 |
| Isus și femeia cananeance |
Deschiderea
spre „împărăția lui Dumnezeu”
Lecturi biblice: Isaia 56,1.6-7; Romani
11,13-15.29-32; Evanghelia Matei
15,21-28; lecturi biblice
Omilie
În centrul învățăturii de astăzi
se află credința ce nu poate fi redusă la un singur popor, nici limitată la
granițele naționale. Reflecția asupra acestui aspect fundamental
omului nu este o exigentă care derivă dintr-o situația actuală, ci din însăși viața
și credința noastră. „Dumnezeul este a tuturor” – e tema lecturilor. A fi „străin” este o caracteristică etnică și socială, dar mai presus de toate este o experiență antropologică, religioasă și face parte din ființa noastră umană credincioasă. Nimeni nu
va fi exclus, anunță Isaia, nici măcar străinii: „pe fiii străinilor care
se alipesc de Domnul ca să-i slujească […] îi voi face să se bucure în casa mea de
rugăciune (Is 56,6.7). Străinii, care
au aderat la „Alianță”, sunt acceptați de Dumnezeu la fel ca israeliții. Toate
popoarele pământului sunt invitate să-l laude pe Domnul, repetă psalmistul. Evanghelia după Matei relatează minunea
eliberării de diavol a fiicei femeii canaaneeance: „«Îndură-te de mine, Doamne,
Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!» […] «O, femeie, mare este credinţa ta! Să
fie cum vrei tu!»” (Mt 15,22.28). Ea crede în Isus! Când
Paul scrie romanilor, „neamurile” sau păgânii intrase în Biserică să facă parte dintre credincioși,
așa că apostolul încearcă să ofere sugestii practice noilor convertiți: „Vouă,
neamurilor – vă spun –, întrucât eu sunt apostolul neamurilor, îmi laud
slujirea […] Dumnezeu
i-a închis pe toţi în neascultare, ca să se îndure de toţi” (Rom 11,13.32). Toate popoarele străine – și romanii – au fost chemate să ia parte la beneficiile „Noii Alianțe”: „căci darurile şi
chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile […]; iar acum, […]
aţi aflat îndurare” (Rom
11,29.30). Dumnezeu este pentru toți oamenii, așa ne spune Isaia, Paul și evanghelistul
Matei. Este deschiderea spre „împărăția Domnului!”