Aparținem Domnului prin botez
pr. Isidor Chinez (22 octombrie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 45,1.4-6; 1Tesaloniceni 1,1-5b; Evanghelia Matei 22,15-21; lecturi biblice
Omilie
Lecturile biblice din această duminică au ca obiect divizarea puterilor, cea politică și cea religiosă. Se afirmă unitatea originii din moment ce în Dumnezeu se află izvorul întregii autorităţi existente pe pământ: e „unicitatea absolută a Domnului” – el este regele, creatorul, salvatorul, judecătorul universal. Înaintea lui divinitățile păgâne sunt un nimic: „căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune” [Ps 95 (96),5], citim în palmul responsorial. El este moderatorul istoriei sacre și profane, întrucât totul converge spre realizarea planului său de mântuire. Liturgia de astăzi se deschide cu un text din profetul Isaia unde vorbește despre Cirus ca despre „unsul” său, adică Mesia. Acesta învinsese imperiul babilonian în anul 538 î.C., creând astfel condițiile pentru eliberarea evreilor deportați. Pentru un credincios, realitățile pământești și utilitatea lor între lucrurile din această lume, se referă la începutul lor: „Domnul este Dumnezeu nostru, nu este altul în afară de el”, căci Domnul le-a creat. Răspunsul lui Cristos către farisei este o adevărată învățătură asupra originii divine a puterii și asupra distincției cea temporală și cea spirituală: Isus „le-a zis: «Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!»” (Mt 22,21). În a doua lectură apostolul Paul descrie modalitățile „tributului” creștin, adică consemnarea lui Dumnezeu a proprie persoane: e „lucrarea credinţei voastre, a strădaniei iubirii şi a perseverenţei speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru” (1Tes 1,3). Sunt virtuți teologice: credință, speranță și iubirea. Îi aparținem Domnului prin botez!
Prima lectură (Is 45,1.4-6) ne spune că Dumnezeu este singurul Domn, că nu sunt alți dumnezei în afară de Domnul. Prin urmare, nicio putere pământească nu îi poate lua locul. Acesta este scopul profund să se facă cunoscut oamenilor: „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul, în afară de mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, deşi tu nu mă cunoşteai” (v. 5). Sunt cuvintele lui Isaia despre regele Persiei, Cirus (559-529 î.C.), întemeietorul imperiului persan: a cucerit Media (549 î.C.) și a anexat-o Persiei. Zece ani mai târziu (539 î.C.), a cucerit Babilonul, dominând întregul Orient Apropiat antic unificând cele trei imperii [babilonian, cel al mezilor și cel persan] într-unul singur – cel persan. Ca un prim act de clemență, Cirus acordă permisiunea de întoarce în țările lor de origine și reluarea mărturisirii religiei popoarelor care fuseseră subjugate de babilonieni, dând ajutoare economice pentru reconstrucția locurilor de cult. Printre aceste popoare se număra evreii [deportați din anul 586 până în 538 î.C. – 49 de ani de exil]. Cu edictul său le-a oferit israeliților posibilitatea de a se întoarce la Ierusalim. Profetul a „citit” alegerea politică a lui Cirus în lumina promisiunilor lui Dumnezeu pentru Israel, prezentându-l ca pe un „semn” providențial: un rege străin a devenit un instrument de mântuire pentru poporul Domnului. Isaia anunță întoarcerea în Ierusalim ca o procesiune triumfală. Luat de entuziasm, el nu a ezitat să-l atribuie lui Cirus [un rege păgân, netăiate împrejur] caracteristicile rezervate regilor și profeților lui Israel, indicând cu termenul „Mesia” (v. 1), pe care grecul în Septuaginta [Vechiul Testament scris în greacă de comunitatea ebraică din Alexandria Egiptului în secolul al III-lea î.C.] l-a tradus ca „Cristos” sau „uns”. Profetul vede pe Cirus „alesul” Domnului, „omul providențial”. Chiar dacă nu-l cunoaște, Dumnezeu l-a ales instrument pentru a-și îndeplini proiectul de mântuire. Așa cum Assur [capitala imperiului asirian] a fost „toiagul mâniei” Domnului (cf. Is 10,5), Cirus este acum păstorul: „Eu zic despre Cirus: «El este păstorul meu» şi îmi va împlini orice dorinţă” (Is 44,28). Dumnezeu l-a ales pentru o misiune de pace și dreptate între popoare: el va fi eliberatorul celor asupriți… E lucrarea Domnului!
În lectura a doua (1Tes 1,1-5b) este prima scriere creștină din Noul Testament: scrisoarea către tesaloniceni; datează la aproximativ douăzeci de ani după învierea lui Isus. Aici avem primele afirmaţii ale predicării creştine. Este prima dată când se încearcă de a formula în scris această descoperire ne mai auzită a misterului lui Cristos. Paul ajunsese la Tesalonic în jurul anului 50, în Europa, în nordul Greciei – regiunea se cheamă Macedonia. Dar înainte de a ajunge acolo, apostolul a avut timp să întemeieze comunități pe tot sudul, centrul și chiar coasta de vest a Turciei, începând să predice iudeilor și apoi păgânilor. A avut un succes neașteptat, dar a stârnit reacția evreilor care l-a constrâns să fugă de trei sau patru săptămâni de la sosirea sa. Apostolul aduce elogii comunității pentru credința, iubirea și speranța lor. Cine slujește Domnului nu poate să nu găsească bucurie chiar și după multe necazuri! Pentru el este important ca lucrările să fie inspirate de iubire care își are izvorul în credință meargând mână în mână cu speranța într-o lume mai bună: „noi cunoaştem, fraţi iubiţi de Dumnezeu, că aţi fost aleşi, pentru că evanghelia noastră n-a ajuns la voi numai prin cuvânt, ci şi prin putere, prin Duhul Sfânt şi prin convingerea deplină” (v. 4-5). Pentru cei trei misionari [Paul, Silvan şi Timotei] este o Biserică [ekklesia, în greacă] sau adunare de credincioși legați de credinţa în Dumnezeu şi în Isus. Evanghelia nu se răspândește prin cuvântul lor, ci cu puterea Duhului Sfânt: el e cel ce îi susține în limitările lor. „Amintindu-ne de lucrarea credinţei voastre, de strădania iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre” (v. 3): sunt virtuțile teologice ce dăinuie în noi datorită „locuirii” Sfintei Treimii, ce ne-a conformat cu sine la botez.
În Evanghelia după Matei (Mt 22,15-21) atacul fariseilor și al irodiienilor trebuie să fi avut vreo legătură cu predicarea lui Isus, cu vreo aluzie, cu o frază care a ieșit din gura sa ca să-l prindă. Este „captatio benevolentiae”, în latină, „câștigarea bunăvoinției”, cu care se deschide discuția: „Învățătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu” (v. 16), adică fără a-l denatura în scopuri ascunse. Domnul a fost un adevărat profet care nu s-a dat înapoi de la consecințe precum nepopularitatea, aversiunea, pierderea prestigiului. A fi sincer înseamnă a evita înșelăciunea sau compromisul. Isus spune: „cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu” (Mt 5,37). Întrebarea pusă de farisei și irodiieni este: „spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” (v. 17). Problemă nu era doar academică. Acum cei care i-o cer nu sunt simpli cetățeni, ci mai degrabă exponenți ai curentelor spirituale ale țării: fariseii reprezentau extremismul religios, negând orice subjugare față de necredincioși, și irodienii – alți aliații – sunt forțele de ocupație. Orice răspuns ar fi dat i-a rănit: pe unii, pe farisei și cu ei pe popor, sau, pe ceilalți, pe prietenii Romei, pe irodienii. Chiar și a nu răspunde ar putea părea compromițător, deoarece ar putea fi luat ca un asentiment la una sau la altă teză. Răspunsul Domnului poate fi mai profund decât pare: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (v. 21). Este un text care a fost interpretat în cele mai variate moduri de-a lungul secolelor și aplicat în cele mai diverse situații. În sintonie cu învățătura biblică, el subliniază modul în care unicul lucru important este „a da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”: este de a cere căutarea împărăției și dreptății sale. Dacă este necesar să-i dăm lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu atunci nu mai este loc de nicio dominație a omului asupra unor teritorii și asupra popoarelor pentru că totul îi aparține Domnului! Răspunsul este deranjant pentru ascultători!...
Cui aparținem?... Aparținem Domnului prin botez!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu