Sâmbătă - V PM

Ez 37,21-28; Ier 31,10-13; In 11,45-56

Liturgia de astăzi este centrată pe tema unităţii. „Domnul adună poporul său” este refrenul psalmului responsorial; „Iată, eu îi voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul popoarelor la care s-au dus, îi voi aduna din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur popor… ”, spune Ezechiel în momentul dispersării, în captivitate; „Isus trebuia să moară… pentru a reuni fiii lui Dumnezeu, care erau împrăştiaţi”, citim în evanghelie.

Pentru a ajunge la această unitate, lecturile de astăzi ne prezintă două politici posibile. Există politica umană a iudeilor care, temându-se de succesul lui Isus, vor să-l omoare, pentru că: „Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el şi vor veni romanii şi ne vor distruge atât templul, cât şi neamul”. Scopul pare excelent, dar violenţa împotriva unui om nevinovat va fi tocmai cauza distrugerii care se voia evitată: vor veni romanii şi vor distruge templul.

Şi există politica lui Dumnezeu, aceea pe care Caiafa o exprimă fără să-şi dea seama: „E mai bine să moară un singur om pentru popor”. Dumnezeu realizează unitatea trimiţându-l pe Fiul său să moară pentru noi şi stabileşte pentru totdeauna prezenţa sa între oameni în Isus, adevăratul templu.

Suntem dispersaţi, suntem dezbinaţi, nu numai între noi, dar chiar şi în noi, şi Dumnezeu împlineşte încontinuu opera sa creând unitatea care a fost dorinţa sa dintotdeauna. Pentru aceasta, Isus a murit şi a înviat; pentru aceasta, şi noi trebuie să acceptăm să murim pentru orice răzvrătire interioară, pentru orice infidelitate: „Îi voi elibera de orice infidelitate,… îi voi purifica,… şi ei vor împlini poruncile mele”.

Acesta este secretul unităţii: să fii cu adevărat docil faţă de Dumnezeu cu toată fiinţa. Atunci, spune Domnul, „ei vor fi poporul meu,… locuinţa mea va fi între ei… voi pune lăcaşul meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna”.

Moartea învinge moartea şi dincolo de moarte găsim perfecta unire în iubirea lui Dumnezeu.

Să-i cerem sfintei Fecioare să pună în noi această iubire care realizează unitatea în noi şi între noi. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).