† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu (Anul Nou) [A B C]: Binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria [1 ianuarie 2024]

Binecuvântarea... 

Binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria

pr. Isidor Chinez (1 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: Numerii 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21; lecturi biblice

Omilie

Începem un nou an pe care providența divină ni-l oferă în contextul mântuirii inaugurate de Domnul Isus. Odată cu introducerea calendarului gregorian [15 octombrie 1582], octava Nașterii Domnului coincide cu prima zi a anului calendaristic civil. Există multe teme importante în liturgia de astăzi: binecuvântarea, circumcizia în ziua a opta, maternitatea Mariei, Născătoarea lui Dumnezeu – semnul maternității prin care oferă lumii pe Fiul lui Dumnezeu al cărui nume este „principele păcii” (Is 9,5). 1 ianuarie este Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace în întreaga lume. Ne limităm la a face o sinteză a acestor teme în jurul conceptului „binecuvântare”, foarte important din punct de vedere biblic. Este binecuvântarea lumii cu pace, prin Maria!

Liturgia de astăzi contemplă diferitele fapte și realități mesianice, dar atenția este concentrată asupra Mariei, Mama lui Dumnezeu și Om. La opt zile de la nașterea lui Isus, ne amintim de sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu [Theotókos, în greacă] care „l-a născut pe Regele care stăpâneşte cerul şi pământul în veac de veac” (Sedulius, antifonul de la intrare). Reflecția este la Cuvântul făcut om și născut din Maria; apoi este  „tăieria împrejur” a lui Isus, ca ritual al alipirii la comunitatera ebraică; amintește de numele dat lui Mesia și îl ascultă pronunțat cu gingășie de mama sa. Biserica invocă pacea pentru lume, pacea [shalóm, în ebraică] lui Isus  [Yoshuà], și o face prin Maria, mijlocitoarea și colaboratoarea Domnului: „Zămislindu-l pe Cristos, născându-l, hrănindu-l, înfăţișându-l Tatălui în templu, suferind împreună cu Fiul său răstignit pe cruce, ea a cooperat într-un mod cu totul deosebit la opera Mântuitorului, prin ascultare, credinţă, speranţă și iubire aprinsă, pentru a reda sufletelor viaţa supranaturală. De aceea, ea ne este Mamă în ordinea harului” (Lumen gentium, 61).

† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [B]: Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret [31 decembrie 2023]

Domnul la templu.

 Isus – misterul minunat al familiei din Nazaret

pr. Isidor Chinez (31 decembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Geneză 15,1-6; 21,1-3; Evrei 11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca 2,22-40 [sau forma scurtă Luca 2,22.39-40]; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi a Sfintei Familii, textele biblice ne propun figura lui Abraham. Se remarcă în prima și a doua lectură reprezentând modelui omului ce trăiește din credință având o promisiune umană imposibilă ca să devină tată la o vârstă înaintată și mai cu seamă cu o soție sterilă. Scrisoarea către Evrei spune că fidelitatea înseamnă ținerea promisiunii lui Dumnezeu ce le făgăduise Sarei și lui Abraham nenumărați descendenți, o țară și un pământ. „Nu te teme”, spune Dumnezeu, sub lumina nenumăratelor stele. Abraham crede în Domnul! Evanghelia este prezentarea lui Isus în templu după prescripţia Legii mozaice. În fragmentul evanghelic, Simeon și Ana sunt martorii mântuirii care vine prin Domnul. Linia de legătură a lecturilor este de căutat în primatul paternităţii lui Dumnezeu asupra paternităţii umane. Din fragmentele biblice apare o invitație puternică la relativizarea drepturilor părintești în lumina faptului că părinţii nu sunt „creatorii” copiilor lor, ci sunt doar slujitorii şi servitorii vieţii, întrucât primesc de la Dumnezeu „îngrijirea” și protecția copiilor, dar au posibilitatea de a planifica existența. În această duminică, liturgia ne invită să medităm asupra familiei lui Isus: aceasta este o ocazie prețioasă de a reflecta despre familie.

† Sfântul Ioan, apostol și evanghelist: A văzut și a crezut [27 decembrie 2023]

 

A văzut și a crezut

pr. Isidor Chinez (27 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4;  Evanghelia Ioan 20,1a.2-8; lecturi biblice

Omilie

Astăzi Biserica îl sărbătorește pe sfântului apostol Ioan, evanghelistul. Se citesc două fragmente din scrierile sale, care conduc la tema „uceniciei”: o cale pe care a urmat-o până la capăt. Ioan spune că discipolul este „pe care îl iubea Isus” (In 20,2). Aceasta înseamnă că nu s-a limitat să-l iubească pe Domnul, dar s-a lăsat iubit de către el. Pe scurt, este aceeași „ucenicie” ca a Mariei: înainte de propunerea îngerului Gabriel că Dumnezeu promite să facă lucruri pentru ea, ea acceptă să se lase iubită, adică lasă libertatea să acționeze asupra sa: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38).

Să trecem asupra textelor de astăzi. În prima sa scrisoare (1In 1,1-4), apostolul folosește două verbe care se referă la două feluri de cunoaștere: una sensibilă, vizibilă și una derivată din credință. Prima se vede în expresiile sale: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştrii, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit” (v. 1) sau atins. Aceste verbe indică cunoaștere sensibilă: un element care stă în fața noastră și noi putem să-l percepe cu simțurile noastre, cu văzul, auzul, atingerea. Dar mai există un alt verb care se referă la o altă cunoaștere: este cunoașterea prin credința, care însă are nevoie de semnul sensibil percepută de simțurile umane: „cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie” (v. 1-2). „Viața” a căpătat un aspect vizibil și noi – adică „noi” cei din comunitatea creștină – am auzit-o, am văzut-o, am atins-o, dar și am contemplat-o, adică vrea să spună: în timp ce ochii noștri au văzut aspectul exterior, perceptibil cu simțurile, contemplarea derivă din credință. Ne-a purtat dincolo de aparențe, pentru a înțelege prezența Cuvântului de viața [logos, în greacă], ceea ce a fost cu Tatăl înainte de veacuri: „ceea ce era de la început” (v. 1) şi „vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s-a arătat” (v. 2). Ne confruntăm cu două feluri de cunoaștere: una sensibilă și cunoaștere care derivă din credință. A vedea este propriu ochilor, în timp ce contemplarea este proprie credinței. Este atitudine de meditație sau de observare a fenomenelor, opusă atitudinii active. „Ucenicia” are această caracteristică de a vedea lucrurile la un dublu nivel: este a depăși ceea ce se vede, pentru a înțelege semnul rămânerii la prezenţa invizibilă a lui Dumnezeu. Discipolul vede cu ochii săi şi cu credința sa contemplă.

În Evanghelia după Ioan (In 20,1a.2-8) de astăzi se relatează vizita la mormânt lui Isus. Scena este descrisă după cum urmează: este anunțul Mariei Magdalena – „l-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2) –, Ioan aleargă la mormânt; ajuns acolo, se opreşte şi îl așteaptă pe Simon Petru care sosește cu greu: „Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt” (v. 4). La acest punct, autorul se concentrează doar pe reacția discipolului „pe care îl iubea Isus”: „dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat” (v. 5). Odată sosit Petru, intră și el în mormânt. Despre Petru spune că: „a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (v. 6-7). Apoi a intrat discipolului „pe care îl iubea Isus”: „Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut” (v. 8). Petru doar a observat, dar ucenicul „pe care îl iubea Isus”, după ce „a văzut și a crezut”.

Astfel ne găsim din nou în fața a două feluri de cunoaștere: cunoașterea sensibilă și cunoașterea care derivate din credință. A vedea este proprie ochilor, în timp ce contemplarea este propriu credinţei. „Ucenicia”, după sfântul Ioan, are deci această caracteristică: a vedea lucrurile la nivel dublu, trecând dincolo de ceea ce apare, pentru a surprinde semnul rămânerii la prezența invizibilă a lui Dumnezeu. În cele din urmă, toate cele ce văd pentru Petru și Ioan rămân cuprinse în mormântul gol, giulgiurile și ştergarul. Discipolul – cel „pe care îl iubea Isus” – are însă o privire pătrunzătoare, capabilă să treacă dincolo de lumea vizibilă. Dincolo de aparențe este vederea prezenței Celui Înviat: „a văzut și a crezut”. Discipolul vede cu ochii săi și cu credință contemplă. În această privire de credinţă vede semnele liturgice care dobândesc o semnificație nouă. Vede Euharistia, care este semnul unei „prezențe”: trupul și sângele lui Isus. Vede „Cuvântul” scris pe paginile sacre, care dobândește o capacitate cu totul specială: de a ne vorbi nouă. Vede „adunarea” [qahal, în ebraică sau biserică] care se roagă și laudă pe Dumnezeu, ce devine o imaginea vie a Sfintei Treimii. Deci: este „locul” de contemplare a misterului lui Dumnezeu. Este intuirea vie!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Sfântul Ștefan, primul martir: Perseverând în credință [26 decembrie 2023]

 

Perseverând în credință

pr. Isidor Chinez (26 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea Nașterii Domnului este urmată imediat de aceea a sfântului Ștefan, primul martir, dintr-un grup lung de bărbați și femei care și-au dat viața pentru Domnul. Sunt cei mai apropiați și primii care au mărturisit credința cu martiriul lor. A fost fixată întotdeauna, în mod semnificativ, la 26 decembrie, căci este „însoțitorul lui Cristos” [comites Christi, în latină ]. Se relungește solemnitatea Nașterii Domnului timp de opt zile. E timpul bucurie pentru tot poporul lui Dumnezeu! În atmosfera veselă de Crăciun, această comemorare ar putea părea deplasată. Nașterea Domnului este sărbătoarea vieții și ne oferă seninătate și  pace. De ce să ne tulbure încântarea cu amintirea unei violențe atât de sângeroase? În realitate, din perspectiva credinței, sărbătoarea sfântului Ștefan e în deplină sintonie cu sensul profund al Nașterii Domnului. În martiriu violența este învinsă de iubire, moartea de viață. Biserica vede în jertfa martirilor „nașterea lor pentru cer”. Celebrăm astăzi „ziua de naștere” a lui Ștefan pentru cer, care izvorăște din Nașterea Domnului. Isus transformă moartea celor care îl iubesc în zorile adevăratei vieți noi! Sfântul Ștefan este unul dintre cei șapte diaconi (cf. Fap 6,1-6). Cuvântul pe care Biserica ne face să-l citim astăzi este centrat pe tema persecuției. Este izvor de rodnicie apostolică și de reînnoire a Bisericii. Textele biblice încadrează martiriul lui Ştefan în ambientul ostilităţii faţă de Domnul: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!” (Fap 7,56). Isus prezintă deschis discipolilor săi, fără să ascundă nimic, din ceea ce presupune a fi „creștin”: „Fiţi atenţi la oameni […] Veţi fi duşi, din cauza mea, înaintea guvernanţilor şi a regilor ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor (Mt 10,17-18). Ştefan are o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa.

† Nașterea Domnului (Crăciunul): Copilul culcat în iesle [24 – 25 decembrie 2023]

Copilul culcat în iesle

 pr. Isidor Chinez (noaptea – 24 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 9,1-6; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului face referința la lumină, în mod frecvent. În rugăciune – la colectă – l-am lăudat pe Dumnezeu Tatăl cu aceste cuvinte: „Dumnezeule, tu ai luminat această noapte preasfântă cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată. Dă-ne, te rugăm, harul să cunoaştem încă de pe pământ misterul luminii sale, ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri”. Textele liturgice pe care le citim sunt pline de deosebiri izbitoare: lumină și întuneric, putere și sărăcie, rege și copil. Cerul, care coboară să primească și să vestească nașterea copilului, mișcă pământul spre a cunoaște numeroase persoane: „În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei” (v. 1-2). Iosif cu Maria sunt la Betleem pentru a se înscrie.... Întunericul și lumina, dușmănia și pacea, moartea și viața... constituie fundalul contradictoriu al lecturilor biblice din acestă noapte. În prim plan este copilul cu farmecul, fragilitatea sa și cu taina sa. Știm că simbolurile ating profunzimea de care cuvintele nu se pot apropia. Liturgia de noapte descrie misterul de nespus al Domnului: Dumnezeu devine om într-o iesle… „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie […]: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Primul simbol amintit de lectura lui Isaia (Is 9,1-6) este întunericul. În culturile antice din Mesopotamia și Egipt, întunericul reprezenta haosul primordial, unde se ascundeau puterile ostile omului. „Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului” (Gen 1,2), găsim în cartea Genezei. Întunericul devine o imagine a situației negative în care domină frica, răul, absența și moartea. E simbolul nefericirii şi al asupririi: „tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima” (v. 3). Isaia face aluzie la starea ținuturilor aflate la vest și la nord de lacul Tiberiadei, în timpul campaniilor militare ale Asiriei [Tișlat-Pileser al III-lea] ocupând [732 î.C.] nordul Palestinei. Sub puterea celui mai puternic, micul regat este călcat în picioare și umilit, fără demnitate și fără viitor. După o perioadă de asuprire, se anunță o lumină mare: „peste cei care locuiau în ţinutul întunecat a strălucit o lumină” (v. 2). Vor fi acoperite de gloria lui Dumnezeu cele trei provincii din Israel anexate de imperiului asirian: Meghido [Galileea – „ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali”, „Galileea neamurilor” (Is 8,22)], Galaad [sau Transiordania] şi Dor [coasta palestiniană]. Lumina este simbolul mântuirii (cf. Is 58,8-10; 60,1-20). Contrastul cu întunericul evocă aici răsăritul soarelui, cu care mentalitatea timpului compară venirea unui rege: „pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (v. 5). Întunericul se sfârșește; apare gloria lui Dumnezeu care este comparată cu răsăritul soarelui: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină” (v. 1). Puterea eliberatoare a Domnului izbucnește în noapte printre dărâmături; totul prinde viață; apare lumina, bucuria, fericirea!... Este identificată pacea [shalôm, în ebraică]. Acesta este primul adevăr al nașterii Domnului: Dumnezeu intră cu forța în istoria blestemată a omului pentru a da o nouă demnitate celor care trăiesc în întuneric, o speranță celor care nu mai așteaptă nimic, o prezență celor care trăiesc în absență. Sărbătoarea reprezentată un Dumnezeu ce coboară acolo unde întunericul este cel mai dens pentru a deschide o nouă cale la cei care au pierdut strada din cauza întunericului. „S-a născut un copil!”

În a doua lectură (Tit 2,11-14), Paul prezintă întruparea lui Isus ca fundament al vieții creștine. Harul [hàris, în greacă] lui Dumnezeu este izvor de mântuire pentru toți oamenii și creează un popor nou care îi aparține lui Cristos. Harul este iubirea gratuită și milostivă a lui Dumnezeu, manifestată în Isus. Nașterea sa este împlinirea promisiunii. Ce aduce? Bucurie și pace. Nu numai pentru noi, pentru păstorii, ci pentru „toți oamenii”: „harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti […] aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (v. 11-13). Prin Isus, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii de pe pământ. Domnul „s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (v. 14). Este „darul” lui Dumnezeu: „s-a dat pe sine însuși!” Botezul devine locul în care apare și se manifestă Dumnezeu care este „dar”, comuniune, har, gratuitate, frumusețe, lumină, pace. Paul spune că în apa botezului am fost salvați „de orice nelegiuire”, nu prin faptele drepte făcute de noi, nu în virtutea meritelor noastre, ci prin milostivirea sa. Este harul lui Isus, darul lui Dumnezeu, ce ne face „moștenitori ai vieții veșnice”. Aceasta ne dă putere să umblăm „mângâiați” lui Dumnezeu, întru speranță, trecând prin greutăți, dureri, dificultăți, dar „mângâiați” de acest har ce ne susține, ne purifică, ne vindecă de orice rău și ne deschide în așteptarea zilei în care se va împlini speranța binecuvântată a lui Dumnezeu!

În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14), Isus s-a născut în timpul unei călătoriei impuse de un edict imperial care decreta un recensământ: „A venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. […] Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa” (v. 1.3). Luca vrea ca motivul călătoriei lui Iosif și a Mariei, din Galileea până în Iudeea, să devină realitate cu profeția lui Miheia: „tu, Beteleem Efrata eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşic, pentru mine, cel care va fi stăpânitore în Israel” (Mih 5,1). „Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem – întrucât era din casa şi din familia lui David – pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască” (v. 4-6). Săracii se nasc adesea pe străzi. Maria „l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (v. 7). Păstorii, pe care societatea ebraică îi consideră impuri, primesc prima evanghelie de la „îngerul Domnului”: s-a născut salvatorul. „În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: «Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (v. 8-11). Toți aşteptau un mesia triumfător şi iată… un copil; un rege glorios și iată sărăcie jalnică. „Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle” (v. 12). Cine ar fi putut crede că „Fiul lui Dumnezeu” era copilul „culcat într-o iesle?” (cf. v. 7.12). Acesta este misterul acestei nopți! Creștinii devin mesagerii bucuroși și pașnici ai venirii Domnului. Oamenii au pornit, iar păstorașii aleargă grăbiți în noapte la iesle, în întâmpinarea Mariei, a Pruncului și a lui Iosif… „Soarele” a răsărit de sus!

Nașterea Domnului – ziua 

Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi 

pr. Isidor Chinez (ziua – 25 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 52,7-10; Evrei 1,1-6; Evanghelia Ioan 1,1-18 [forma scurta: Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14] lecturi biblice

Omilie

În ziua de Nașterea Domnului atenția este concentrată asupra lui Isus ca vestitor al mântuirii ce trebuie să ajungă la întreaga omenire. „La început era Cuvântul” (In 1,1). „La început”… Evanghelistul Ioan preia primul cuvânt „la început”, [bereshit, în ebraică] din cartea Genezei. „La început” – este toată istoria omenirii, originea și fundamentul tuturor lucrurilor... „Cuvântul care era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu” (In 1,1) a părăsit tronul regesc pentru a veni la noi. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul său, Isus Cristos: „după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile” (Evr 1,1-2). Pentru noi, creștinii, sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o invitație de a participa la celebrarea nu a unei fabule pentru copii: este „îndrăzneala” lui Dumnezeu care ni se manifestă într-un copilaș. În prima lectură vorbim despre un anunț fericit – „evanghelia” – care are ca obiect eliberarea israeliților din exil și întoarcerea lor în țara părinților lor. Isus va prelua acest anunț fericit și va arăta punerea sa în aplicare în predicarea și  minunile sale, până la moartea sa pe cruce. Este „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).

† Duminica a 4-a din Advent [B]: Ascultare și colaborare [24 decembrie 2023]

 

Buna-Vestire.   

Ascultare și colaborare

pr. Isidor Chinez (24 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16; Romani 16,25-27; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Este ultima duminică a Adventului. Preia o profeție străveche pronunțată de Natan despre descendență davidică: este promisiune mesianică. Profetul anunță că Mesia va veni din „casa lui David”: „Domnul îţi face cunoscut că Domnul îţi va face o casă!” (2Sam 7,11). Este prezentată demnitatea mesianică a lui Isus Cristos din textul evanghelic, din moment ce conținutul acestei profeții nu s-a realizat în familia regelui David, fiind o promisiune: „va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (Lc 1,32-33). Fragmentul din a doua lectură este de natură doxologică – se referă la manifestarea glorioasă a Domnului: „lui Dumnezeu care, singur, este înţelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin.” (Rom 16,27). Este un imn de laudă către Dumnezeu care este singurul înţelept. E ascultare și colaborare spre a realiza proiectul lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii!

† Duminica a 3-a din Advent [B]: Bucurați-vă, martori ai luminii [17 decembrie 2023]

 "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului!»”

Bucurați-vă, martori ai luminii

pr. Isidor Chinez (17 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 61,1-2a.10-11;  1Tesaloniceni 5,16-24; Evanghelia Ioan 1,6-8.19-28; lecturi biblice 

Omilie

Tema din această duminică este aceea a bucuriei evidenţiată în lecturi. În limba latină este gaudete; în română: „bucuraţi-vă”. „Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu” (Is 61,10), spune lectura. Este legată de problema principală a Adventului care este mântuirea. Bucuria este rodul imediat al mântuiri care vine de la Dumnezeu. Se naște din experiența că Dumnezeu vine să ne salveze în toate neputințele noastre. Este vestea – din prima lectură – a eliberării din sclavia babiloniană, deschizând un timp al dreptății şi al păcii fără egal. Mântuirea se adresează tuturor oamenilor, însă cei umili, săraci, simpli beneficiază de ea pentru că nu pun obstacole în calea acceptării ei. Tesalonicenii vin și ei dintr-o stare de sclavie: „v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat” (1Tes 1,9). Ei au devenit prieteni ai lui Dumnezeu, iubiți de Isus, frați între ei. Este timpul mângerii: „bucuraţi-vă întotdeauna!” (1Tes 5,16). Viața lor trebuie să „intoneze” cu noua condiție: „fiţi departe de orice fel de rău!” (1Tes 5,22). Ioan Botezătorul, în a patra evanghelie, a pierdut orice legătură genealogică. Ceea ce contează este rolul său în planul lui Dumnezeu: a anunța venirea salvarorului și a pregăti poporul ca să-l primească: „eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (In 1,26-27). Misiunea sa nu este încă terminată: cât timp va fi un singur om care suferă adânc de păcat va fi cineva care să-i vorbească despre milostivire, har și bucurie. Ioan este martor al luminii. E bucurie mare!

Colinde – André Rieu – Home for Christmas [Acasă de Crăciun]

 Colinde – by André Rieu.

† Duminica a 2-a din Advent [B]: Strada care duce la Domnul [10 decembrie 2023]

Ioan Botezătorul predicând de Giovanni Battista Tiepolo (1733); Cappella Colleoni, Bergamo, Italia. 

Strada care duce la Domnul

pr. Isidor Chinez (10 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 40,1-5.9-11; 2Petru 3,8-14; Evanghelia Marcu 1,1-8; lecturi biblice

Omilie

A doua duminică a Adventului are ca temă predicarea lui Ioan Botezătorul din Evanghelia după Marcu. Pentru a-l primi pe Domnul trebuie să renunți la păcat. E de notat cum începe Noul Testament acolo unde se termină Vechiul Testament. În timpul lui Isus, Scriptura canonică se termina cu profetul Malahia, cu anunțul mesagerului [„Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutaţi, mesagerul alianţei pe care voi îl doriţi” (Mal 3,1)] și cu caracteristicile profetului Ilie [„Iată, îl voi trimite la voi pe Ilie, profetul!” (Mal 3,23)]. Textul evanghelic de astăzi prezintă pe Ioan Botezătorul ca fiind cel care împlinește această profeție: el joacă rolul lui Ilie. Ioan are menirea de a-l precede pe Mesia și de a-i anunța venirea iminentă. Nu este posibilă amânarea: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!” (Mc 1,3). Timpul pedeapsei s-a terminat; începe timpul harului. Prima lectură prezintă mângâierea și bucuria timpurilor noi, căci sclavia s-a sfârșit, nedreptatea a fost ispășită. Ierusalimul aude primul anunț: „vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată” (Is 40,2). Evanghelia de astăzi revine tema consolării ce va înlocui timpul pedepsei prin anunțul lui Ioan Botezătorul: „eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza în Duhul Sfânt” (Mc 1,8). Este semnul timpurilor noi, de har și de Duh Sfânt. A doua lectură își îndreaptă privirea asupra viitorul ultim: timpuri noi ce încep cu prezență personală a lui Mesia și se va împlini prin crearea unor ceruri noi și a unui pământ nou unde „va locui dreptatea” (2Pt  3,13). Este strada care duce la Domnul!

† Neprihănita Zămislire [A B C]: „Nu te teme!” – chemarea Mariei [8 decembrie 2023]

 

„Nu te teme!” – chemarea Mariei

pr. Isidor Chinez (8 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Geneza 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

În sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri se celebrează Maria care a fost concepută fără păcatul strămoșesc. Învățătura, proclamată în anul 1854 de către papa Pius al IX-lea, se bazează pe imunitatea sau inviolabilitatea Mariei, din primul moment al concepției sale, de orice umbră a păcatului originar având în vedere meritele lui Isus, unicul salvator al omenirii. Astăzi, într-un context cultural nou, este mai greu de imaginat că un copil se naște cu un păcat pe care el nu l-a comis. În realitate lecturile ne determină să reflectăm asupra neprihănitei zămisliri a Mariei și a chemării ei.

† Duminica întâia din Advent [B]: Strigătul Adventului – „vegheați!” [3 decembrie 2023]

 Strigătul Adventului – „vegheați!”

pr. Isidor Chinez (3 decembrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 63,16b-17.19b; 64,2b-7; 1Corinteni 1,3-9; Evanghelia Marcu 13,33-37; lecturi biblice

Omilie

Este un nou an liturgic din ciclul trienal [A, B, C]: este anului B cu Evanghelia după Marcu. Între cele patru evanghelii, aceasta este cea mai scurtă ca text, dar esenţială, sugestivă și originală în conţinut. Marcu a scris-o ca „evanghelia catehumenului”, adică a persoanelor adulte care se pregătesc să primească sacramentul botezului. Relatând faptele, minunile şi predica Domnului, evanghelistul îl conduce treptat pe cititor să descopere cine este Isus spre a-l urma ca adevărat discipol. Culmea naraţiunii este mărturisirea centurionului roman care în faţa crucii, văzându-l cum a murit Cristos a exclamat: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).

Este duminica întâia a Adventului: începem cu așteptarea lui Mesia. Creștinul continuă să aștepte mântuirea, chiar dacă a primit-o din dar. Adventul le amintește că el nu se poate considera în siguranță decât cu mântuirea împlinită odată cu intrarea în împărăția cerească. Este salvarea obținută de Isus prin Misterul Pascal. Cuvântul cheie al întregului Advent este „mântuirea”: îl aşteptăm pe Domnul care vine să ne salveze. Liturgia Cuvântului ne indică adevărul fundamental al vieții creștine ce constă în a fi destinați unei alte împărății. Concret, viața pământească a creștinului este venirea Domnului. Adventul ne semnalează tuturor celor botezați că viața este o așteptare [în termeni escatologici], adică întoarcerea lui Cristos în glorie, dar, în același timp, se gândește și la moarte: e întâlnirea cu Domnul care are loc chiar în momentul morții personale. Tema venirii lui Isus parcurge cele trei lecturi de astăzi cu nuanțe diferite. În prima lectură este venirea mult dorită și invocată în mod explicit: „O, dacă ai despica cerurile şi ai coborî!” (Is 63,19). În a doua lectură așteptarea întoarcerii Domnul este deja o parte integrantă a stilului vieții comunității din Corint: „în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă va întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în ziua Domnului” (1Cor 1,7-8). Evanghelia adaugă acestui stil de așteptare elementul etic al trezirii sau a sta de strajă noaptea: „Isus le-a spus discipolilor săi: «Aveţi grijă! Vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va fi timpul!»” (Mc 13,33).

XXXIV TPA [A]: Puterii Celui Înviat – Cristos, Regele Universului [26 noiembrie 2023]

Puterii Celui Înviat – Cristos, Regele Universului

 pr. Isidor Chinez (26 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice: Ezechiel 34,11-12.15-17; 1Corinteni 15,20-26.28;  Evanghelia Matei 25,31-46; lecturi biblice

Omilie

Este sfârșitul anului liturgic. Ultima duminică este dedicată celebrării puterii Celui Înviat, Cristos, Regele Universului. Astăzi în fața noastră îl avem pe Isus ca rege, păstor și judecător ce ne arată criteriile aparținerii la împărăția lui Dumnezeu.  Liturgia Cuvântului indică punctul de întâlnire al istoriei Bisericii și a lumii: centralitatea Domnului, regele noii creații. Sărbătoarea de astăzi este evenimentul lui Isus Cel Înviat, biruitor asupra morții și înălțat la ceruri, intronizat la dreapta Tatălui trebuind „să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui” (1Cor 15,25). El primește putere universală. Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Treimii, avea putere chiar înainte de întrupare. Din moment ce Isus a realizat misterul pascal apare pe pământ o împărăție constituită din oameni al căror rege a devenit Cristos, căci el domnește peste ei și în ei. Imaginea păstorului iese în evidență în liturgia de astăzi. Prima lectură îl prezintă pe Dumnezeu în actul de a aduna omenirea, așa cum o face păstorul cu turma sa: „aşa cum se îngrijeşte un păstor de turmă […], tot aşa mă voi îngriji eu de turma mea” (Ez 34,12). Evanghelia înfățișează figura Celui Înviat în fața omenirii, adunată pentru judecata finală distinsă simbolic între „oi” și „capre”: „se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre” (Mt 25,33). O scenă puternică și dramatică! Adevărul ultim al omului și al vieții sale rămâne iubirea. A doua lectură exprima în termeni direcți manifestarea puterii Celui Înviat asupra vieții și morții: „Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi  […]. Fiul se va supune celui care i-a supus lui toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” (1Cor 15,20.28).

† Duminica a 33-a de peste an [A]: Împărtășirea vieții și a bucuriei lui Dumnezeu [19 noiembrie 2023]

Parabola talanților. 

 Împărtășirea vieții și a bucuriei lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (19 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice: Proverbe 31,10-13.19-20.30-31; 1Tesaloniceni 5,1-6; Evanghelia Matei 25,14-30; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din ultimele duminici ale anului liturgic [A] ne invită să medităm asupra „celor din urmă”, moarte, judecată, rai, iad, adică escatologia [eshatologia, în limba greacă veche]: sunt ultimile realități. În prima lectură este personificarea într-o imagine feminină idealul de fidelitate și angajament în favoarea valorilor „împărăției lui Dumnezeu”, care constituie apoi învățătura centrală a parabolei evanghelice. Proverbele ne amintesc de rolul de neînlocuit al femeii: soție și mamă. Fidelitatea datoriei este ilustrată de parabola talanților în care este descrisă aspectul recompensei întâlnirii cu Domnul. Dumnezeu a dat fiecăruia un important „capital” pe care să-l administreze, să-l facă să dea roade. Lipsa de atitudine sau lenea sunt neajunsuri, greșeli grave care pot deveni ireparabile. Nu putem dormi, ne recomandă apostolul Paul: trebuie să fim vigilenți [a doua lectură]. Este caracterul brusc sau dintr-o dată al „parusiei” [în limba greacă]. În creștinism înseamnă „venire” sau „prezență”: e a doua venire a lui Isus Cristos. Când Domnul s-a înălțat la cer, a lăsat toate darurile sale Bisericii și fiecărui discipol. Astfel, comunitatea are misiunea de a răspândi „împărăția lui Dumnezeu” în lume, valorizând darurile Domnului. Răsplata este împărtășirea vieții și a bucuriei lui Dumnezeu în „casa” sa.

† Duminica a 32-a de peste an [A]: Nu este greu să crezi, ci să perseverezi veghind [12 noiembrie 2023]

 

Parabola celor zece fecioare.

Nu este greu să crezi, ci să perseverezi veghind

pr. Isidor Chinez (12 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice: Înţelepciune 6,12-16; 1Tesaloniceni 4,13-18; Evanghelia Matei 25,1-13; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică prezintă întâlnirea dintre credincios și Dumnezeul sub imaginea întâlnirii mirelui cu mireasa. Este o imagine întâlnită în Vechiul Testament, mai ales în profeți și în înțelepciune. E întâlnirea dintre mire, Cristos, și mireasa sa, creștinul. Sunt doua dimensiuni: cea istorica – prima lectura – și cea escatologică [eshatologia, în limba greacă veche, adică „ultimele lucruri", moarte, judecată, rai, iad] – a doua lectură și evanghelia. Cele trei texte se referă la caracteristicile întâlnirii cu Dumnezeu atât în ​​timpul vieți cât la ieșirea din această viață. Trăsătura specifică este primatul iniţiativei Domnului în această întâlnire. Lecturile subliniază diferența dintre cele două întâlniri, cea istorică – necesită o aderență a omului la valorile împărăției, cea de a doua, cea escatologică, este neprevăzută, dintrodată. Verbul ce leagă textele este: „căută”, „mișcă-te”, „mergi spre”. Înțelepciunea se manifestă „celor care o caută” și pornesc la drum spre a o întâlni. Parabola „fecioarelor” atestă cele două comportamente care se întâlnesc în mod obișnuit la oameni și la credincioși: căutarea, atenția la adevărul binelui, dar și cel dat uitării, neglijenței sau indiferenței. Nu este greu să crezi, dar să perseverezi veghind! Apostolul Paul schimbă obiectivul așteptării – întâlnirea cu Cristos pe care oamenii acestei generații sunt chemați să-și amintească: „nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la cei morţi, ca să nu vă întristaţi precum ceilalţi, care nu au speranţă. Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el” (1Tes 4,13-14). Credința, dând sens vieții noastre, ne mângâie, ridicându-ne și hrănindu-ne, alimentează speranța în viața veșnică.

† Duminica a 31-a de peste an [A]: Trăim ceea ce anunțăm [5 noiembrie 2023]

Fariseii și cărturarii stau de vorbă cu Isus.

Trăim ceea ce anunțăm

 pr. Isidor Chinez (5 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Malahia 1,14b-2,2b.8-10; 1Tesaloniceni 2,7b-9.13; Evanghelia Matei 23,1-12; lecturi biblice

Omilie

Lecturile biblice sunt un cuvânt puternic adresat preoților comunității. Este vorba despre restabilirea funcției sacerdotale levitice, de slujirea apostolică și de misiunea conducătorilor primei Biserici creștine. Profetul Malahia adresează un avertisment sever preoților: sunt păstorii răi care conduc poporul lui Dumnezeu pe căi greșite – „Voi trimite împotriva voastră blestemul […]. V-am făcut să fiţi nişte dispreţuiţi şi nişte zdrobiţi […] pentru că nu aţi păzit căile mele şi v-aţi înălţat faţa împotriva legii” (Mal 2,2.9). Apostolul Paul amintește de dăruirea cu care și-a îndeplinit misiunea în Tesalonic: „vă aduceţi aminte, fraţilor, de truda şi osteneala noastră: noaptea şi ziua lucram, ca să nu devenim o povară pentru niciunul dintre voi, şi am predicat între voi evanghelia lui Dumnezeu” (1Tes 2,9). Evanghelistul Matei subliniază tentațiile la care sunt supuși conducătorii Bisericii: „Nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc! Nici să nu fiţi numiţi «maeştri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos! (Mt 23,9-10). Lecturile pot constitui o manifestare a bunului simnț despre misiunea pastorală și evanghelică în Biserică: Dumnezeu este „Tată” întotdeauna care cere iubire față de toți. Este urmarea lui Cristos: „cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru!” (Mt 22,11). Este ceea ce trăim și anunțăm în fiecare zi: e ascultarea Domnului!

† Toți Sfinții [A B C]: Comuniunea cu sfinții [1 noiembrie 2023]

Comuniunea cu sfinții

pr. Isidor Chinez (1 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice:  Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

Astăzi celebrăm cu mare bucurie solemnitatea Tuturor Sfinților. Liturgiștii au compus „rugăciunea zilei”, numită „colecta”, explicând motivația sărbătorii cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. Biserica apare ca o „grădină” în care Duhul Domnului a ridicat o mulțime de sfinți. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie pe care comunitatea o înțelege mai profund prin misterul fericiților din cer. Biserica, cu multe greutăţi şi umbre, este nespus de sfântă, în virtutea prezenței personale a lui Cristos în viața omului prin sfințenia de la botez, comunicată prin sacramente. Este necesar să trecem dincolo de acest orizont pământesc, pentru a putea contempla pe deplin rodul matur al sfințeniei. În Apocalips, numărul este cu adevărat imens: „am văzut […] o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile” (Ap 7,9). Am ascultat Evanghelia după Matei în care se proclamă „fericirile”: fiecare dintre ele conturează un aspect, o dimensiune, un chip al sfințeniei: este chipului lui Cristos în sfinții săi. Sfântul este un „om al fericirilor”. La fel cum înțelepciunea evangheliei, pe care sfinții au transpus-o în viața lor, este la nesfârșit: e numărul plinătăți, care crește pe zi ce trece. Suntem fii ai lui Dumnezeu. Pentru apostol Ioan suntem „fii” nu printr-o creație naturală, ci prin faptul că suntem „inundați” de iubirea lui Dumnezeu: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!” (1In 3,1). Pentru că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16), „pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1In 3,2). Este comuniunea cu sfinții!

† Duminica a 30-a de peste an [A]: Lege, profeți și iubire [29 octombrie 2023]

Isus și învățatul Legii.

Lege, profeți și iubire

pr. Isidor Chinez (29 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Exod 22,20-26; 1Tesaloniceni 1,5c-10;  Evanghelia Matei 22,34-40; lecturi biblice

Omilie

Liturgia duminicii de astăzi are ca temă iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Merge în inima revelației biblice: e definirea celei mai importante dintre toate poruncile, adică exigența voinței lui Dumnezeu într-un stil de viață inspirat de dragoste. E criteriul adevăratului credincios. Textele biblice sunt clare: plecând de la afirmația evanghelică a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui cele două lecturi focalizează necesitatea sau imperativul iubiri. Sunt un comentariu la evanghelie. Cartea Exodului amintește care sunt oameni ce au mare nevoie de bunăvoință, înțelegere, iubire: „Să nu faci rău celui străin şi să nu-l asupreşti […] Să nu faci rău niciunei văduve, nici orfanului!” (Ex 22,20.21). Sunt cei mai defavorițați. Psalmistul evidențiază supremația Domnului: „Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiu, scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea” [Ps 17(18),3]. Isus zădărnicește planurile fariseilor aducându-i înapoi la tradiția Legii și a profeților: „în aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt 22,40). Învățatul Legii pune o întrebare extrem de insidioasă. Răspunsul lui Isus lasă nimic afară: este iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Esenţialul nu trebuie căutat în Lege sau preceptele sale, ci în descoperirea paternității lui Dumnezeu. Pentru sfântul Paul credincioșii exemplari sunt creștinii din Tesalonic. Manifestarea acestei iubiri faţă de Dumnezeu este descrisă în aceşti termeni: „v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu şi adevărat şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri” (1Tes 1,9-10). Indică prima manifestare a corectitudinii relației cu Dumnezeu: abandonarea idolatriei. Paul arată clar că iubirea față de Dumnezeu se naște din acceptarea Cuvântului său. De aceea: este Lege, profeți și iubire!

† Duminica a 29-a de peste an [A]: Aparținem Domnului prin botez [22 octombrie 2023]

„Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” 

Aparținem Domnului prin botez

 pr. Isidor Chinez (22 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile biblice din această duminică au ca obiect divizarea puterilor, cea politică și cea religiosă. Se afirmă unitatea originii din moment ce în Dumnezeu se află izvorul întregii autorităţi existente pe pământ: e „unicitatea absolută a Domnului” – el este regele, creatorul, salvatorul, judecătorul universal. Înaintea lui divinitățile păgâne sunt un nimic: „căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune” [Ps 95 (96),5], citim în palmul responsorial. El este moderatorul istoriei sacre și profane, întrucât totul converge spre realizarea planului său de mântuire. Liturgia de astăzi se deschide cu un text din profetul Isaia unde vorbește despre Cirus ca despre „unsul” său, adică Mesia. Acesta învinsese imperiul babilonian în  anul 538 î.C., creând astfel condițiile pentru eliberarea evreilor deportați. Pentru un credincios, realitățile pământești și utilitatea lor între lucrurile din această lume, se referă la începutul lor: „Domnul este Dumnezeu nostru, nu este altul în afară de el”, căci Domnul le-a creat. Răspunsul lui Cristos către farisei este o adevărată învățătură asupra originii divine a puterii și asupra distincției cea temporală și cea spirituală: Isus „le-a zis: «Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!»” (Mt 22,21). În a doua lectură apostolul Paul descrie modalitățile „tributului” creștin, adică consemnarea lui Dumnezeu a proprie persoane: e „lucrarea credinţei voastre, a strădaniei iubirii şi a perseverenţei speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru” (1Tes 1,3). Sunt virtuți teologice: credință, speranță și iubirea. Îi aparținem Domnului prin botez!

† Duminica a 28-a de peste an [A]: Chemarea la mântuire [15 octombrie 2023]

Parabola ospățului de nuntă.

Chemarea la mântuire

 pr. Isidor Chinez (15 octombrie 2023) 

Lecturi biblice: Isaia 25,6-10a; Filipeni 4,12-14.19-20; Evanghelia Matei 22,1-14; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice din această duminică ne adresează o chemare la speranță: este vocația la mântuire! În centrul găsim o alegorie: banchetul bucuriei care, în evanghelie, capătă caracterul specific al sărbătorii nunții. Dumnezeu pregătește pentru credincioșii săi o mare sărbătoare unde vor fi șterse orice formă de tristețe și doliu pentru totdeauna; va fi înlăturată moartea [din lectura întâia]. Parabola din evanghelie precizează foarte bine împrejurările în care trebuie să aibă loc convocarea la bucurie: e nunta fiului regelui, adică căsătoria Fiului lui Dumnezeu cu natura umană – e vorba de „întrupare”. Apostolul Paul, în lectura a doua, descrie cum ar trebui să fie dispoziţia primitoare a omului: atunci „Dumnezeul meu va avea grijă să suplinească orice nevoie a voastră după bogăţia gloriei sale în Cristos Isus” (Fil 4,19). Este un îndemn ce poate fi legat de cele două lecturi [prima și evanghelia];  e un ansamblu de relații între persoane, Biserică și societate.