Miercuri - V PM

Dan 3,14-20.46-50.91-92.95; Dan 3; In 8,31-42

Cele două lecturi de astăzi vorbesc despre libertate, despre adevărata libertate, şi Domnul Isus ne zice că secretul libertăţii este ascultarea cuvântului său, ascultarea de Dumnezeu cu o inimă profundă.

Iudeii, duşmanii săi, nu îi sunt credincioşi lui Dumnezeu: în inima lor ei ascultă o altă voce, aceea a diavolului: tatăl lor este diavolul. Într-adevăr, ei vor să-l ucidă nu pentru că ar fi făcut vreun rău, ci pentru că spune adevărul, acel adevăr care pe ei îi dezgustă, pentru că le arată faptele lor rele, răutatea intenţiilor lor.

„Dacă aţi fi fiii lui Abraham, aţi face faptele lui Abraham!”, spune Isus. Trebuie să facem faptele Tatălui nostru dacă vrem să fim fiii săi adevăraţi: nu ajunge să fim botezaţi, dar e necesar să creştem ca fii adevăraţi ai lui Dumnezeu ascultând glasul său şi lăsând cuvântul lui Isus să prindă rădăcini în noi, să pună treptat stăpânire pe fiinţa noastră. Astfel, perseverând în fidelitate faţă de cuvântul său, devenim liberi. Fiul ne face liberi, Fiul Isus, dacă noi deschidem în faţa cuvântului său nu numai inteligenţa, ci toată viaţa noastră. Când toată viaţa noastră e condusă de cuvântul lui Isus, atunci noi suntem mereu mai liberi: liberi de păcatul care ne face sclavi, liberi de invidia care ne separă de alţii, de răutate, de orgoliul care ne paralizează, şi trăim libertatea Spiritului lui Dumnezeu. „Rodul Spiritului – spune Paul – este iubire, bucurie, pace, răbdare, bunăvoinţă, bunătate, fidelitate, blândeţe, stăpânire de sine; împotriva acestora nu există lege” (Gal 5,22): este, deci, perfecta libertate.

În prima lectură găsim exemplul a trei tineri în cuptorul cu foc, exemplu magnific de libertate. Ei refuză cu mândrie să adore puterea regelui, chiar dacă regele îi persecută aruncându-i în cuptorul cu foc încins. Spune Nabucodonosor: „Care este acel Dumnezeu care vă va scoate din mâna mea?” Şi răspunsul curajos este următorul: „Rege, nici nu-i nevoie să-ţi răspundem la această întrebare; iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi să ne elibereze din mâinile tale”. Acest gest de libertate îi condamnă la un teribil supliciu: „A poruncit să-i lege… şi să-i arunce în cuptorul cu foc”. Nu mai sunt liberi, cel puţin aparent: sunt legaţi şi aruncaţi în foc. Dar iată, Dumnezeu îi eliberează în mod miraculos din semnul însuşi al chinului. „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi la picioare?”, se întreabă regele. „Ei bine, acum văd patru oameni, umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi”. Este într-adevăr îngerul lui Dumnezeu cu ei, ca semn al intervenţiei lui Dumnezeu.

Este o lecţie pentru noi. Dacă îi suntem credincioşi lui Dumnezeu, vom fi liberi în dificultăţi, în persecuţii, şi chiar în închisoare, liberi ai adevăratei libertăţi a inimii, fericiţi chiar şi în chinuri, „plini de bucurie în încercări”.

Aceşti tineri în cuptor îi cântau laude lui Dumnezeu, cântau pentru că se simţeau liberi, graţie victoriei pe care Dumnezeu o dă celor care îl iubesc şi îi sunt credincioşi. Este vocaţia noastră, pe care Dumnezeu o face posibilă prin patima lui Isus care ne face victorioşi împotriva păcatului, împotriva dificultăţilor de orice fel, chiar şi împotriva suferinţei. Să cerem acea profundă docilitate faţă de cuvântul care ne conduce la această minunată libertate. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).