sâmbătă, 11 noiembrie 2023

† Duminica a 32-a de peste an [A]: Nu este greu să crezi, ci să perseverezi veghind [12 noiembrie 2023]

 

Parabola celor zece fecioare.

Nu este greu să crezi, ci să perseverezi veghind

pr. Isidor Chinez (12 noiembrie 2023) 

Lecturi biblice: Înţelepciune 6,12-16; 1Tesaloniceni 4,13-18; Evanghelia Matei 25,1-13; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică prezintă întâlnirea dintre credincios și Dumnezeul sub imaginea întâlnirii mirelui cu mireasa. Este o imagine întâlnită în Vechiul Testament, mai ales în profeți și în înțelepciune. E întâlnirea dintre mire, Cristos, și mireasa sa, creștinul. Sunt doua dimensiuni: cea istorica – prima lectura – și cea escatologică [eshatologia, în limba greacă veche, adicăultimele lucruri", moarte, judecată, rai, iad] – a doua lectură și evanghelia. Cele trei texte se referă la caracteristicile întâlnirii cu Dumnezeu atât în ​​timpul vieți cât la ieșirea din această viață. Trăsătura specifică este primatul iniţiativei Domnului în această întâlnire. Lecturile subliniază diferența dintre cele două întâlniri, cea istorică – necesită o aderență a omului la valorile împărăției, cea de a doua, cea escatologică, este neprevăzută, dintrodată. Verbul ce leagă textele este: „căută”, „mișcă-te”, „mergi spre”. Înțelepciunea se manifestă „celor care o caută” și pornesc la drum spre a o întâlni. Parabola „fecioarelor” atestă cele două comportamente care se întâlnesc în mod obișnuit la oameni și la credincioși: căutarea, atenția la adevărul binelui, dar și cel dat uitării, neglijenței sau indiferenței. Nu este greu să crezi, dar să perseverezi veghind! Apostolul Paul schimbă obiectivul așteptării – întâlnirea cu Cristos pe care oamenii acestei generații sunt chemați să-și amintească: „nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la cei morţi, ca să nu vă întristaţi precum ceilalţi, care nu au speranţă. Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el” (1Tes 4,13-14). Credința, dând sens vieții noastre, ne mângâie, ridicându-ne și hrănindu-ne, alimentează speranța în viața veșnică.

În prima lectură este un text luat din cartea Înțelepciunii (Înț 6,12-16) scris direct în greacă în a doua jumătate a secolului I î.C. Autorul este un evreu elenizat care locuiește în Alexandria, în Egipt, într-un mediu multicultural. Înțelepciunea nu se dobândește prin studiu, nu este rezervată teologilor sau filosofilor. Vine din verbul latinesc „sapiō, sapere sapevii”, „a ști” care înseamnă a gusta, a găsi, a percepe. Înțelepții și-au dezvoltat gustul pentru lucrurile lui Dumnezeu. Ei trăiesc viața de credință, se roagă, citesc Cuvântul lui Dumnezeu nu din datorie, ci pentru că iubesc să facă aceasta, au descoperit savoarea lucrurilor, că este un aliment care nu numai că hrănește, dar este ca mierea pentru gură, place și dă bucurie. Textul este dedicat întâlnirii cu Dumnezeu în timp vieții. Conține multe precizări în acest sens. Mulți oameni își pun întrebarea: cine poate avea înțelepciune? Autorul răspunde că înțelepciunea, ce vine de la Dumnezeu, îl face pe om capabil să ducă o viață dreaptă. Oricine poate fi înțelept nu numai învățații considerați ca atare. Înțelepciunea este pentru cine dorește să fie sincer și vrea să o urmeze. Nu se ascunde; dimpotrivă, este găsită în fiecare dimineață stând la poartă și îi însoțește pe cei care sunt demni de ea pe tot parcursul zilei. Dumnezeu este reprezentat prin personificarea înțelepciunii ce e „strălucitoare şi incoruptibilă; uşor de contemplat de către cei care o iubesc şi este găsită de către cei care o caută” (v. 12). În esență, dispoziția inimii este cea care face posibilă întâlnirea. Domnul nu așteaptă ca omul să vină la el: Dumnezeu însuși este primul care se îndreaptă spre omenire. Înțelepciunea așteaptă mereu ca oamenii să-și deschidă inimile. „A reflecta la ea este desăvârşirea priceperii, iar cel care veghează prin ea va fi îndată fără griji” (v. 15). „Căile” sale simbolizează comportamentele umane: ele devin loc de întâlnire atunci când sunt conforme cu principiile sau imperativele sale.

Lectura a doua (1Tes 4,13-18) este cea mai veche scriere a Noulul Testament (50/51 d.C.) și reflectă convingerile timpului său.  Paul  vorbește despre învierea finală și despre întâlnirea cu Domnul înviat. Este clar: folosește imagini din timpul său. Nu știm ce se va întâmpla când se va termina cursul vieții noastre personale sau al umanității și al întregului cosmos. Important este să credem că nimic nu va fi pierdut în ceea ce suntem și facem: „Fraţilor, nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la cei morţi, ca să nu vă întristaţi precum ceilalţi, care nu au speranţă. Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el” (v. 13-14). Primii creștini erau preocupați de sfârșitul lumii și se întrebau dacă morții lor vor participa la sosirea iminentă a împărăției lui Dumnezeu? Paul vorbește despre învierea morților în sensul foarte puternic: de „a fi cu Domnul”. Morții, în același mod în care cei care sunt pe pământ, participă la glorie pentru a se împărtăși cu viaţa însăși. Iminența intervenției lui Dumnezeu era convingerea răspândită printre evrei; Paul pare a fi convins de acest lucru. După ce a amintit că acești creștinii, spre deosebire de păgâni, au speranța vieții veșnice împărtășește că Isus a înviat, de aceea învierea este pentru toată lumea; nu va fi nicio diferență între cei vii și cei morți. Din acest motiv noi, îl așteptăm pe Domnul rugându-ne cu Paul: „Maràn-athà!” (1Cor 16,22). Expresia vine din limba aramaică, iar apostolul o preia fără a o traduce; semnificaţia ei înseamnă: „Domnul vine!”.

Evanghelia după Matei (Mt 25,1-13) preia tema întâlnirii cu Dumnezeu, dar schimbă perspectiva către momentul întâlnirii definitive. Parabola retăiește obiceiurile de căsătorie palestiniene: înainte de nuntă, la apus, logodnicul s-a dus cu prietenii în casa logodnicei, care îl aștepta împreună cu prietenele sale. Dar dacă suntem atenți, relatarea prezintă multe trăsături străine acestei națiuni: mireasa nu este acolo; mirele sosește la miezul nopții, cere să cumpere ulei în miezul nopții. Concluzia este tragică. Pe scurt, punctul este în altă parte. Această parabolă este construită de Matei, pornind de la amintirea cuvintelor lui Isus, pentru a descrie așteptarea prelungită a venirii glorioase a Domnului: el este Mesia – „Mirele care întârzie!” Aceasta este adevărata problemă: cum să ne comportăm în această așteptare? Veghind!

Parabola celor zece fecioare se concentrează pe sosirea neașteptată a mirelui. Momentul întâlnirii finale nu permite prelungiri. Ce e de făcut? Fecioarele nechibzuite simbolizează adevăratul păcat al neglijenței: au pierdut timpul să aștepte ce era dat lor să se pregătească pentru întâlnirea cu mirele. „Adevăr vă spun, nu vă cunosc!” (v. 12). Acestea sunt cuvinte care trezesc nedumerire… Cum e posibil ca mirele să respingă aceste fecioare? S-au dus să cumpere ulei în mezul nopții, s-au întors, au bătut la ușă. Dar au fost respinse… Unde este milostivirea? Învățătura lui Isus este foarte clară: existența noastră este plină de „sosiri” și ocazii. A nu fi vigilent este să-l recunoști și să-l întâmpini pe Domnul. Există invitația de a nu pierde timpul și de a nu rata oportunitățile pe care viața, Dumnezeu, ni le oferă. Fecioarele înțelepte nu mai sunt în stare să le ajute, pentru că răspunsul la harul lui Dumnezeu este individual și nimeni nu o poate face pentru altul.

Nu este greu să crezi, dar să perseverezi veghind!


Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/;      Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro;  Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu