† Sfântul Iosif: Slujitorul credincios (19 martie 2019)

Sfântul Iosif de Luciano Pedicini.

Slujitorul credincios

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:00 (19 martie 2019)

   
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi

Omilie 

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul Bisericii universale, „slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”. Cu acest elogiu – de la antifon de la intrare – începe solemnitatea sfântului Iosif, de la 19 martie.

În prima lectură luată din Cartea lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) este ilustrat celebrul oracol al profetului Natan pe care îl adresează lui David care vrea să-i facă lui Dumnezeu o casă, un templu. Însă Domnul îi va face o casă: este descendența davidică. Promisiunea se referă în primul rând la Solomon – care „va zidi o casă” (v. 13): acesta este templu – apoi la toți descendenții: „casa ta şi domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie” (v. 16). Dumnezeu hotărăște să devină însoțitor al omului prin prezența sa în dinastia lui David: „Eu îi voi fi tată și el îmi va fi fiu” (v. 14). Descendența vine de la paternitate. Și știm că această paternitate și această moștenire au o caracteristică: este descendența mesianică. Este întemeiată și reflectă încrederea de neclintit a lui Israel în fidelitatea lui Dumnezeu: ceea ce Domnul construiește nu este supus schimbării. El acționează nu încercând, ci cu fapte într-o istorie al cărui proiect este unic pentru noi și dă speranță. Planul său de „domnie” va fi pentru totdeauna, din generație în generație. Nu există puteri pentru a opri și a bloca, dimpotrivă, „Domnul destramă planurile națiunilor, el zădărnicește hotărârile popoarelor” (Ps 33,10).


În citirea creștină a oraculului lui Natan se vede o lumină nouă: Iosif – descendentul davidic – pregătește terenul istoric în care se înscrie Isus Cristos. Acesta va intra în linia promisiunii davidice, va fi prezența desăvârșită a Fiului lui Dumnezeu, în sens deplin și real.

Există un alt om, afară de David, care poate fi confruntat cu Iosif: este patriarhul Abraham. În Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22) Paul vorbește despre Abraham „sperând împotriva oricărei speranţe” (v. 18) și elaborează o teologie a credinței ce subliniază caracterul personal: prin credință Abraham devine „părintele multor neamuri” (v. 17). Este „tatăl nostru în credință”, cum îi place lui Paul să spună. Cât de dificil este să crezi! Cum credința comportă obscuritate, tăceri, drame! Scrisoarea vrea să pună în lumină rolul de neînlocuit al credinței în opera de justificare, adică îndreptățire: este fidelitatea lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele sale referitoare la mântuire. Sfântul Paul demonstrează că nici circumcizia și nici Legea nu-l poate justifica pe niciunul, deoarece, evrei și păgâni, sunt sub păcat. Justificarea o poate da numai Dumnezeu prin Isus Cristos datorită jertfei de pe cruce în care judecata și harul sunt împreună. Totul depinde de credință! „Promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham” (v. 13): „aceasta i s-a considerat ca justificare” (v. 22). Iată definiția lui Paul despre credință: credința este a paria pe Dumnezeu și pe cuvântul lui. Ceea ce Paul spune despre credința lui Abraham, vine aplicat de litugie credinței lui Iosif: el a crezut cuvântului lui Dumnezeu.

În lumina evangheliei de astăzi – aceea a sfântului Matei (Mt 1,16.18-21.24a) pe care o proclamă Biserica în sărbătoarea sfântul Iosif – apare ca fiind un om „drept” ce în credinţa sa rămâne deschis slujirii lui Dumnezeu în opera sa de mântuire a omenirii. Fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat ne vorbeşte despre „Iosif, logodnicul Mariei”, care, „înainte ca să locuiască ei împreună”, este pus în faţa unui fapt care depăşeşte capacitatea sa de înţelegere: „s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt”, ne spune evanghelistul. Iată-l pe Iosif, un tânăr din Nazaretul Galileei, abia logodit, faţă în faţă cu logodnica sa învăluită de mister! Apariția îngerului nu este altceva decât invitația Domnului de teama pe care Iosif o experimentează în fața acestui mister: „cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale»” (v. 20-21).

Nu ajunge să fii „drept”. Această afirmaţie care pare exagerată este una dintre învăţăturile episodului evanghelic relatat de Matei, care era un bun evreu, care descrie atitudinea unui om drept. Iosif este „drept”, adică e ireproşabil, fără cusur, veritabil, curat, onest; nu judecă după aparențe, deși este rănit de moarte știe să depășească îngâmfarea, știe să folosească milostivirea pentru femeia pe care o iubește. Evanghelistul pare că vrea să sublinieze încurcăturile pe care le provoacă naşterea lui Isus. Vorbeşte despre Iosif şi drama lui pe care o trăieşte. Ca logodnic trădat, trebuia să rupă logodna: Maria ar fi apărut atunci în faţa satului ca adulteră, respinsă şi marginalizată de toate rudele și era lovită cu pietre. Maria s-a gândit la aceste lucruri atunci când a primit vestea îngerului? Şi, totuşi, a crezut și a ascultat. Iosif, la rândul său, s-a hotărât să o lase în ascuns pe tânăra logodnică. Era un gest de dreptate cu multă bunăvoință sau, s-ar putea spune, plin de milostivire. Totuşi, acest „drept”, chiar mai delicat decât legea, dacă ar fi făcut aceasta ar fi împlinit o faptă împotriva dreptăţii lui Dumnezeu, căci îngerul îi descoperă ceva ce nici el, nici legea, nu puteau să o cuprindă: ceva ce trecea dincolo de orizontul omului, intra în sfera lui Dumnezeu…

Sfântul Iosif ascultă, chiar dacă nu înţelege ceea ce se întâmplă în jurul său şi în adâncul inimii sale și în inima Mariei. Îngerul continuă: „Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus” (v. 21). Iosif trebuie să recunoască şi să spună cine este acel copil: Isus este numele lui.

„Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24). A crezut ceea ce i-a spus Dumnezeu. Chemarea sa este de a da lui Cristos tot ce i-a dat un tată omenesc: iubire, ocrotire, nume, casă. Iosif, acceptând voința Domnului devine tată. Viața lui Iosif a fost oferită Cuvântului. A slujit în tăcere ascultând Cuvântul, revelat lui de către înger în somn, dar, în realitate, vieții lui Isus. În tăcerea nopții, a visului, Dumnezeu se descoperă printr-un înger și îl consacră misiunii sale: aceea de tată. Scriptura vrea să sublinieze caracterul interior al credinței lui Iosif și chiar faptul că această credință se traducea direct în fapte concrete, fără a mai trece prin atâtea discursuri sau argumente. Iată prima lecție: credința creștină este un mister al relației cu Dumnezeu ce se trăiește în interioritatea inimii.

Și pentru noi, creștinii, ca și pentru Abraham și pentru Iosif, credința este ce ne poartă spre orizontul lui Dumnezeu ce ne-a fost deschis în Cristos. Este întemeiată pe stânca lui Dumnezeu. Să-l rugăm pe sfântul Iosif să apere credința Bisericii universale...

---

bibliografie sărbători: Biblia, Sapientia, Iași 2013; Masetti N., Guidati dalla Parola. Solennità, Feste e Memorie con letture proprie, vol. 5, Edizioni Messaggero Padova 1996; Messale e lezionario meditato. Feste e solennità del Signore e dei santi, vol. V, Edizioni Dehoniane Bologna 1975; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Pratesi M., (https://www.qumran2.net); Lettera ai Romani. Commento di Gianfranco Ravasi, Corriere della sera (https://www.gesuitiragusa.it).

---