Baraba

Ai auzit vreodată, prietene, de mine,
pe când în largul lumii cutreerai semeţ
pe când, cu lanci şi scuturi, cohortele straine
te cautau să-ţi ceara al vieţii tale preţ?


Ai auzit vreodata, prietene, de mine,
când floarea tinereţii îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte, de ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba…


Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna.
Şi pe-amândoi mulţimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.


Puteam să sbor din lume, satul de-a ei urgie.
Şi-atunci mulţimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar m-am gândit la tine, privind spre veşnicie,
Şi am murit pe cruce, în locul tău, Baraba…

Te chem şi astăzi: Vino şi vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini şi bolovani.
Dar vremea e târzie. Mâjesc pe dealuri zorii.
Şi ceru-ntreg te-aşteaptă de două mii de ani.


De-ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte
va fi… când suferinta nu va cunoaşte graba…
Vei plânge totdeauna şi-ţii vei aduce-aminte
că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Costache Ioanid