo: el a fost trimis de Tatăl pentru a
vindeca și a ne salva.
Evanghelia se încheie cu parabola
smochinului: nu aduce roade iar stăpânul intenționează să-l taie. Isus condamnă lipsa
de roade. Este sterilitatea Israelului şi a încăpăţânării sale în păcat, dar și de răbdarea
lui Dumnezeu şi a milostivirii sale. Dialogul dintre stăpânul viei și lucrător,
dintre Tatăl și slujitorul său Isus rămâne un raport de
mijlocire pentru omenirea. Isus nu vrea ca munca de „trei ani” să fie zadarnică
[„Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu
găsesc” (v. 7)], și-l roagă pe Dumnezeu să mai aștepte un an – „dacă nu, îl vei
tăia” (v. 9). Sfântul Luca afirmă că acest timp, care se prelungeşte, este un
semn de milostivire a lui Dumnezeu Tatăl. Cere timp de angajare şi veghere. Cât
trăim pe pământ, Domnul ne oferă în Cristos iertarea sa şi vrea să ne conducă pe
drumul mântuirii. Spunea filozoful
Kierkegaard: „Nu prezintă interes să ştii că Dumnezeu există; prezintă interes dacă
știi că Dumnezeu este iubire!”
Așteptare, răbdare și milostivire…
Aceasta este a te converti spre Dumnezeu!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu