Salvarea oamenilor
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (27 octombrie 2024)
Lecturi biblice: Ieremia 31,7-9; Evrei 5,1-6; Evanghelia Marcu 10,46-52; lecturi biblice
Omilie
Bucuria și vitalitatea izvorăsc din lecturile duminicii de astăzi: sunt expresia umanității răscumpărate. Liturgia îl prezintă pe Dumnezeu sub aspectul unui salvator plin de compasiune și dătător de viață, adevărat „tată” pentru toți oamenii. În prima lectură, Dumnezeu promite restaurarea și înnoirea comunității după exilul babilonic și descrie adunarea exilaților pe care Domnul o va face pentru mângâierea poporul său și să-i aline suferința. Evanghelia relatează ultima minune săvârșită de Isus înainte de intrarea lui în Ierusalim: e vindecarea orbului din Ierihon. Credința îl face pe Bartimeu să acționeze: ea constă în convingerea de neclintit că Isus îl poate salva. În a doua lectură este vorba despre preoţia lui Cristos – marele preot. Acest subiect este foarte important pentru evreii care s-au convertit la creștinism, deoarece îi face să înțeleagă valoarea mare a credinței în Cristos față de religia evreiască. El este marele preot care își exercitează puterea în sanctuarul ceresc și este acreditat de Dumnezeu care i-a conferit-o în maniera preoției lui Melhisedec. Domnul salvează pe toți oamenii!
Prima lectură este din „cartea mângâierilor” (cap. 30-33) din profetul Ieremia (Ier 31,7-9) și prezintă un cântec despre întoarcerea deportaților în patria lor – e sfârșitul exilului babilonic și renașterea unui popor. Profetul vrea să-i încurajeze: după ruină, vine speranța. Textul anunță intervenția salvatoare a lui Dumnezeu care va aduce înapoi din exil „rămășița lui Israel”. Nu se oprește aici, dar merge până la a descrie trăsăturile participanților la acest drum: „Iată, îi aduc înapoi din ţara de nord, îi adun din colţurile pământului; printre ei sunt orbi, şchiopi, femei însărcinate şi care nasc: o mare adunare se întoarce aici. Ei vin plângând şi rugându-se” (v. 8-9). La călătorie iau parte persoane neadaptate oboselii. Sunt un „rest”, o rămășiță a poporului: Domnul vrea să-l elibereze, „pentru că eu voi fi un tată pentru Israel” (v. 9). Dumnezeu s-a legat de umanitate. Iar un tată nu poate să nu aibă grijă de copilul său: de „primul născut”? Și – ca în timpul ieșirii din Egipt – foame, sete, oboseală, neliniștea... nu sleiește poporul care merge căci Dumnezeu-este-cu-el. La fel Domnul va deschide drumul și va îndepărta obstacolele, îi va îndruma pe calea cea bună și îi va „împrospăta” pe cei obosiți. Îmi vin în minte cuvintele psalmistului: „Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie, ni se părea că visăm. Atunci, gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie şi limba de cântări de veselie” (Ps 126,1-2). Este bucuria care pătrunde pe cei săraci, ce au sperat și au strigat pentru ca să li se deschidă o cale: este drumul Domnului!
În lectura a doua, Scrisoarea către Evrei (Evr 5,1-6) privește preoția lui Cristos ce o înlocuiește pe cea exercitată în templul din Ierusalim și pe care unii nostalgici iudeo-creștini au deplâns-o. Prin Mesia, „marele preot”, nu șterge trăsăturile umanității Domnului. Conturând tabloul atât de solemn, autorul nu-l pierde din vedere pe omul Isus din Nazaret care și-a îndeplinit misiunea cu toată neputința trupului său: „El poate avea compătimire pentru cei care sunt în ignoranţă şi în rătăcire, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune” (cf. 2). Preoția este o instituție prezentă în toate culturile și din acest motiv nu putea lipsi în Israel. Isus nu aparține nici unei clase de preoți; era lemnar. Autorul demonstrează citând doi psalmi: „Fiul meu eşti tu; eu, astăzi, te-am născut” (Ps 2,7); „Tu eşti preot în veci, după rânduiala lui Melchisedec” (Ps 110,4), pentru a arăta că Isus este Fiul lui Dumnezeu și preot în veci. Preoția lui Cristos este o noutate a Scrisorii către Evrei: a descoperit o nouă ordine preoțească, complet necunoscută – aceea a lui Melchidesech – și aducând slujirea sau ministerul lui Cristos – care a murit în afara templului, într-un loc de infamie – este astfel readus în „sanctuar”, iar moartea sa a primit valoarea unei jertfe de cult, înlocuindu-le pe cele impuse de lege. Domnul nu propunea urmașilor săi nici o altă slujire decât pe aceea de a vindeca bolnavii și de a predica convertirea pentru a avea acces la „împărăția lui Dumnezeu”. Este mântuirea tuturor prin Isus Cristos!
În Evanghelia după Marcu (Mc 10,46-52), Isus se urcă la Ierusalim. E ultima lui călătorie. Pe lângă discipoli, o mare mulțime de oameni îl urmează. Părăsește Ierihon. Este un oraș biblic din estul Palestinei, fondat acum 9.000 de ani î.C.[1]. Este locul unde s-a petrecut ultima vindecare a lui Isus înainte de intrarea în Ierusalim, unde va fi răstignit și ucis. Marcu relatează cu detalii pe care Matei (Mt 20,29-39) și Lucu (Lc 18,35-43) nu le au. Orbul poate fi cunoscut de evanghelist. I se păstrează numele: „Bartimeu, fiul lui Timeu” (v. 46). Poate fi un indiciu: probabil ne aflăm în fața unui fapt care a impresionat foarte mult aprecierea publică, dacă numele este amintit chiar și la peste patruzeci de ani de la moartea lui Isus[2]. Tradiția orală este păstrată în memore până când a fost înregistrat în scris. Relatarea vindecării este o valoarea simbolică a unei călătorii de iniţiere la credinţă: găsim schema catehetica, mereu valabila chiar și în zilele noastre. Marcu își încheie indicațiile morale date discipolilor cu vindecarea unui orb. Nu este un simplu fapt, ci este un itinerar simbolic de natură botezală. Orbul reprezintă pe ucenicul încă incapabil să vadă și să urmeze calea Domnului împiedicat de obiceiuri sau de oameni. Își strigă dorința de a vedea. Isus îl cheamă prin intermediari și îi redă vederea. Acum Bartimeu devine un adevărat discipol și îl urmează pe Domnul spre Ierusalim, adică spre patimă, moarte și înviere.
Ucenicul – sugerează Marcu – este cel care începe să-l urmeze pe Isus. Dar pentru a parcurge această cale este nevoie de o nouă forță și o lumină capabilă să surprindă în trăsăturile crucifixului caracteristicile lui Dumnezeului, ale milostivirii ce se aplecă asupra omenirii rănite și incapabile de a „vedea”. Această nouă privire nu poate fi decât darul său: o lumină care învinge orbirea și face posibil să mergi pe urmele Domnului.
Strigătul lui Bartimeu [este de mai multe ori strigat: „Fiul lui David, îndură-te de mine!”] ne reprezintă, la fel cum îi reprezintă pe cei cu dizabilități în drumul lor spre țara Israel, despre care vorbește prima lectură. Speranța creștină încolțește acolo unde este răscruce de drumuri și strigătele celor neliniștiți sau tulburați. Salvarea lui Dumnezeu străpunge molozul uman din dărâmarea acestor resturi sau cioburi: orbi și șchiopi, naufragiați și dispăruți. Aceasta este vestea cea bună în această duminică.
Un bărbat numit Bartimeu, devenit orb, care cere de pomană. Orbirea este o boală cauzată nu numai din pedepsa lui Dumnezeu pentru cine știe ce fel de păcate, dar și spre nedumerirea celor care au cunoscut calea mântuirii, dar au abandonat-o, devenind incapabili să „vadă” dreptatea și adevărul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm Domnului pentru ei și pentru noi, ca să-i salveze pe toți oamenii!
[2] Evanghelia a fost scrisă înainte de anul 70 (distrugerea templului din Ierusalim de către romani).
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu