XXI TPA (C): Toți care vor intra pe poarta cea strâmtă (omilie)



Poarta îngustă

Luca 13,22-30 - În acel timp, ²² în drumul său spre Ierusalim, Isus trecea prin sate şi cetăţi, învăţând. ²³ Cineva l-a întrebat: "Doamne, sunt puţini cei care se mântuiesc?" Isus le-a zis: ²⁴ "Daţi-vă silinţa să intraţi pe poarta cea îngustă, căci vă spun: Mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. ²⁵ După ce stăpânul casei se va ridica şi va încuia uşa, rămaşi pe dinafară, veţi începe să bateţi la poartă spunând: «Doamne deschide-ne», el vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi». ²⁶ Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». ²⁷ Însă el vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi nelegiuirea». Acolo va fi plânset şi scrâşnire din dinţi când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar voi vă veţi vedea aruncaţi afară. ²⁹ Atunci vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu. ³⁰ Da, sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi şi dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă".

 

OMILIE

 

Unii rabini susțineau că tot Israelul avea să se mântuiască, și aceasta în virtutea fidelității lui Dumnezeu. Dar alții, mai riguroși, spuneau: ”Dumnezeu a creat această lume din iubire pentru mulți, însă cea viitoare pentru puțini”. În școlile de teologie exista așadar o disputa. Cineva vrea să audă părerea lui Isus. Dar pe Isus nu-l interesează această dispută teologică, sterilă ca multe alte dispute. Pe el nu-l interesează numărul – dacă sunt mulți sau puțini - și îi saltă omului care îl întreabă (și la toți, aici fiind incluși și noi) falsa siguranță care poate proveni dintr-o concepție greșită, aceea că aparținem Domnului. Mântuirea nu este un fapt scontat de nimeni. Imaginea folosită este foarte vioaie: poarta este strâmtă, și multă lume se înghesuie, și poarta rămâne deschisă pentru puțin timp. Deci trebuie lucrat. Faptul că poarta este strâmtă și că rămâne deschisă puțin timp nu înseamnă că cei salvați sunt puțini (dacă puțini sau mulți este un secret al lui Dumnezeu): vrea să însemne că nu este timp de pierdut. Stăpânul casei, o dată închisă poarta și începută sărbătoarea, nu mai deschide pentru nimeni, nici chiar pentru prieteni, iar a spune că ”ai mâncat cu noi și ai umblat pe drumurile noastre” nu folosește la nimic. Nu ajunge să fii fiu al lui Abraham, trebuie să ai credința lui Abraham. Așadar nici o siguranță dar veghere. Încredere da, și chiar seninătate, dar o seninătate care recunoaște propria nevrednicie, se bazează pe iubirea lui Dumnezeu și nu se mândrește cu nimic și nu judecă pe nimeni.

 

Dacă recitim fragmentul, ne dăm seama că Isus a răsturnat complet întrebarea care i-a fost pusă. Nu numai: sunt puțini cei care se salvează? Ci, mai mult: ce trebuie să fac pentru a nu fi exclus de la mântuire? Și de fapt Isus își începe răspunsul cu un imperativ: ”Străduiți-vă!” Și de la o întrebare despre alții (”cei”), a trecut la ceva care ne privește pe noi înșine (”voi”). Avertismentul lui Cristos se termină cu o frază care surprinde: ”Unii dintre cei din urmă vor fi primii, unii dintre primii vor fi cei din urmă”. Cu acest cuvânt afirmă cu putere și claritate că vestirea Evangheliei poartă cu sine inversarea vechilor criterii de evaluare. Mulți dintre cei care se credeau cu siguranță admiși la ospăț, se vor vedea excluși: alții (ca de exemplu păgânii) vor veni de la răsărit și de la apus și vor fi admiși. Criteriile lui Dumnezeu sunt diferite de cum vă gândiți voi – amintește Isus adresându-se oamenilor din timpul său și nouă - și deci nu vă pierdeți în probleme secundare, nu judecați situația altora (vor fi admiși? vor fi excluși?): dați-vă silința pentru voi înșivă! (don Bruno Maggioni [26.08.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).