† Duminica a 12-a de peste an [B]: De la frică la încredere în Domnul [23 iunie 2024]

 

Cristos adormit în barcă de Jules Joseph Meynier.

De la frică la încredere în Domnul

pr. Isidor Chinez (23 iunie 2024) 

Lecturi biblice: Iob 38,1.8-11; 2Corinteni 5,14-17; Evanghelia Marcu 4,35-41; lecturi biblice

Omilie

Textele biblice din această duminică ne invită să trecem de la frică la încredere. Stăpânirea lui Dumnezeu asupra forțelor întunecate ale haosului este nelimitat, iar credința îi permite credinciosului să participe la victoria Domnului asupra răului și asupra morții. Prima lectură poartă creația sub aspectul reordonării elementelor naturii, asupra cărora Dumnezeu a impus legi extrem de rigide pe care nu le poți trece. În textul evanghelic este episodul furtunii potolite, semn al puterii nemărginite a lui Isus asupra forțelor naturii ce amintește despre haosul întunecat. Știm cu toții că acest lucru nu este ușor, mai ales când ne confruntăm cu furtuni. Reflecția teologică a apostolului Paul indică biruința definitivă a lui Dumnezeu asupra amenințării haosului, care are loc prin noua creație săvârșită în Cristos: „cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!” (2Cor 5,17).

† Duminica a 11-a de peste an [B]: Speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm [16 iunie 2024]

 

Semănătorul...

Speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm

pr. Isidor Chinez (16 iunie 2024) 

Lecturi biblice: Ezechiel 17,22-24; 2Corinteni 5,6-10; Evanghelia Marcu 4,26-34; lecturi biblice

Omilie

Liturgia din duminica de astăzi se învârte în jurul speranței. O plantă este semnul adecvat pentru a exprima misterul „împărăției lui Dumnezeu”. Realitatea „împărăției” nu poate fi total descrisă cu limbajul și cuvintele umane, totuși este posibil să spui cu ce se aseamănă. Vorbind despre „împărăție”, Isus preferă limbajul aluziv [aluzia este o figură de stil – cuvânt, expresie sau frază – prin care cineva face referire la o întâmplare sau la o persoană dintr-un context extern;  o aluzie este ușor de înțeles doar de cei care o cunosc deja; este un semn al instruirii culturale] decât limbajul direct. Prima lectură ne prezintă una dintre numeroasele imagini biblice ale lui Dumnezeu ca plantator de arbori. Este preferința lui Dumnezeu față de arbori cu scopul de a-i face un refugiu pentru păsări: „vor locui sub el toate păsările de tot felul, la umbra frunzişului său vor locui” (Ez 17,23). Evanghelia după Marcu prezintă două parabole despre „împărăția lui Dumnezeu” cu imagini ale naturii: „un om care aruncă sămânţa în pământ”, fie de grâu sau fie de legume; „sămânţa răsare şi creşte”. Planta face aluzie la „împărăție”, ce începe în modestie, însă este destinat să se extindă foarte mult. În a doua lectură, apostolul Paul se concentrează spre aspectul escatologic al „împărăţiei”, ce se împlineşte definitiv în ceruri. Insistă: mergem spre „împărăție” cu credință și nu în viziune. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu este cu noi în această viață. Este speranța „împărăției lui Dumnezeu” pe care o așteptăm!

† Duminia a 10-a de peste an [B]: Să-l avem pe Duhul Sfânt ca să vedem bine [9 iunie 2024]

Isus cu mulțimile.

Să-l avem pe Duhul Sfânt ca să vedem bine

pr. Isidor Chinez (7 iunie 2024) 

Lecturi biblice:  Geneză 3,9-15; 2Corinteni 4,13-18; 5,1; Evanghelia Marcu 3,20-35; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi se deschide cu cartea Genezei descriind consecințele păcatului originar în termenii unei dezordini care tulbură toate relaţiile faţă de om şi faţă de Dumnezeu: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen 3,15). Promisiunea făcută omului din Geneză, primită de Maria, împlinită de Isus, străbate toată istoria și este prezentă în fiecare botezat, ca o mărturie vie a iubirii. „De aceea noi nu ne descurajăm” (2Cor 4,16), dar sperăm în Dumnezeu, „căci la Domnul este îndurare și belșug de mântuire! El ne va mântui [...] de toate fărădelegile” (Ps 129,7-8) [psalmul responsorial]. Evanghelia după Marcu pleacă de la aceeași dezordine relațională, care îl prinde pe Isus în hățișul neînțelegerilor, dar se termină cu o imagine în care umanitatea își găsește unitatea în Dumnezeu: „Iată mama mea şi fraţii mei! Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (Mc 3,34-35). Reflecția teologică a apostolului Paul vede în mărturia învierii acea forță care izvorăște din credință, ce unește pe toți oamenii într-un imn de laudă spre gloria lui Dumnezeu: „toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul, să sporească aducerea de mulţumire prin cât mai mulţi spre gloria lui Dumnezeu” (2Cor 4,15).

† Inima lui Isus [B]: Învățăm iubirea privindu-l pe Isus răstignit [7 iunie 2024]

 Învățăm iubirea privindu-l pe Isus răstignit

pr. Isidor Chinez (7 iunie 2024) 

Lecturi biblice: Osea 11,1.3-4.8c-9; Efeseni 3,8-12.14-19; Ioan 19,31-37; lecturi biblice

Omilie

Solemnitate Inimii lui Isus ne duce la inima credinței creștine, la identitatea profundă a Dumnezeului adorat și venerat de dicipolii lui Isus nu pentru o devoțiune populară, ci pentru o celebrare fermă a „stânii sigure” pe care se întemeiază „îndelunga speranță” a lui Dumnezeu. Sărbătoarea Inimii lui Isus nu are rădăcini în revelații private. „Devoțiunea” Inimii lui Isus își rădăcina sa puternică în Sfânta Scriptură și în conștiința Bisericii de astăzi.

† Duminică a 9-a de peste an [B]: Domnul și Duhul Sfânt să ne dea adevărata libertate [2 iunie 2024]

 

Vindecarea mâinii paralizate - de James Tissot (1836–1902).

Isus și Duhul Sfânt să ne dea adevărata libertate

pr. Isidor Chinez (2 iulie 2024) 

Lecturi biblice: Deuteronom 5,12-15; 2Corinteni 4,6-11; Evanghelia Marcu 2,23-3,6; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi se concentrează pe problema respectării „odihnei” săptămânale. Este vorba despre o dispută cu fariseii, declanșată de atitudinea discipolilor: „Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice” (Mc 2,23). Răspunsul Domnului constituie o învățătură importantă despre relația corectă dintre „Lege” și om, valabilă atât pentru legile umane cât cele divine. Isus spune: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, şi nu omul pentru sâmbătă; pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei” (Mc 2,27-28). Tema sfințeniei sâmbetei este afirmată încă de la începutul primei lecturi, pe care o relatează „Cele Zece Porunci” sau Decalogul din Pentateuh, conform Vechiului Testament: „ține ziua de sabat ca s-o sfinţeşti aşa cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău!” (Dt 5,12). A doua lectură nu intră direct în tema raportului dintre om și „Lege”, dar consideră noua realitate de har a învățăturii și a vieții lui Isus este primit în existențele noastre slabe: „noi avem această comoară în vase de lut” (2Cor 4,7). Astfel încât să se manifeste clar că „lumina” evangheliei, reflectată în viața creștinilor, vine de la Dumnezeu și nu de la noi. Domnul și Duhul Sfânt să ne dea adevărata libertate!

† Trupul și Sângele Domnului [B]: Euharistia – „soarele” nostru pe pământ [30 mai 2024]

 Euharistia – „soarele” nostru pe pământ

pr. Isidor Chinez (30 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Exod 24,3-8; Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi biblice

Omilie

În solemnitătea de astăzi a Trupului și Sângelui Domnului, liturgia ne cheamă să vorbim despre iubirea sa și ne face părtași la propria sa viață prin pâinea și vinul care devin trupul și sângele său. Suntem invitați să contemplăm și să trăim misterul Euharistiei care este izvorul și centrul vieții Bisericii și să reflectăm asupra temei alianței concepută în termenii de ospăț jertfelnic. Prima lectură relatează alianța de pe muntele Sinai prin stropirea cu sânge: „Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. […] Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: «Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte»” (Ex 24,6.8). Evanghelia după Marcu prezintă instituirea Euharistiei în timpul Ultimei Cine: „În timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a spus: «Luaţi, acesta este trupul meu!» Apoi, luând potirul şi mulţumind, l-a dat lor şi au băut din el toţi. Şi le-a spus: «Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi»” (Mc 14,22-24). A doua lectură descrie preoția lui Cristos constă în jertfa sângelui său: „Cristos, devenit marele preot […] a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică” (Evr 9,11-12). Sângele și jertfa stabilește alianța veșnică – este motivul repetat al întregii liturgii de astăzi.

† Sfânta Treime [B]: Măreția „darului” Sfintei Treimi [26 mai 2024]

(Numele), eu te botez în numele Tatălui și la Fiului și al Duhului Sfânt!

 

Măreția „darului” Sfintei Treimi

pr. Isidor Chinez (26 mai 2024) 

Lecturi biblice: Deuteronom 4,32-34.39-40; Romani 8,14-17; Evanghelia Matei 28,16-20; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm astăzi Sfânta Treimei. Este rod al manifestării misterului lui Dumnezeu, în întregime revelat Bisericii cu darul Duhului Sfânt. Este un mister [mysterion, în greacă, sacramentum, în latină); e o realitate care dă salvare și face vizibil harul în noi, bărbați și femei, „pregătit” după „chipul” lui Dumnezeu Treime. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt este o comunitate a iubirii veșnice. Isus ne-a revelat ceea ce putem înțelege și trăi din această existență de neimaginat. Dar este de necrezut că, după ce ne-a creat după chipul său, ne-a ales ca „locuința” sa preferată. Numai Domnul, murind pentru noi și înviind, ne-a putut convinge să credem aceasta. Euharistia este locul ce realizează acest miracol vizibil. Lecturile biblice de astăzi ne fac să înțelegem cum Dumnezeu nu a voit să ne descopere cine este, dar mai degrabă că el este „Dumnezeu–cu–noi”, aproape de noi, ne iubește, merge cu noi, este interesat de istoria noastră, are grijă de fiecare dintre noi, începând de la cei mai mici și săraci. Prima lectură este conștentizarea Israelului de alegerea lui Dumnezeu care l-a făcut poporul său și l-a trecut de la  sclavia la libertate: „a mai încercat vreun dumnezeu să vină să-şi ia un popor din mijlocul unui alt popor, cu încercări, cu semne, cu minuni, cu lupte, cu mână puternică şi braţ întins, cu fapte mari înfricoşătoare, cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voştri?” (Dt 4,34). Evanghelia după Matei prezintă finalul unde Cel Înviat își  trimite apostolii pentru a-i boteza națiunile: „aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Mt 28,19). A doua lectură are ca element principal darul Duhului primit în botez, cu care suntem introduși în paternitatea divină: „aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abba, Tată!»” (Rom 8,15); „suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos”, Fiul său (Rom 8,17). Domnul să ne ajute să înțelegem măreția acestui „dar”!