Sfântul Pius al X-lea, papă

Sfântul Pius al X-lea (1835-1914)

 

Îi plăcea să se numească "un sărman paroh de ţară" şi când cineva îi spunea "Părinte sfânt" el corecta: "Nu sfânt (santo), ci Sarto (croitor)". Papa Sarto s-a născut la 2 iunie 1835 la Riese, în ţinutul trevisan. A fost botezat în ziua următoare cu numele de Iosif Melchior. Tatăl, poştaş comunal, a murit lăsând soţia Margareta Sanson cu zece fii de crescut. "Bepi", al doilea copil, ar fi voit să întrerupă studiile din seminar pentru a da o mână de ajutor în familie. Dar curajoasa mamă l-a îndemnat să urmeze drumul pe care a pornit. Fiind sfinţit preot la 23 de ani, a fost timp de 9 ani vicar la Tombolo; timp de 9 ani paroh la Salzano; alţi 9 ani canonic şi director spiritual la Treviso; 9 ani episcop de Mantova şi alţi 9 ani cardinal şi patriarh de Veneţia; însă papă a fost timp de 11 ani, din anul 1903 până în anul 1914. A murit la 20 august 1914, îndurerat datorită războiului care deja tulbura Europa. Din îndepărtatul ev mediu şi până acum nu mai stătuse pe catedra lui Petru un umil fiu de ţărani.

 

Pontificatul său a fost excepţional de rodnic prin organizarea internă a Bisericii. Puţin înclinat spre subtilităţile diplomatice, nu s-a preocupat de raporturile Bisericii cu puterea politică şi atitudinile sale intransigente au creat neînţelegeri cu Rusia, Statele Unite (a refuzat chiar vizita lui Theodor Roosevelt), Germania, Portugalia şi Franţa, a cărei lege privind separarea statului de Biserică a respins-o. Papa amabilităţii s-a arătat deosebit de ostil faţă de orice deschidere care ar fi putut fi confundată cu acceptarea şerpuitorului "modernism" chiar şi în rândul clerului.

 

Motoul său instaurare omnia in Christo s-a concretizat în atenţia vigilentă la viaţa internă a Bisericii: a promovat reînnoirea liturgică, a înlăturat barierele seculare care separau curia romană de practica pastorală; a codificat dreptul canonic, a favorizat instruirea religioasă a copiilor prin Catehism şi permiţându-le împărtăşirea la o vârstă foarte tânără. Dotat cu echilibru şi discreţie, cu prudenţă şi forţă, chiar dacă avea o concepţie centralistică privind conducerea Bisericii, nu şi-a propus altceva decât să fie "slujitorul tuturor" şi disponibilitatea sa a fost într-adevăr un fapt nou în palatele vaticane. Papa veneţian, surâzător şi inteligent, schimba o vorbă cu toţi, fără a ţine cont de regulile protocolului. Sărac printre săraci, pentru a se duce la conclav a luat cu împrumut banii pentru biletul de tren, dus şi întors, convins cum era că Duhul Sfânt nu ar fi făcut "greşeala" de a sugera colegiului sacru alegerea sa ca papă. (Sursa: Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Paoline 1978; trad. pr. I. Agiurgioaei; http://www.ercis.ro).