† Coborârea Duhului Sfânt (Rusaliile) [B]: Duhul „prelungește” timpul și spațiul Celui Înviat [19 mai 2024]

 

Duhul „prelungește” viața Celui Înviat

pr. Isidor Chinez (19 mai 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,1-11; Galateni 5,16-25; Evanghelia Ioan 15,26-27; 16,12-15; lecturi biblice

Omilie

Cu Rusaliile – sărbătoarea de astăzi – se încheie timpul pascal care a fost centrat pe moartea și învierea lui Isus. Dar ce sunt Rusaliilie? Este sărbătoarea înțelegerii, a  unirii, a comuniunii umane; e ziua consacrată solemnității Duhului Sfânt. Domnul înviat, așa cum a promis, dăruiește pe Duhul Sfânt discipolilor și întregii Biserici. Duhul ne face fii în Fiul și ne dă putere să îndeplinim misiunea lui Cristos: este salvarea omenirii. Acest „dar”, pe care l-am primit la botez, se reînnoiește în fiecare zi. Astfel putem învinge orice teamă, slăbiciune și să anunțăm, cu mărturia vieții, evanghelia Domnului. Liturgia Cuvântului în ziua de Rusalii începe în fiecare an cu relatarea revărsării Duhului asupra apostolilor adunaţi în cenaclu: e coborârea limbilor de foc pe capetele ucenicilor. Este un simbol al luminii ce trebuie să strălucească în întunericul lumii. Acest foc care se desparte în limbi este semnul solidarităţii ce trebuie să fie a noastră cu oamenii din toate ţările lumii. Fapte Apostolilor deschide liturgia de astăzi: este un fragment obligatoriu în fiecare an [din anul liturgic A B C]. Sărbătoarea Rusaliilor începe prin „memoria” evenimentului ce constituie botezul Bisericii. Din acel moment apostolii dobândesc puterea necesară anunțului evangheliei. A doua lectură se concentreze asupra roadelor Duhului pe care un credincios le poate aștepta de la primirea Duhului. Paul se adresează evreilor și păgânilor, bărbaților și femeilor, sclavilor și oamenilor liberi. El amintește că Duhul ne permite să-l cunoaștem pe Dumnezeu așa cum îl cunoaștem pe Isus. Apostolul recomandă o viață orientată pe Duhul Sfânt. Evanghelia după Ioan relatează un text din discursul „cărții gloriei lui Isus” de la Ultima Cină, în care menţionează promisiunea Duhului ca „ghid interior” – „Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul” (In 16,13) – ce luminează conştiinţa și inteligența discipolilor. Domnul îi asigură promițându-l pe Duhul Sfânt: nu vor fi singuri având prezența lui Dumnezeu prin Spirit. Este „prelungirea” timpului și spațului Celui Înviat!

† Duminica a 7-a a Paştelui [B]: Misiunea noastră: să fim martorii Domnului [12 mai 2024]

Rugăciunea lui Isus. 

Misiunea noastră: să fim martorii Domnului

pr. Isidor Chinez (12 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 1,15-17.20a.20c-26; 1Ioan 4,11-16; Evanghelia Ioan 17,11b-19; lecturi biblice

Omilie

După Înălțarea Domnului – așa cum citim în Faptele Apostolilor – Biserica trebuie să-și dea seama cum să trăiască până la întoarcerea lui Isus. Mai întâi: despre alegerea în locul lui Iuda a altuia: „atunci au tras la sorţi pentru ei şi sorţul a căzut pe Matia, iar el a fost adăugat cu cei unsprezece apostoli” (Fap 1,26). Limbajul rămânerii în Dumnezeu și în iubire sa este folosit de a doua lectură unde sfântul Ioan anunță prezența lui Dumnezeu și a Duhului său: „dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii”; „ne-a dat din Duhul său” (1In 4,11.13). Prin urmare, acțiunile noastre trebuie să reflecte această iubire. Textul din evanghelie este „rugăciunea lui Isus” pentru „prietenii” săi: „păzeşte-i de Cel Rău […]; consacră-i în adevăr!” (In 17,15.16). Domnul cere ca lucrarea sa să fie continuată de discipolii săi atunci când el nu mai este prezent fizic printre ei. Este misiunea noastră: să fim martorii lui Isus!

† Înalțarea Domnului [B]: Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume [9 mai 2024]

Înălțarea Domnului de Fritz von Uhde. 

Modul nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume

pr. Isidor Chinez (9 mai 2024) 

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 1,1-11; Efeseni 4,1-13; Evanghelia Marcu 16,15-20; lecturi biblice

Omilie

Înălțarea Domnului este un mod nou de „a fi” în Dumnezeu, în Biserică și în lume. Cu înălțarea sa, Isus nu a mers în altă parte sau mai „sus”; e intrarea în eternitate a întregii ființe umane: e primirea de către Dumnezeu a „omului-Dumnezeu” ce nu urcă spre altă dimensiune, ci întră în dimensiunea originară, inițială, restaurată prin Misterul Pascal. Cerul nu este alt spațiu sau un loc în care se va ajunge „mâine”… Este un mister: nu se poate ajunge la Tatăl fără să fi fost mai întâi „coborât” și „înălțat”. Înălțarea Domnului a fost înțeleasă în primele secole ale Bisericii în strânsă relație cu Paștele și cu mișcarea de „coborâre” și „ridicare” a Domnului ce caracterizează viața de Isus. Vechile omilii de Paști citau înălțarea Domnului ca „viața ce iese din mormânt, ca o vindecarea ce iese din rană, ca o învierea ce iese din cădere și înălțarea care iese din coborâre”. Biserica primară nu a citit plecarea lui Isus ca pe o dispariție, ci ca o „ridicare” a Celui care era și rămâne prezent, chiar și atunci când nu mai este vizibil privirii umane. Tocmai această prezență-absență este motivul dominant al lecturilor de astăzi. Înălțarea lui Isus la „dreapta Tatălui” înseamnă încheierea misiunii sale vizibile și palpabile în această lume, dar marchează și începutul misiunii Bisericii de-a lungul istoriei. Biserica urmărește doar răspândirea evangheliei: e cuvântul și mărturia fidela și perseverentă a creștinilor. Liturgia Înălțării se deschide cu relatarea lui Luca în Faptele Apostolilor: este plecarea Celui Înviat din lume. Descrie ultima întâlnire dintre Isus și discipolii săi care primesc împuternicirea de a vorbi și a lucra în numele lui ca să-i fie martori pe tot pământul: „însă când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori […] până la marginile pământului” (Fap 1,8). Acest lucru nu se poate realiza fără darul Duhului revărsat asupra Bisericii la Rusalii. Evanghelia după Marcu este istorisirea înălțării Domnului, ce a avut loc după ultimul discurs rostit de Isus către cei unsprezece. E ultima învățătură și împuternicirea misionară către discipoli: „mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15). În lectura a doua, apostolul Paul evocă în mod clar o „înălțare” la cer a lui Isus: „ce înseamnă «s-a ridicat», dacă nu faptul că a şi coborât în locurile cele mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor cerurilor ca să împlinească toate” (Ef 4,9-10).

† Duminica a 6-a a Paştelui [B]: „Testamentul” Domnului: „rămâneţi în iubirea mea!” [5 mai 2024]

Împreună! 

„Testamentul” Domnului: „rămâneţi în iubirea mea!”

 pr. Isidor Chinez (5 mai 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,25-26.34-35.44-48;  1Ioan 4,7-10; Evanghelia Ioan 15,9-17; lecturi biblice

Omilie

Domnul ne-a lăsat ca „testament” înainte de a se întoarce la Tatăl: „rămâneţi în iubirea mea!” (In 15,10).  Aceste cuvinte au „traversat” timpul și se întâlnesc cu noi astăzi. Mântuirea nu este un beneficiu evreiesc sau creștin, ci este pentru toți oamenii, deoarece iubirea lui Dumnezeu nu se limitează la un singur popor, ci se revarsă asupra tuturor copiilor săi. Domnul ne-a cerut să-i iubim pe toți oamenii fără nici o deosebire; să nu ne uităm la originea, confesiunea religioasă sau chiar comportamentul moral. Păgânii sunt fii ai lui Dumnezeu ca și israeliții. Apostolul Petru ajunge până la a afirma că sunt ale aceleași bunăvoințe divine: „acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut” (Fap 10,34-35). Să fii iubit, înainte de a te naște!... Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Isus, Fiul său, pentru ca toți oamenii să devină fii ai săi și să formeze o singură familie: „în aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10). În evanghelia de astăzi, Domnul nu se mulțumește să ne facă frați ai săi; el vrea să devenim prieteni: „voi sunteţi prietenii mei […], pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (In 15,14.15). Isus permite să împărtășim cele mai profunde și inaccesibile bogății: ne-a făcut să cunoaștem relația sa de iubire cu Tatăl. „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi” (In 15,9). Ești iubit!... Rezultă un alt fapt: fiecare ființă vie „respiră” iubire și comuniune: „rămâneţi în iubirea mea!”  E „testamentul” Domnului!

† Duminica a 5-a a Paştelui [B]: Comuniunea intensă cu Domnul [28 aprilie 2024]

 

Vița de vie și mlădițele.

Comuniunea intensă cu Domnul

pr. Isidor Chinez (28 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 9,26-31; 1Ioan 3,18-24; Evanghelia Ioan 15,1-8; lecturi biblice

Omilie

În duminica a cincea a Paștilor, liturgia ne vorbește despre Biserică și despre nașterea ei. Prima lectură prezintă punctelor esențiale ale cărții Faptele Apostolilor. Este salutat Paul, imediat după convertire, datorită prieteniei lui cu Barnaba. E evenimentul fundamental pentru Biserica care se năștea. Saul, persecutorul, a devenit Paul, marele martor al credinței în Isus Cristos. Scrisoarea sfântului Ioan încearcă să descopere starea interioară, demnitatea de a fii ai lui Dumnezeu: „copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul” (1In 3,18). Apostolul îndeamnă la concretizarea iubirii și a credinței în Domnul: „să credem în numele Fiului său, Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii” (1In 3,23). Evanghelia după Ioan vede ramurile sau mlădițile unei vițe de vie în credincioși. Este Isus care ni se prezintă ca „via adevărată”: „Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul” (In 15,1). Aceeași viață curge între Isus și discipolii săi: Domnul trăiește în noi și noi trăim în el. Se vorbea cândva despre „corpul mistic”: există o comuniune foarte intensă și profundă între credincioși și Isus și între ei și Dumnezeu Tatăl. Acest „dar” devine neapărat un angajament al iubirii. E locuința Domnului și doar cei care ascultă și țin cuvântul lui trăiesc în el, își iubesc frații, așa cum îi iubește Dumnezeu.

† Duminica a 4-a a Paştelui [B]: Purtați de „Păstorul cel Bun” [21 aprilie 2024]

Purtați de „Păstorul cel Bun”

pr. Isidor Chinez (21 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 4,8-12; 1Ioan 3,1-2; Evanghelia Ioan 10,11-18; lecturi biblice

Omilie

În duminica „Bunului Păstor” suntem inviți să ne rugăm pentru vocații la preoție și la viața consacrată. Liturghia Cuvântului prezintă proiectul lui Isus: darea vieții sale pentru toți oamenii pe care i-a încredințat Tatăl; darul pe care ni l-a făcut Domnul de a fi cu adevărat fiii lui Dumnezeu; mărturia de credință a apostolilor că numai Cristos ne poate salva. Cheia înțelegerii celor trei lecturi trebuie dedusă din Prima scrisoare a lui Ioan unde se spune că „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1In 3,1). Din această dimensiunea filială depinde tocmai experiența mântuirii: „Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: «Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el stă acesta înaintea voastră vindecat!»” (Fap 4,10). Fragmentul din evanghelie arată izvorul acestei mântuiri: oferirea vieții de către Isus, devenit „păstorul universal” al tuturor celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Vestirea evangheliei de astăzi ne explică imaginea păstorului și a turmei. Isus, „Bunul Păstor”, formează în jurul său o singură turmă. Numitorul comun, însă, este același Dumnezeu, ce ne tratează cu adevărat ca pe fiii săi, iar acest lucru este suficient pentru a ne lumina viața.

† Duminica a 3-a a Paştelui [B]: Mărturia dată Domnului și lumii întregi [14 aprilie 2024]

„Priviți mâinile mele...”

 Mărturia dată Domnului și lumii întregi

pr. Isidor Chinez (14 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a;  Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi biblice

Omilie

Este duminica mărturiei dată Domnului ce pătrunde din ce în ce mai mult misterului pascal. Este kerygma sau proclamerea anunțului că Isus mort a înviat ce cere o schimbarea: „convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate” (Fap 3,19). Este viața trăită: e un criteriu de apartenență la Dumnezeu, „păstrând cuvântul lui” (1In 5,2), pentru a ajunge la mărturie: „voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48). Este calea vieții creștine, în toate componentele sale; este un drum care, în lumina pascală, dobândește un sens aparte, fiindcă este mărturisirea în Dumnezeu Creatorul și dătătorul vieții, care are puterea de a-l învia pe Isus mort și, în Cristos, orice viață este transformată într-o mărturisire a iubirii sale. Domnul înviat apare din nou și le explică apostolilor ce spun Scripturile despre el, făcându-i martori. Prima lectură și evanghelia preiau tema morții pe cruce și explicit profețiile Vechiului Testament cu privire la Isus. Se relatează – în lectura întâia – discursul lui Petru după Rusalii când vindecă un olog nu prin puterea sa: „dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori” (Fap 3,15). Apostolului Ioan afirmă că Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 2,2). Distrugerea trupului uman al lui Isus istoric, corespunde nimicirii întregii omeniri păcătoase, asumată și sintetizată în el însuși în „întrupare”. „Omul cel vechi” devine prin botez un „om nou”. Rezultatul: este mort împreună cu Cristos, eliminat pentru totdeauna prin moartea pe cruce. În evanghelia de astăzi, sfântul Luca ni-l prezintă pe însuși Domnul ce le-a apărut la doi dintre discipoli săi pe drumul Emaus-ului, care l-au recunoscut la „frângerea pâinii”, și cei unsprezece apostoli, care nu-și dădeau seama că este Isus, ci îl considerau un „străin”: „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37). Domnul le-a explicat că evenimentele pătimirii și morții nu sunt altceva decât împlinirea Scripturilor care se referă la el. Este duminica mărturiei dată lui Cristos și lumii!