Iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (3 noiembrie 2024)
Lecturi biblice: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi biblice
Omilie
Iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui sunt temelia vieții de credință, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Prima lectură reprezintă un fragment care îndeamnă [exortativ], preluat din al doilea discurs al lui Moise despre respectarea poruncilor divine: „să te temi de Domnul Dumnezeul tău, ca să păzeşti toate hotărârile şi toate poruncile sale pe care eu ţi le dau” (Dt 6,2). Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și un scrib [cărturar] despre ceea ce este cel mai esențial în legea mozaică și amintește punând pe buzele Domnului două texte din Vechiul Testament: primul este luat din cartea Deuteronomului ce ne vorbește despre iubirea lui Dumnezeu [„Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” (Mc 12,29-30)], iar al doilea este din cartea Leviticului: e iubirea de aproapele [„să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mc 12,31)]. În ciuda complexității legislației ebraice, cu interpretarea legilor rabinice, legea mozaică, în învățătura lui Isus este fundamental de simplă: sunt două porunci, ce dau naștere la toate celelalte. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a-l recunoaște ca „stâncă”, „refugiu”, „mântuire” „eliberator”, căci el este credincios (cf. Ps 17 – psalmul responsorial). A doua lectură are în vedere preoția lui Isus: Cristos „pentru că rămâne în veci, are o preoţie netrecătoare. […] poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu” (Evr 7,24-25). Este pentru că jertfa lui are valoare pentru toate veacurile.
În prima lectură (Dt 6,2-6) este relatată mărturisirea de credință pe care evreul o numește Shema Israel [„ascultă Israel”]. Este vorba despre profesiunea în Dumnezeul unic, care este temelia vieții de credință și etică: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta!” (v. 4-5). Pentru evrei, menționarea inimii, a sufletului și a puterii creează un efect nemaiauzit, pentru că inima este sediul vieții spirituale [gând, voință, sentimente] și sufletești [psihic] înțeleasă ca existență concretă și vizibilă, în timp ce „forța” este puterea pulsiunilor interne și energiile intime, al oricărei decizii. Ce înseamnă să-l iubești pe Dumnezeu după Deuteronom? A-l iubi înseamnă în primul rând a-l asculta. Este rădăcină ebraică a verbului shema' – a asculta. Ascultarea adevărată presupune despuiere sau dezbrăcare de acest lucru care ne preocupă, permițând cuvântului să se așeze și să germineze. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă să-l cauți, să intri într-o relație cu el. A iubi pe Dumnezeu înseamnă să asculți Legea sau Tora. A-l iubi vrea să spună să-i încredințezi totul din tine, din propria viața, din acțiunile tale: să ai încredere totală în iubirea sa. Legea este dată pentru ca omul să devină liber și fericit. Practicarea Legii pentru om este intrarea într-o relație care te face să trăiești. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă să te întorci la el. Fidelitatea aparține lui Dumnezeu și nu omului. În aceste cazuri, a iubi înseamnă a reveni: „întoarcerea este calea omului, după ce a rătăcit fără țintă în labirintul acestei vieți” (Massimo Grilli).
În lectura a doua este Scrisoarea către Evrei (Evr 7,23-28) și ne arată în Isus pe „marele preot” care s-a oferit lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcatele noastre: „de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; […] aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, jertfindu-se pe sine însuşi” (v. 26.27). Autorul, nostalgic după templu și după sărbătorile lui, celebrează „superioritatea” lui Isus din trei motive: preoții Vechiului Testament au murit și au fost înlocuiți de alții; Domnul înviat rămâne pentru totdeauna; este nevinovat și nu trebuie să aducă jertfe pentru propriile sale păcate, precum preoții în templu și nu a oferit sângele animalelor, ci pe el însuși ca jertfă plăcută lui Dumnezeu odată pentru totdeauna. El ne arată cea mai mare iubire posibilă. Descoperim în această iubire de neînchipuit dubla ei dimensiune, față de Dumnezeu și față de aproapele: „el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu” (v. 25); „a făcut-o o dată pentru totdeauna, jertfindu-se pe sine însuşi” (v. 27). Isus îl leagă pe Dumnezeu de omul: întâlnim omul în Dumnezeu și pe Dumnezeu în om. Întorcându-ne către sfânta cruce, începem să înțelegem ce înseamnă „a iubi”: prin moartea și învierea sa, Domnul ne-a deschis o cale către această lume nouă pe care el o numește „împărăția lui Dumnezeu”. Înviat și înălțat la „dreapta” lui Dumnezeu, el trăiește în veci pentru a mijloci în favoarea tuturor. Este mijlocitor între Dumnezeu și oameni. În el se află lumea divinului și a omului.
În Evanghelia după Marcu (Mc 12,28b-34), patima era aproape. Adversarii lui Isus l-au supus la multe încercări pentru a avea de ce să-l acuze. Acest cărturar sau scrib parea să fie sincer cu întrebarea sa: „care este prima dintre toate poruncile?” (v. 28). Domnul răspunde: „Prima este: «Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!» A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea” (v. 29-31). Mărturia lui Isus capătă o altă dimensiune în lumina morții și învierii sale. Crucea este momentul dezvăluirii logicii lui Dumnezeu, pentru că moartea lui Isus redefinește imaginea lui Dumnezeu și chipul omului. Nu doar pentru că îl pune pe Dumnezeu de partea victimelor, dar pentru că înseamnă sfârșitul unei anumite „înțelegeri” a lui Dumnezeu și începutul unei noi „înțelegeri”, în care aproapele – drept sau păcătos, vrednic sau netrebnic – devine obiectul unei iubiri gratuite şi indestructibile. Pe cruce – spune Isus – că Dumnezeu iubește ființa umană în realitatea sa: nu omul ideal, nu o lume perfectă, ci un amestec de măreție și mizerie, eroism și slăbiciune... Crucea, cu valoarea ei, este ultimul cuvânt care oferă cheia înțelegerii „ca pe tine însuți”. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (v. 31). Să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu care ne descoperă că suntem iubiți, doriți, „asumați” de iubirea divină. Credința înseamnă a crede în iubirea cu care suntem iubiți! Aceasta este problema noastră reală… Vom putea primi această veste bună? Atunci, putem iubi cu adevărat!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu