 |
| Buna-Vestire - de Guido Reni. |
Mister
minunat
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (25 martie 2019)
Lecturi: Isaia 7,10-14; 8,10c; Evrei 10,4-10; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi
Omilie
Astăzi celebrăm misterul
Bunei-Vestiri, când Fiul lui Dumnezeu, unul-născut din Tatăl, înainte de
secole, a început să fie om în sânul sfintei Fecioare Maria. Este un mister minunat!
În prima lectură luată din cartea
lui Isaia (Is 7,10-14; 8,10c)
citim că Dumnezeu cere de la rege consimțire de credință față de cuvântul său:
„însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu,
căruia îi va pune numele «Emanuel»” (v. 14). Dar nu întotdeauna ceea ce Dumnezeu
propune este convingător vederilor noastre umane. Ierusalimul se afla într-o
situație destul de gravă. Tânărul rege Ahaz (732-715 î.C.) – avea 20 de ani când îi urmează la tron
regelui Iotam, al cărui fiu este – amenințat de cei care veneau împotriva
capitalei și a dinastiei sale, este dispus să ceară ajutor regelui asirian
[Tiglat-Pileser] cu prețul unui tribut împovărător și a recunoașterii
suveranității Asiriei. Dar Dumnezeu îi cere să se încreadă numai în intervenția
lui divină. „Domnul i-a vorbit lui Ahaz, zicându-i: «Cere un semn de la Domnul
Dumnezeul tău: fie din adâncul Şeolului, fie de deasupra, din înălţimi!»” (v.
11). Semnul pentru Isaia, nu este o minune, ci un fapt pe care regele acum
poate să-l vadă imediat sau în viitorul apropiat și să-l ajute să aștepte. Dar
regele nu acceptă nici un semn, își maschează ipocrit necredința: „Nu voi cere
şi nu-l voi ispiti pe Domnul” (v. 12). Lipsit de credinţă a preferat să ceară
ajutor de la Asiria. Dar Dumnezeu îi oferă un semn: „însuşi Domnul vă va da un
semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele
«Emanuel»” (v. 14). Semnul pe care regele Ahaz rămâne a lui Dumnezeu.
Nu îl obosiți pe Dumnezeu. Verbul în ebraică
are nuanța de „a prosti”. Dumnezeu însuși vă dă un fiu; se va numi Emanuel
adică Dumnezeu-cu-noi și vestește că Domnul este dispus să protejeze poporul și
să-l binecuvânteze. Printr-un rege, succesor al lui David, Dumnezeu va dărui
mântuirea poporului său. Profeția lui Emanuel depășește realizarea lui
imediată. Evangheliștii recunosc aici venirea lui Cristos.
În a doua lectură luată din Scrisoarea către Evrei (Evr 10,4-10) autorul este extrem de critic în
ceea ce privește obiceiurile religioase ale timpului său. Deja profeții
criticau cultul exterior ce oferea animale pentru înlăturarea păcatelor, fără
părere de rău. Autorul afirmă că aceste rituri nu ajută cu nimic, și veneau
prezentate în fiecare an. Însă vorbește despre Cristos în momentul
întrupării sale: «Iată, vin […] ca să
fac voinţa ta, Dumnezeule!» (v. 7). Acest cuvânt ne oferă cheia de lectură a
vieții lui Isus ajutându-ne să surprindem aspectul cel mai profund și firul de
aur care leagă toate etapele existenței sale pământești: de la copilărie, la viața
ascunsă da la Nazaret, la ispitele, la alegerile, la viața publică până la moarte
pe cruce. Isus a încercat un singur lucru: să facă voința Tatălui. Cristos
însuși „intrând în lume” declară golul cultului ritual: „sângele taurilor şi al
ţapilor nu poate să înlăture păcatele” (v. 4). Dumnezeu așteaptă ascultare, nu sacrificii. Numai
sângele lui Isus este în stare să împace pe omul păcătos cu Dumnezeu, cu noi și
cu frații: „Intrând în lume, Cristos spune: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici
ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici
jertfele pentru păcat». Atunci am zis: «Iată, vin […] ca să fac voinţa ta,
Dumnezeule!»” (v. 5-7). Autorul pune pe buzele lui Isus Psalmul 40,7-9. Este cultul Vechiului Testament: de la sacrificii
și oferte de mulțumire până la arderile de tot și jertfa de ispășire din
antichitate. Dar jertfa lui Cristos este ascultarea până de moartea pe cruce.
În virtutea acestei jertfe ascultătoare, în care întreaga existență a lui
Cristos, noi „suntem sfințiți” pentru totdeauna. Această umanitate își află
originea în sânul Mariei. Să-i aducem mulțumiri sfintei Fecioare Maria pentru
trupul lui Isus care a devenit pentru noi nesecat izvor de har și de împăcare
universală.
Evanghelia după sfântul Luca (Lc 1,26-38) ne spune că disponibilitatea Mariei, promptitudinea ei în
a accepta voinţa lui Dumnezeu se bazează pe credinţă. Dumnezeu ia iniţiativa prin îngerul Gabriel. Domnul face primul pas: se
deplasează pentru a-i cere un „da” creaturii sale. Într-un mod neaşteptat,
năvălește peste o tânără fecioară numită Maria logodită cu un tânăr numit
Iosif. Cuvintele îngerului – „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu
tine!” (v. 28) – sunt cuvinte de bucurie, cuvinte care anunţă lucruri minunate:
„Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi
numit Fiul Celui Preaînalt!” (v. 31-32).
Îngerul este uimit de frumusețea celei care strălucește de harul lui Dumnezeu.
La rândul ei, Maria este uluită de misterul care o depășește. În neliniștea sa
se întreabă: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” (v. 34). Răspunsul
este şi mai surprinzător: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui
Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui
Dumnezeu” (v. 35). Îngerul Gabriel o
liniștește pe Maria în fața proiectului incredibil care răsună în urechile
sale: să devină mama lui Isus… E necesar ca inima Mariei să fie
disponibilă faţă de cuvântul lui Dumnezeu, faţă de iubirea sa: aceasta este
premisa ascultării desăvârşite… Mariei i se cere în acest moment să creadă în
promisiunile ieșite din comun venite din partea lui Dumnezeu.
Sfânta Fecioară se prezintă pe sine ca servitoarea lui Dumnezeu: „atunci,
Maria a spus: «Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!»” (v. 38).
„Răspunsul Mariei dat îngerului se prelungeşte în Biserica, chemată să-l facă
prezent pe Cristos în istorie, oferind propria sa disponibilitate pentru ca
Dumnezeu să poată continua să viziteze omenirea prin milostivirea sa” (Benedict
XVI).
„Da”-ul Marei este pronunţat în toată simplitatea și umilința ei. „Da”-ul
Mariei este reflexul desăvârşit al acelui „da” a lui Cristos când a intrat în
lume. Ascultarea Fiului se oglindeşte în ascultarea mamei şi astfel, datorită
întâlnirii acestor doi „da”, Dumnezeu poate să ia asupra sa un chip omenesc.
Să-i mulțumim Mariei pentru acest
„da” al său.
bibliografie sărbători: Biblia, Sapientia, Iași 2013; Masetti
N., Guidati dalla Parola. Solennità,
Feste e Memorie con letture proprie, vol. 5, Edizioni Messaggero Padova
1996; Messale e lezionario meditato. Feste e solennità del Signore e dei santi,
vol. V, Edizioni Dehoniane Bologna 1975; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Pratesi M.,
(https://www.qumran2.net); Lettera ai
Romani. Commento di Gianfranco Ravasi, Corriere della sera (https://www.gesuitiragusa.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu