pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 martie 2021)
Lecturi: Exod 20,1-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi este dedicată templului și „drepturilor lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, reluate apoi de Isus în durul reproș adresat vânzătorilor din templu. Sfințenia templului este depășită de învierea trupului lui Cristos după moarte: din acel moment, acreditat de Dumnezeu, nu mai este acum edificiul din pietre undeva pe pământ, dar trupul Domnului, adică adunarea creștină [Trupul Mistic] care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Nașterea noului sanctuar apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii, prezentată de apostolul Paul ca inima credinței creștine.
Israel merge spre țara promisă; în drum, primește „Legea” care face dintr-un grup de nomazi un popor al lui Dumnezeu. În prima lectură (Ex 20,1-17) este cel mai important text din Sfânta Scriptură: Decalogul sau „Cele 10 porunci” – este darul Legii, manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru om, codicele care atinge viața personală și socială a tuturor. Cele „Zece Cuvinte” rămân mereu actuale în orice timp al istoriei. Poruncile nu indică simplu care sunt drepturile și datoriile omului, dar mai presus de toate afirmă că respectarea lor este bază raportului cu Dumnezeu. Religia biblică este o religie de viață, în care există relații sociale. Este semnul alianței omului cu Dumnezeu. „Cele 10 porunci” nu începe cu o normă, dar cu o declarație la libertate: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei” (v. 2) și ne-a condus la libertate: este darul libertății. Iubirea presupune libertate. Dumnezeu propune câteva legi pentru a reglementa raportul dintre alianță și popor. Cele „Zece Cuvinte” sunt păstrate în formă veche ce vin tocmai din timpul lui Moise. Cere poporului credință exclusivă monoteistă [adică, într-un singur Dumnezeu]; de a nu-i folosi numele; de a sfinți ziua de repaus dedicată Domnului spre gloria sa. În a doua parte a legii sunt incluse raporturile dintre oameni: respectarea părinților și a persoanei umane, evitând violența, adulterul, asasinatul, furtul, mărturia falsă. Opt din zece porunci sunt în formă negativă. Domnul pune restricţii: este oprit ceea ce împiedică pe noi și pe alții la adevărata libertate. Două porunci sunt afirmative: sfințirea zilei Domnului și cinstirea părinților. În rest, Dumnezeu nu obligă ce trebuie să facem; lasă la libertatea noastră. Legea e sculptată pe „table de piatră”, dar ceea ce contează e acordul interior al „inimii” cu cuvântul lui Dumnezeu. Israel răspunde cu adeziunea de credință. La fel este cu noi?...
În ochii lumii, crucea lui Isus apare ca o tâmpenie, chiar o nebunie. În lectura a doua, sfântul Paul (1Cor 1,22-25) dă răspuns că această nebunie este înțelepciune, pentru că este nebunia iubirii – suprema iubire – a lui Dumnezeu față de om. Cristos a fost răstignit, scandal pentru evrei și nebunie pentru păgâni, dar, pentru noi, este forța lui Dumnezeu. Apostolul se adresează oamenilor din societăți foarte diferite, cea a iudeilor și cea a grecilor, purtați să se lase influențați de ideologiile vremii și considerând absurditate Evanghelia. Paul afirmă că crucea care stârnește batjocura și nu poate fi acceptată, este în realitate adevărata putere și autentica înțelepciune a lui Dumnezeu. Însăși faptul că Domnul alege să moară pe cruce ca un răufăcător, creează scandal. Oamenii caută mai mult la Dumnezeu: în timp ce evreii cer semne miraculoase care confirmă adevărul promisiunii iar grecii caută înțelepciune solidă, „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit” care este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (v. 24). Paul insistă asupra caracterul de neînchipuit al crucii. Aparenta nebunie a lui Dumnezeu este în realitate „mai puternică decât oamenii” (v. 25). Adevăratul Dumnezeu s-a revelat aici, unde oamenii văd numai înjosire şi înfrângere. Semnul crucii se prezintă ca singură atestare [adică, mărturie] a unui Dumnezeu al cărui nume este iubire și milostivire.
Evanghelia după Ioan (In 2,13-25) ne prezintă semnul iubirii lui Dumnezeu pentru om: templul. Isus face prima călătorie, cu ucenicii, la Ierusalim, în templu. „Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie” (v. 17). E psalmul 69,10. Cuvântul „zel” are două semnificații: primul, este gelozia lui Dumnezeu. Am văzut în prima lectură: „eu sunt un Dumnezeu gelos” (Ex 20,5). Ce stârnește gelozia Domnului? Este idolatria. Dumnezeu cere poporului fidelitate ca un mire soției sale. Al doilea, este zelul pentru Dumnezeu: este când Domnul ne încredințează o misiune pentru ca să facem voința sa. Indică o iubire „înflăcărată”: are focul în interior ce te împinge la multe lucruri tocmai din iubire. Zelul este iubirea!...
La întrebarea care este semnul ce fundamentează autoritatea sa de a face gesturi profetice în templu, Isus răspunde: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” (v. 19). Verbul grec folosit [eghéiro] de apostol înseamnă „a ridica”, dar e tipic pentru a indica învierea. Este vorba de anunțul pascal, cum explică evanghelistul: „însă el vorbea despre templul trupului său” (v. 21).
Vedem că Isus sosește la templul. Se apropie Paștele ebraic. Rămânem impresionaţi de gestul Domnului care alungă vânzătorii din templu: „făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele” (v. 15). Isus constată că nu este respectat templu, ci este ca un centru de interese obscure: devenise tot mai mult o piaţă în care mergeai pentru a vinde şi a cumpăra; un loc comercial, piață unde domnea „idolul” banului. Prin gestul de purificare a templului, Domnul se înscrie într-o lungă tradiție străveche a profeţilor ce au criticat cultul practicat la templu. Profeţii aminteau că cultul nu este numai jertfă, ci convertire: este ascultarea cuvântului, iar aceasta angajează viaţa, relaţiile dintre oameni, adică practicarea dreptăţii faţă cei nevoiaşi. Profeţii aminteau că în templu este întâlnit Dumnezeu: nu un Dumnezeu închis în templu, dar un Dumnezeu interesat de ceea ce este dincolo de spațiu închis, în exterior – acei săraci [în ebraică, anawim]. Această realizarea nu putea fi decât opera lui Mesia!
Evanghelistul nu se mulţumeşte să ni-l prezinte pe Isus în felul profeţilor antici; ne cheamă la adevăratul cult. Ce înseamnă aceasta? În Vechiul Testament, templul este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu şi locul de adunare a poporului. Isus vrea să ne ajute să găsim semnificația prezenței lui în templu. Persoana sa devine singurul sanctuar. Nu este el, cel care și-a oferit trupul pe cruce? „Însă el vorbea despre templul trupului său”, pe care călăii îl ucid, dar Dumnezeu îl învie. Este persoana sa. Apare noul templu: nu un sanctuar material. Isus afirmă că templul este doar un semn: adevărată casă a lui Dumnezeu este propriul său trup, mort și înviat. Abia când a înviat Domnul, discipolii şi-au adus aminte că le spusese aceste cuvinte.
Numai cu această credință pascală
reușim să-l recunoaștem pe Domnul glorios: este plinătatea misterului
templului. Credincioșii se adună în jurul crucii lui Isus, ca semn al iubirii
necondiționate față de om. În Cristos putem face o
adevărată experienţă a comuniunii cu Dumnezeu și cu milostivirea sa!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu