pr. Isidor Chinez (1 noiembrie 2023)
Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice
Omilie
Astăzi celebrăm cu mare bucurie solemnitatea Tuturor Sfinților. Liturgiștii au compus „rugăciunea zilei”, numită „colecta”, explicând motivația sărbătorii cu aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”. Biserica apare ca o „grădină” în care Duhul Domnului a ridicat o mulțime de sfinți. Cele trei lecturi dezvoltă un discurs despre sfințenie pe care comunitatea o înțelege mai profund prin misterul fericiților din cer. Biserica, cu multe greutăţi şi umbre, este nespus de sfântă, în virtutea prezenței personale a lui Cristos în viața omului prin sfințenia de la botez, comunicată prin sacramente. Este necesar să trecem dincolo de acest orizont pământesc, pentru a putea contempla pe deplin rodul matur al sfințeniei. În Apocalips, numărul este cu adevărat imens: „am văzut […] o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile” (Ap 7,9). Am ascultat Evanghelia după Matei în care se proclamă „fericirile”: fiecare dintre ele conturează un aspect, o dimensiune, un chip al sfințeniei: este chipului lui Cristos în sfinții săi. Sfântul este un „om al fericirilor”. La fel cum înțelepciunea evangheliei, pe care sfinții au transpus-o în viața lor, este la nesfârșit: e numărul plinătăți, care crește pe zi ce trece. Suntem fii ai lui Dumnezeu. Pentru apostol Ioan suntem „fii” nu printr-o creație naturală, ci prin faptul că suntem „inundați” de iubirea lui Dumnezeu: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!” (1In 3,1). Pentru că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,16), „pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1In 3,2). Este comuniunea cu sfinții!
În prima lectură (Ap 7,2-4.9-14) este relatată o mare scenă simbolică care reprezintă adunarea credincioșilor în ultimele timpuri ale Bisericii. În ea este înfățișarea evreii care au crezut în Domnul; lor li se alătură credincioșii proveniți din toate națiunile pământului: „am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israel. […] După acestea, am văzut şi, iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile” (Ap 7,4.9). Ei vin din chinul cel mare: „şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului” (v. 14). Aceștia sunt martirii, care au murit pentru credința în Cristos. În acele timpuri, oamenii erau persecutați din cauza religiei lor. Astăzi, adevăratul martiriu constă în a ști să fii consecvent cu alegerea vieții. Fiecare este diferit de celălalt, cu unică și irepetabilă singularitatea a personalității umane și a carismei spirituale. Toți poartă „sigiliul” sau „pecetea” Domnului: este amprenta iubirii sale, mărturisită prin cruce. Dumnezeu însuși va pune pecetea mântuirii pe frunțile întregii omeniri: e sigiliul comun care ne face să se întrevadă unitatea care leagă unul de celălalt și cu Domnul.
În a doua lectură (1In 3,1-3) autorul scrisorii – sfântul Ioan – se face înțeles că suntem deja fii ai lui Dumnezeu. Scrisoarea este centrată pe termenii „comuniune” și „cunoaștere”. Acum, apostolul dezvoltă aceleași teme din punctul de vedere al ființei –„fii ai lui Dumnezeu” – nu în mod simbolic, ci într-un fel concret și experimental: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!” (v. 1). Și adaugă: lumea nu ne cunoaște pentru că nu l-a cunoscut nici pe Domnul. Dacă intrăm cu adevărat în logica evangheliei, nu ne putem gândi să fim recunoscuți în această lume, dar suntem recunoscuți de Dumnezeu pentru că am dat sens vieții noastre. Ereticii – cei care se îndoiesc de întruparea umană a lui Isus – sunt avertizați: în cele din urmă îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum este și nu simbolic: „acum suntem copii ai lui Dumnezeu […] Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este” (v. 2). Apostolul vede omul cu păcatul său pierzând capacitatea de a-l privi față în față pe Dumnezeu (cf. Ex 33,20), ci acest „dar” rămâne într-o perspectivă a „ultimilor lucruri” [éschata, în greacă]. Trăind în îndoială și în slăbiciune umană, înțelegerea deplină a iubirii ne va transforma: „îl vom vedea aşa cum este”. Această certitudine ne alimentează credința și speranța și ne pregătește la viziunea finală a gloriei ce strălucește pe fața lui Cristos.
În Evanghelie după Matei (Mt 5,1-12a) citim „fericirile”, cu care se deschide Predica de pe Munte: „deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: fericiţi cei săraci în duh […]; fericiţi cei care plâng […]; fericiţi cei blânzi […]” Fericiţi, fericiți, fericiți… Este un text care răscolește sau tulbură pentru că afirmă: adevărata fericire nu vine din deținerea unor lucruri materiale, ci din capacitatea de a „împărtăși”, adică angajându-te pentru dreptate și pace în întreaga lume, în ciuda tuturor ambiguităților și contradicțiilor. Astăzi este nevoie de persoane puternice care știu să aleagă „fericirile”. A fi sfânt nu înseamnă a îndeplini rituri sau a respecta anumite reguli de viață. Isus le cere tuturor, nu atât discipolilor săi, să-l urmeze în mijlocul unei lumi care pășește având o orientare cu totul diferită, făcând că valorile evangheliei să intri în viața societății și să o transforme.
„Fericirile” sunt introducerea profetică la primul discurs programatic a lui Isus pe care îl cunoaștem în Predica de pe Munte. Este Toràh [„lege”, în ebraică] reînnoită care coboară din Muntele cel Nou al revelației: nu mai este un cuvânt scris pe tablă de piatră, ci Cuvântul întrupat, adică Lògos [în greacă], făcut Om. Acum Dumnezeu însuși este cel care învață și cheamă poporul la Munte Domnului, împlinind astfel profeția din Isaia: „în zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit pe vârful munţilor […] şi se vor îndrepta spre el toate neamurile. Popoare multe vor veni şi vor zice: «Veniţi, să urcămd la muntele Domnului» […]. Veniţi să umblăm în lumina Domnului!” (Is 2,1-3.5). Este convergența sau îndreptarea finală și pașnică a tuturor popoarelor la Muntele lui Dumnezeu pentru a asculta Cuvântul Domnului. Fericirile ni se adresează nouă care ascultăm și vedem Cuvântul Vieții.
Sfințenia nu constă în apărarea unei instituții, a dogmelor și a moralității. Creștinii sunt așteptați să dea mărturie vie a iubirii lor pentru Dumnezeu, pentru întreaga umanitate, prin căutarea binelui, începând cu cei mai săraci și dezmoșteniți.
Este comuniunea cu sfinții și fericiții din cer!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu