† Duminica a 4-a din Advent [C]: Prezența Domnului cu noi și între noi [22 decembrie 2024]

Vizita Mariei la Elisabeta - de James Tissot.

 Prezența Domnului cu noi și între noi

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (22 decembrie 2024)

Lecturi biblice:  Miheia 5,1-4a; Evrei 10,5-10; Evanghelia Luca 1,39-45; lecturi biblice

Omilie

În această duminică de la sfârșitul Adventului, tema lecturilor este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu poporul său și se concentrează asupra „vizitei” Domnului într-un moment crucial al istoriei sale deoarece Dumnezeu vine să-și răscumpere poporul. În prima lectură este situația istorică a exilaților israeliți din Babilon care se pregătesc să se întoarcă în țara părinților. Profetul prezice nașterea în Betleem a unui „alt” David, care va fi stăpânitor, se va pune în fruntea poporului său și îl va guverna așa cum face un păstor cu turma sa. Este vorba despre celebrul oracol al nașterii lui Mesia: „Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel” (Mih 5,1). A doua lectura este o reflecție teologică asupra nașterii umane a lui Mesia, adică a lui Cristos [Unsul], la care Dumnezeu nu a cerut arderi de tot sau jertfe în templu, dar sacrificiul propriei umanității: „iată, vin ca să fac voinţa ta!” (Evr 10,9). Textul evanghelic relatează vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta după vestirea îngerulu: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” (Lc 1,45). Linia care trece prin cele trei lecturile de astăzi este ușor de identificat: nașterea umană a lui Isus răspunde logicii „micimii” ce va caracteriza întreaga viață a Domnului. Este prezența lui „Dumnezeu-cu-noi” și între noi!

† Duminica a 3-a din Advent [C] [Gaudete – Bucurați-vă]: Bucuria mântuirii [15 decembrie 2024]

 

Bucuria mântuirii

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (15 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Sofonia 3,14-18; Filipeni 4,4-7; Evanghelia Luca 3,10-18; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei din această duminică este aceea a bucuriei – bucuria mântuirii – evidenţiată din ce în ce mai mult când ne apropiem de nașterea lui Isus. Bucuria despre care vorbim nu este orice bucurie, ci aceea care provine din venirea Dumnezeului care ne mântuiește, la care ne cheamă Adventul. Bucuria decurge din experiența că Domnul vine să ne mântuiască în situații de neputință, cum spune profetul Sofonia: „Domnul a îndepărtat judecăţile tale, l-a îndepărtat pe duşmanul tău. Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău şi nu te vei mai teme de rău” (Sof 3,15). Nu există bucurie mai mare decât atunci când experimentăm o mântuire care apare dincolo de capacitatea umană când obținem un har neașteptat. Doar bucuria pe care o aduce Salvatorul este o adevărată bucurie, o bucurie care nu trece, pe care nimeni nu ne-o poate lua. Recunoașterea păcatului este doar primul pas ce necesită o schimbare. Convertirea nu se face prin cuvinte. Întrebarea repetată de trei ori „ce trebuie să facem?”, Ioan Botezătorului ne pune pe calea cea bună: ascultarea cuvântul lui Dumnezeu, recunoașterea păcatului, necesitatea schimbării modului de a gândi în atitudinile și comportamentele noastre. Aceasta este convertirea [metánoia, în greacă] cerută de evanghelie. Domnul își anunță venirea în mijlocul poporului. Ioan este cel care arată concret cum oamenii pot aștepta venirea lui Mesia cu seninătate și bucurie și să se pregătească să-l întâlnească pe Isus. Apostolul Paul îi invită pe Filipeni să se bucure de acest eveniment pentru că „Domnul  este aproape!” (Fil 4,5). Este bucuria mântuirii!

† Neprihănita Zămislire [A B C]: Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină [9 decembrie 2024]

Buna-Vestire de Aurelio Brun.

 

Sensul imaculatei [fără pată] este bunăvoința divină

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (9 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Solemnitatea de astăzi este Neprihănita Zamislire. Ce înseamnă „neprihănita zamislire”? Omul este chemat să se realizeze pe sine în dialogul de iubirie a lui  Dumnezeu. Dar istoria omenirii arată că există ceva întunecat și rebel care îl ia pe om și îl împinge să refuze conversația cu Dumnezeu, făcându-l să se iubească exclusivă pe sine. Este ceea ce Biserica numește păcatul strămoșesc sau originar [de la început, de la origine]. Acestă sărbătoare se celebra în Orient încă din secolul al VIII-lea, apoi s-a răspândit în Occident, iar în anul 1854 la 8 decembrie papa Pius al IX-lea a definit Neprihănita Zamislire a Mariei ca „dogmă” a credinței. A fost formulată cu un limbaj legat de categoriile filosofice și teologice ale timpului, un limbaj greu de înțeles pentru omul secolului al XXI-lea. De veacuri, tradiția bisericiască, trăgând consecințele din evanghelii, afirmă despre Maria că ea este „plină de har” și cinstește sfințenia ei. Astfel, încă din cele mai vechi timpuri, prinsese contur tradiția că Dumnezeu a păstrat-o fără păcat, ca un privilegiu unic. De fapt, ceea ce s-a întâmplat în ea este anticiparea victoriei lui Isus înviat asupra morții și a păcatului.

Textele pe care liturgiștii le oferă astăzi meditației noastre sunt printre cele mai dense din toată Scriptura. Prima lectură ne duce înapoi la un eveniment original: Dumnezeu anunță o femeie: „duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei” (Gen 3,15). Epistola ne prezintă planul mântuirii, în care toți suntem predestinați să fim imaculați în iubire: „ne-a ales în el [nota mea: Isus Cristos] mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (Ef 1,4). Evanghelia ne relatează textul bunei vestirii, unde îngerul Gabriel folosește o expresie semnificativă, care exprimă sensul teologic al neprihănitei: „Bucură-te, o, plină de har” (Lc 1,28). Figura Mariei se prezentată astăzi ca o întoarcere la speranța originară, la promisiunea lui Dumnezeu și la încredere în el. Aceasta este ceea ce lecturile de astăzi ne explică. Ne vom concentra asupra lor în încercare de a surprinde sensul imaculatei [fără pată].

† Duminica a 2-a din Advent [C]: Pregătirea căii Domnului [8 decembrie 2024]

 

Pregătirea căii Domnului

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (8 decembrie 2024)

Lecturi biblice:  Baruh 5,1-9; Filipeni 1,4-6.8-11; Filipeni 1,4-6.8-11; lecturi biblice

Omilie

Pentru a înțelege textele biblice din această duminică, este necesar să le plasăm în contextul lor istoric. Lecturile de astăzi sunt izbucniri neașteptate de bucurie: bucuria lui Baruh pentru fidelitatea lui Dumnezeu, cea a lui Paul de a-i vedea pe Filipeni umblând fără poticnire pe calea credinței și a iubirii și pe aceea a lui Ioan Botezătorul care anunță că Domnul intră în istorie și că orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Liturgia se concentrează asupra figurii precursorului, sfântul Ioan Botezătorul. Evanghelia precizează coordonatele istorice ale apariției lui Ioan lângă Iordan: „el a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (Lc 3,1-6). Prima lectură relatează un anunț de bucurie pentru Ierusalim în apropierea timpului mesianic: „dezbracă, Ierusalim, haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu pentru totdeauna!” (Bar 1,1).  A doua lectură are un caracter de îndemn sau exortativ și non doctrinar. Apostolul Paul îi sfătuiește pe creștinii din Filipi să rămână intacți și fără vină pentru „ziua lui Dumnezeu”:„pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate” (Ef 1,9). Este pregătirea căii Domnului!

† Duminica 1 din Advent [C]: Așteptând o lume nouă [1 decembrie 2024]

Așteptând o lume nouă

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 decembrie 2024)

Lecturi biblice: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia Luca 21,25-28.34-36; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi începem un noul an liturgic – anul C. Este Adventul care culminează cu Nașterea lui Isus [Crăciunul]. Un timp dedicat reflecției nu numai venirii istorice a lui Mesia printre noi, ci și altor două venirii a Domnului printre oameni. Înainte de toate, aceea a parusiei [în greacă însemnând sosirea, venirea sau prezența, adică venirea a doua a lui Isus Cristos[1]], asupra căruia se concentrează liturgia din această duminică și tot Adventului până pe 16 decembrie, dar și acel numit de mulți autori Advent „continuu” sau „intermediar”, necunoscut sau greu de înțeles misterul venit în sufletul fiecărui om, bărbat și femeie, care se deschide la acțiunea Domnului și primește harul său. Biserica există pentru a anunța prima venire istorică a lui Isus și cea ultimă de la sfârșitul timpului, dar și pentru a ajuta omul să primească harul Domnului care ne iubește și ne eliberează de păcat. Adventul este un timp de așteptare. Cele trei lecturi sunt legate de tema „venirii”: venirea lui Mesia – „în zilele acelea [...] voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă: el va face judecată şi dreptate în ţară” (Ier 33,15) –, și a lui Cristos – „atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie” (Lc 21,27) – și „venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi” (1Tes 3,13). Pentru comunitatea creștină a venit salvatorul promis, dar noi încă așteptăm noua sa „vizită” pe drumul pe care i l-a trasat Dumnezeu Tatăl. Speranțele lui Israel și ale Bisericii se întâlnesc în aceeași așteptare: apare o lume nouă!

† Duminica a 34-a de peste an [B]: Domnul este rege pentru a ne da viață [24 noiembrie 2024]

Domnul este rege pentru a ne da viață

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea de astăzi –  „Cristos Rege” – a fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt, când în lume se răspândeau noi forme de putere: sunt regimurilor totalitare. Biserica voia să contrapună „împărăția Domnului”. Isus nu este regele universului în felul regilor sau împăraților, adică după logica lumii. Cristos proclamă „stilul” regalității sale, total diferit de cel al lumii. Papa a stabilit această sărbătoare voind să afirme solemn autoritatea lui Cristos asupra întregii umanităţii şi a universului. Iniţial a fost fixată într-o duminică din luna octombrie. După ultima reformă liturgică, ea a fost reaşezată la încheierea anului bisericesc. Lecturile din această duminică au ca temă regalitatea Domnului, cerească și transcendentă [care trece dincolo de orizontul experienței și limitele ei]. Prima lectură constituie textul clasic al mesianismului apocaliptic: un „fiu al omului” care umblă pe nori și primește gloria de la Dumnezeu și autoritate veșnică asupra neamurilor: „cineva ca un fiu al omului venea pe norii cerului!” (Dan 7,13). Evanghelia relatează dialogul dintre Isus și Pilat, care se referă tocmai la natura regalității Domnului. Isus acceptă să fie numit rege în procesul dinaintea lui Pilat, numai că „împărăţia mea nu este din lumea aceasta. […] Dar acum împărăţia mea nu este de aici” (In 18,36). Regatul său nu aparține acestei lumi, chiar dacă începe în istorie devine definitiv în veșnicie. A doua lectură este un imn către Cristos care ne-a eliberat cu sângele său și se va întoarce pe norii cerului: „iată că vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei care l-au străpuns!” (Ap 1,7). Regalitatea lui Isus trece prin toate lecturile ce insistă asupra originii cerești a puterii sale. Domnul este rege pentru a ne da viață.

† Duminica a 33-a de peste an [B]: Speranța fericită [17 noiembrie 2024]

† Duminica a 32-a de peste an [B]: Dărnicia omului și generozitatea lui Dumnezeu [10 noiembrie 2024]

Doi bănuți.

Dărnicia omului și generozitatea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (10 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: 1Regi 17,10-16; Evrei 9,24-28; Evanghelia Marcu 12,38-44; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este încântată să compare generozitatea lui Dumnezeu cu dărnicia omului, pentru a ajunge la concluzia că Domnul învinge cu iubirea sa și răspunde mereu mărinimiei umane cu măsura divină a supraabundenței generozității sale. În prima lectură, Ilie a primit misiunea de la Dumnezeu să meargă la Sarepta, în regiunea Sidonului – un oraș canaanit la periferia lui Israel –  oferind unei văduve ajutorul său. Se relatează un miracol a lui Ilie în favoarea unei văduve sărace, care, găsindu-se cu puține mijloace de sprijin, nu refuzase ospitalitatea și asistența profetului. Evanghelia relatează lauda lui Isus pentru o văduvă săracă, dar generoasă cu Dumnezeu. E gestul văduvei care oferă totul pentru templu: câțiva bani, „două monede mici”, care erau toată averea sa. A doua lectură prezintă preoția cerească a Celui Înviat, care s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu, odată pentru totdeauna, ca victimă a ispășirii păcatelor omenirii: „Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om […] ci chiar în cer […]; la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată, ca să distrugă păcatul prin jertfa lui” (Evr 9,24.26). Domnul este jertfă în cer pentru păcatele noastre: o imagine a mijlocirii sale. Iubirea învinge toate barierele, anulează toate obstacolele: este generozitatea lui Dumnezeu în Isus Cristos, om și Dumnezeu.

† Duminica a 31-a de peste an [B]: Iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui [3 noiembrie 2024]

Isus de cele două porunci. 

Iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (3 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi biblice

Omilie

Iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui sunt temelia vieții de credință, atât în ​​Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Prima lectură reprezintă un fragment care îndeamnă [exortativ], preluat din al doilea discurs al lui Moise despre respectarea poruncilor divine: „să te temi de Domnul Dumnezeul tău, ca să păzeşti toate hotărârile şi toate poruncile sale pe care eu ţi le dau” (Dt 6,2). Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și un scrib [cărturar] despre ceea ce este cel mai esențial în legea mozaică și amintește punând pe buzele Domnului două texte din Vechiul Testament: primul este luat din cartea Deuteronomului ce ne vorbește despre iubirea lui Dumnezeu [„Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” (Mc 12,29-30)], iar al doilea este din cartea Leviticului: e iubirea de aproapele [„să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mc 12,31)]. În ciuda complexității legislației ebraice, cu interpretarea legilor rabinice, legea mozaică, în învățătura lui Isus este fundamental de simplă: sunt două porunci, ce dau naștere la toate celelalte. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l recunoaște ca „stâncă”, „refugiu”, „mântuire” „eliberator”, căci el este credincios (cf. Ps 17 – psalmul responsorial). A doua lectură are în vedere preoția lui Isus: Cristos „pentru că rămâne în veci, are o preoţie netrecătoare. […] poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu” (Evr 7,24-25). Este pentru că jertfa lui are valoare pentru toate veacurile.

† Pomenirea răposaților: Speranța învierii [2 noiembrie 2024]

 Speranța învierii

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (2 noiembrie 2024)

Lecturi biblice:  Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

În celebrarea de astăzi a pomenirii tuturor răposaților, Biserica ne oferă texte biblice care ne permit să vorbim despre o temă de care ar fi mai bine să păstrăm tăcere: ar fi mai înțelept să taci decât să spui lucruri în fața misterului morții. Moartea este marele zid de care ne ciocnim cu toții. În ea noi experimentăm ideea că viața noastră se termină definitiv. Cuvântul lui Dumnezeu ne îngăduie să vorbim pentru că, într-un anumit fel, ne conduce dincolo de granițele lucrurilor vizibile. Liturgia de astăzi cuprinde trei cicluri de lecturi, la alegere.

Prima Liturghie pentru răposați

În lectura întâia luată din cartea lui Iob (Iob 19,1.23-27) este o scurtă secțiune din răspunsul lui Iob către Bildad, unul dintre cei trei prieteni care, aflând de nenorocirea lui, merge să-l găsească. Întregul discurs s-ar putea încadra în genul literar al lamentației cu caracter trist și tânguitor (cel al bocetului), dar versurile alese de liturgiști – și desprinse din context – prezintă o exclamație pătrunsă de speranță în o altă lume: „Știu că răscumpărătorul meu este viu şi că, în cele din urmă, se va ridica peste ţărână. […] Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi” (v. 25.27). Este o m[rturisire de credință în viață de după viață. Se afirmă posibilitatea cunoaşterii directe a lui Dumnezeu, contemplată cu ochii propriului duh, eliberat de învelişul trupului.

† Toți Sfinții: Trăind iubirea lui Dumnezeu [1 noiembrie 2024]

 Trăind iubirea lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (1 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice 

Omilie

Rugăciunea zilei – colecta, compusă de liturgiști – explică motivația sărbătorii de astăzi prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinților, te rugăm, ca, având în fața ta o asemenea mulțime de mijlocitori, să primim belșugul mult dorit al îndurării tale”. Este îndurarea și iubirea lui Dumnezeu! O unică sărbătoare ce le conține pe toate celelalte! Cele trei lecturi prezintă o imagine diferită a sfințeniei. În Biblie, sfințenia nu este asociată cu miracole sau cu un comportament eroic excepțional. În Scriptură, „sfântul” este în primul rând Dumnezeu: numai Domnul este „Cel Sfânt”, nu pentru că este atotputernic, ci pentru că iubește oamenii cu o iubire fidelă, care nu dă greș nici măcar în faţa infidelităţii. Toți sunt chemați la sfințenie. Nu este o chemare la ordinea eroică, dar la un respect față de căile lui Dumnezeu și ale oamenilor. Drumul sfințeniei este felurit și numeros. Toate decurg din relația profundă pe care Dumnezeu o stabilește cu oamenii, transformându-i în făpturi noi, capabile să trăiască calea iubirii.

† Duminica a 30-a de peste an [B]: Salvarea oamenilor [27 octombrie 2024]

 

Salvarea oamenilor

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (27 octombrie 2024)

Lecturi biblice: Ieremia 31,7-9; Evrei 5,1-6; Evanghelia Marcu 10,46-52; lecturi biblice

Omilie

Bucuria și vitalitatea izvorăsc din lecturile duminicii de astăzi: sunt expresia umanității răscumpărate. Liturgia îl prezintă pe Dumnezeu sub aspectul unui salvator plin de compasiune și dătător de viață, adevărat „tată” pentru toți oamenii. În prima lectură, Dumnezeu promite restaurarea și înnoirea comunității după exilul babilonic și descrie adunarea exilaților pe care Domnul o va face pentru mângâierea poporul său și să-i aline suferința. Evanghelia relatează ultima minune săvârșită de Isus înainte de intrarea lui în Ierusalim: e vindecarea orbului din Ierihon. Credința îl face pe Bartimeu să acționeze: ea constă în convingerea de neclintit că Isus îl poate salva. În a doua lectură este vorba despre preoţia lui Cristos – marele preot. Acest subiect este foarte important pentru evreii care s-au convertit la creștinism, deoarece îi face să înțeleagă valoarea mare a credinței în Cristos față de religia evreiască. El este marele preot care își exercitează puterea în sanctuarul ceresc și este acreditat de Dumnezeu care i-a conferit-o în maniera preoției lui Melhisedec. Domnul salvează pe toți oamenii!

† Duminica a 29-a de peste an [B]: Suferință și slujire [20 octombrie 2024]

Isus, crucea și mulțimea, de Marc Chagall. 

Suferință și slujire

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (20 octombrie 2024)

Lecturi biblice: Isaia 53,10-11; Evrei 4,14-16; Evanghelia Marcu 10,35-45 [forma prescurtată: Mc 10,42-45]; lecturi biblice

Omilie

Tema suferinței lui Mesia străbate întreaga liturgie a cuvântului din duminica de astăzi. Primul lectura este al patrulea cântec al „Slujitorului lui Dumnezeu”, în care suferința personală este interpretată în lumina ispășirii: „Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă; când sufletul şi-l va pune ca jertfă pentru vinovăţie, va vedea o descendenţă […] şi dorinţa Domnului, prin mâna lui, va avea succes” (Is 53,10). Evanghelia după Marcu relatează cererea celor doi fii ai lui Zebedeu ce doresc primele locuri în „împărăția Domnului”: „puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care eu sunt botezat?” (Mc 10,38). În textul evanghelic, sub simbolurile potirului și al botezului, se prevestește patimile lui Isus, căruia apostolii, fiecare în felul său, sunt chemați să ia parte. A doua lectură preia tema suferinței Domnului în termeni de solidaritate și împărtășire a durerii lumii. Având „un mare preot”, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care poate suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre care a fost încercat în toate asemenea nouă, „să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului, ca să primim îndurare […] la timpul potrivit!” (Evr 4,16). Suferința Domnului străbate cerurile și ne dă harul mântuirii!

† Duminică a 28-a de peste an [B]: A-l urma pe Domnul

 

Isus și tânărul bogat - de Heinrich Hofmann.

A-l urma pe Domnul

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (13 octombrie 2024)

Lecturi biblice: Înţelepciunii 7,7-11; Evrei 4,12-13; Evanghelia Marcu 10,17-30; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi intenționează să evidențieze exigențele lui Cristos, în economia alianței noi, care sunt cu mult superioare celor cerute cândva de Moise: „mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” (Mc 10,21). Prima lectură îl prezintă pe regele Solomon în rugăciune pentru a obține înțelepciune, apreciată mai bogată decât puterea: „m-am rugat şi mi-a fost dată priceperea, am invocat şi a venit la mine duhul înţelepciunii” (Înț 7,7). Recurgerea la înțelepciune, în sens biblic, constă în a privi oamenii, lucrurile și evenimentele vieții dintr-un punct de vedere al marilor valori: dreptatea, solidaritatea, iubirea. Evanghelia relatează despre un om „venind în fugă” la Isus doar pentru un răspuns: „ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17). Este întâlnirea între Domnul şi un om care-l interoghează despre calea veșniciei, dar are o problemă: îl împedică multe bogății. A doua lectură este un imn către Cuvântul lui Dumnezeu care străbate adâncul omului luminând cu strălucirea sa: „el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului […] şi judecă sentimentele şi gândurile inimii” (Evr 4,12). Dacă îl primim ne luminează viețile și ne dă putere și curaj pentru a înainta pe calea iubirii. Este: a-l urma pe Domnul! 

† Duminica a 27-a de peste an [B]: Căsătoria văzută conform intenției lui Dumnezeu [6 octombrie 2024]

Căsătoria văzută conform intenției lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (6 octombrie 2024)

Lecturi biblice: Geneză 2,18-24;Evrei 2,9-11;  Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi biblice 

Omilie

Tema liturgiei de astăzi se concentrează pe căsătorie și familie, văzute în oglinda de origine, conform intenției lui Dumnezeu, dincolo de tradițiile umane legislative. Prima lectură relatează nașterea familiei umane: este expunerea „iahvistă” oferind o imagine a importanței relațiilor atunci când Dumnezeu declară că „nu este bine ca omul să fie singur”, „dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui” (Gen 2,20). Domnul a creat bărbatul și femeia spre gloria sa. În Evanghelia după Marcu este o dispută între Isus și farisei asupra divorțului. Domnul desființează privilegiile sau excepțiile făcute de Moise la legea căsătoriei și o readuce la puritatea ei inițială care răspunde cel mai bine intențiilor creatorului: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc 10,6-9). A doua lectură îl prezintă pe Domnul ca pe fiul umilit și înălțat pentru salvarea frațiilor săi: „vedem că cel care a fost «cu puţin mai mic decât îngerii», Isus, pentru că a suferit moartea, este «încununat cu măreţie şi cinste», întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om” (Evr 2,9). Scrisoarea se adresează evreilor care l-au recunoscut pe Isus ca Mesia. Conținutul este o discuție despre relația dintre Cristos [Mesia] și puterea angelică, preoția levitică și sacrificiile din templu. Cel ce scrie epistola, fiind evreu, îi numește pe toți „frați”. Iudeii nu și-au putut imagina că Dumnezeu, în Isus Cristos, experimentează suferința până la moarte. Domnul este încununat de glorie după patimire și capabil, în virtutea preamăririi obținute pe cruce și înviere, de a conduce umanitatea spre sfinţire. Prima lectură și evanghelia sunt unite pe iubire și realitatea familiei: poate fi sau nu redusă la condițiile stabilite prin lege? Să vedem.

† Duminica a 26-a de peste an [B]: Duhul Sfânt să ne deschidă ochii credinței [29 septembrie 2024]

Isus cu discipolii de Jacques Joseph Tissot

Duhul Sfânt să ne deschidă ochii credinței 

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (29 septembrie 2024)

Lecturi biblice:  Numerii 11,25-29; Iacob 5,1-6; Evanghelia Marcu 9,38-43.45.47-48; lecturi biblice 

Omilie

Lecturile se concentreze pe tema mântuirii și pe realizarea acesteia. Se evidențiază necesitate creștinilor de a se deschide spre dialog și colaborare cu toată lumea. Încă din Vechiul Testament, linia lui Dumnezeu s-a descoperit ca fiind diferită de cea a oamenilor, ce e caracterizată prin deschidere, înțelegere, generozitate față de toți. Căile mântuirii sunt necunoscute omului, dar el înșuși este purtătorul cuvintelor lui Dumnezeu. Duhul suflă oriunde este un om care îl ascultă, căci este liber și suveran în a se comunica omului. Prima lectură vorbește despre revărsarea Duhului asupra celor șaptezeci de bătrâni aleși de Moise: „Când duhul s-a aşezat peste ei, au început să profeţească; […] Doi oameni […] rămăseseră în tabără; duhul s-a aşezat peste ei – erau dintre cei înscrişi –, dar nu se duseseră la cort” (Num 11,24-25). Evanghelia după Marcu relatează despre o persoană anonimă care alunga diavoli fără a fi apostol. Totuși Domnul îi spune lui Ioan, fratele lui Iacob: „Nu-l opriţi […] pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi” (Mc 9,39.40). A doua lectură indică principalul obstacol în calea comunicării Duhului: bogăția înțeleasă ca o dispoziţie a celui care este plin de sine şi se bazează pe ceea ce nu este Dumnezeu: „Ei, voi, bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenoricirilor care vor veni peste voi. […]. Aţi adunat comori pentru zilele de pe urmă! Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au secerat ogoarele voastre strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului Sabaot” (Iac 5,1.3-4). E clar! Temele atinse de liturgie sunt două: libertatea Duhului ce se dăruiește oricui vrea și cum vrea și necesitatea unei anumite dispoziții a persoanei.

† Duminica a 25-a de peste an [B]: Creștinul este slujitorul tuturor [22 septembrie 2024]

 Creștinul este slujitorul tuturor

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (22 septembrie 2024)

Lecturi biblice: Înţelepciunii 2,12.17-20; Iacob 3,16-4,3; Evanghelia Marcu 9,30-37; lecturi biblice

Omilie

Tema biblică a liturgiei de astăzi este: creștinul este slujitorul tuturor. Omul, cu setea de putere, urcă până la ceruri, dar înțelepciunea divină arată calea umilinței, a înjosirii, care conduce la viața în Dumnezeu. Distanța dintre „împărăția omului” și „împărăția lui Dumnezeu” este chiar aici: este slujirea. Tema evanghelică este renunțarea la voința de putere. Cele trei lecturi sunt caracterizate de contrastul a două tablouri care corespund naturii înțelepciunii: cea terestră și cea cerescă. Textele liturgice ne arată două logici opuse: una este condusă de dorința de dreptate și de pace, ce se deschide către celălalt, către Dumnezeu, iar altă caută puterea, dominația, plăcerea, satisfacția imediată. Fiecare dintre aceste texte ne deschide căi pentru a ne pune întrebări despre ceea ce ne ghidează în alegerile noastre zilnice. Prima lectură este considerată o profeție a morții lui Isus: „să-l condamnăm la o moarte ruşinoasă, căci, după cuvintele sale, el va fi supravegheat de Domnul!” (Înț 2,20). Dreptul persecutat și suferind va fi ridicat de Dumnezeu și va deveni izvor de mântuire pentru mulțime. Sfântul Marcu în evanghelia sa prezintă învățătura lui Isus despre slujirea care te face mare în „împărăția lui Dumnezeu”: „dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” (Mc 9,35). Este radicalitatea pe care Domnul o proclamă și o trăiește. Discipolul este slujitorul tuturor. A doua lectură, precizează caracteristicile înțelepciunii care nu tinde să se impună, dar este prietenoasă și iubitoare de pace: „înţelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi, paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie” (Iac 2,17). Este semnul prezenței Duhului la lucru în cei care caută să-i fie credincioși: creștinul este slujitorul tuturor.

† Duminica a 24-a de peste an [B]: Urmează-l pe Domnul, însoțindu-l [15 septembrie 2024]

 Urmează-l pe Domnul, însoțindu-l

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (15 septembrie 2024)

Lecturi biblice: Isaia 50,5-9a;  Iacob 2,14-18; Evanghelia Marcu 8,27-35; lecturi biblice

Omilie

Liturgia din această duminică ne interpelează pe toți îndeaproape: pentru ce această suferință? De ce suferim noi? Trebuie să identificăm firul roșu. Cine este Cristos? Ce se va întâmpla cu el… și cu noi? Textele liturgice ne invită astăzi la o „purificare” a suferinței. Prima lectură relatează experiența unui personaj biblic numit „slujitorul suferind”. Îl găsim în cartea lui Isaia, în cântarea a treia: „Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi eu nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is 50,5-6). Evanghelia relatează discursul crucial al Domnului, în care le-a arătat discipolilor propria sa identitate de Mesia suferind: „atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie” (Mc 8,31). Isus trebuie să sufere mult, de la Betleem până la Golgota. E pătimirea Domnului. A doua lectură are un caracter de îndemn:  „Ce folos dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; […] Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrană […] şi cineva dintre voi le-ar spune: «Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!», dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos?” (Iac 2,14-16). Înfruntă tema credinței care este autentică nu numai când vorbește despre adevăruri revelate, ci și când într-o implicare încrezătoare și concretă este crezută. Urmează-l pe Domnul, însoțindu-l!

În prima lectură (Is 50, 5-9a), liturgia ne oferă a treia cântare din cele patru ale „slujitorului Domnului”. A fost un conducător religios al comunității evreilor exilați din Babilon. Proclamând eliberarea iminentă și întoarcerea în țară, atinge interese și privilegii întărite. În urma acesteia suferă persecuții intense, la care a răspuns cu metode non-violente și în cele din urmă și-a găsit moartea. Dar făcând aceasta a avut succes pentru că a reunit poporul și a deschis calea întoarcerii. „Slujitorul Domnului” se prezentă ca un discipol experimentat care ascultă fără încetare de Dumnezeu. Pentru el nu există un punct de plecare fără ascultare: în fiecare dimineață Domnul îl trezește – „mi-a deschis urechea” – astfel încât să intre într-o înțelepciune nouă care depășește și răvășește perspectivele și așteptările umane. Pentru el „a deschide urechea” înseamnă a fi gata să-și dea spatele celor care îl lovesc, obrazul celor care îi rup barba: „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (v. 6). Pentru el, „a asculta” înseamnă a te pune la dispoziție, a-și pierde și a-și da viața, deoarece a asculta de misterul iubirii fără margini, care depășește limita normală, care dă totul și cere totul. În lungile sale ore de ascultare a învățat că Dumnezeu este cu el. Cu această certitudine de nezdruncinat înfruntă orice refuz: „iată, Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor!” (v. 9). Își pune încrederea în Dumnezeu și afirmă propria nevinovăția: „cine este cel care mă declară vinovat?” (v. 9). Creștinii vor recunoaște pe Isus, Mesia suferind și biruitor!

În a doua lectura (Iac 2,14-18), sfântul Iacob arată că adevărata credință este rodnică, se exprimă în fapte, transformă contextele în care trăim și dă forță capabilă să răstoarne ceea ce există. Cine o posedă luminează întunericul lumii, luptă cu răul. Credința este un dar care schimbă istoria și îi însoțește pe oameni ca lumină pe cărările pământului. Apostolul intervine cu forță pentru a explica relația dintre credință și fapte. Pentru creștini, nu mai este vorba de respectări rituale și formaliste, ci de o caritate concretă: „Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele şi cineva dintre voi le-ar spune: «Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!», dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos?” (v. 15-16). O credință autentică produce lucrări de iubire, altfel încât poarte mântui. Operele credinței trebuie să se completeze. Credința fără fapte nu are nici un sens.

Suntem la jumătatea Evangheliei după Marcu. Aici prinde contur: cine este Isus  pentru apostoli și pentru noi? Răspunsul lui Petru: „Tu eşti Cristosul!” El este Mesia! Ascultăm primul anunț al pătimirii și reacția profund tulburată a lui Petru, dar și manifestarea ca răspuns a lui Isus care precizează sensul creștin al crucii și al urmării sale. Domnul îi face pe oameni să înțeleagă în ce sens este Mesia și care sunt cererile sale la cei care vor să-l urmeze. În Evanghelia după Marcu (Mc 8,27-35) textul de astăzi este punctul de sosire al catehumenului care îşi propune să-l însoţească pe Domnul până la maturitatea credinţei care se va realiza în ultima etapă, la picioarele crucii, atunci când un păgân – centurionul roman – va dezvălui adevărata natură a lui Isus răstignit: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).

Este declarația lui Petru: „Tu ești Cristos” (v. 29). Intrăm în dinamica speranței Israelului și recunoaștem în Isus pe Mesia care adună poporul. Până acum Domnul a impus tăcere despre natura sa mesianică. Acum cere o declarație din partea discipolilor: „dar voi cine spuneţi că sunt eu?” (v. 29). Credința nu înseamnă împărtășire de păreri, ci o comuniune de viață deplină. Acel Petru ce proclamă „Tu ești Cristos” (v. 29) este același Petru care patru versete mai târziu este numit de Isus „Satană”: „Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe. Iar el, întorcându-se şi privindu-şi discipolii, l-a certat pe Petru şi a spus: «Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor!»” (v. 32-33). Gândirea despre Mesia nu corespunde cu gândul lui Dumnezeu. Dacă credința nu este „încarnată” în viață devine o religie a confortului, o existență plăcută și comodă. Nici astăzi nu putem fugi de întrebarea: dar tu cine crezi că sunt eu? Cine sunt pentru tine? Darul credinței mișcă orice chemare, misiune, martiriu și darul de sine pentru mântuirea lumii.

Imediat după acest moment, Domnul „chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva»” (v. 34-35). Cu toții putem fi tentați să evităm suferința și durerea. Însă fiecăruia – mulţimea împreună cu discipolii săi – Isus le arată „crucea” ca unicul drum pentru a-l urma și a-și salva propria viață  oferind-o pentru cauza evangheliei. O urmare pentru viață!

Urmează-l pe Domnul, însoțindu-l!

---

Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989;  Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco,  https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/;    Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G.,  http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;  Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.

---

† Duminica a 23-a de peste an [B]: Darul de a asculta cuvântul [8 septembrie 2024]

 

Vindecarea surdomutului.

Darul de a asculta cuvântul

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (8 septembrie 2024)

Lecturi biblice:  Isaia 35,4-7a; Iacob 2,1-5; Evanghelia Marcu 7,31-37; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi tratează tema milostivirii lui Dumnezeu față de suferința  umană fie prin boală sau sărăcie. Este scopul iubirii predilecte a Domnului prin slujirea lui Mesia. Prima lectura se deschide cu un strigăt de bucurie destinat să zdruncine toropeala sau amorțiala și neîncrederea în cei pierduți cu inima: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! […] El vine şi vă va mântui” (Is 35,4). Domnul este pe cale să schimbe soarta umanității umilite. Evanghelia prezintă miracolul vindecarii unui surdomut. Lumea se umple de uimire: „Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: éffata, care înseamnă «deschide-te!» […] Și, peste măsură de uluiţi” (Mc 7,33-34.37). Este darul de a asculta cuvântul și de a-l proclama cu vocea. A doua lectură reafirmă că Dumnezeu, în Isus Cristos, a luat partea săracilor: „Oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc?” (Iac 2,5). Comunitatea creștină trebuie să-i primească pe cei mici într-un gest de iubire fraternă!