Dumnezeu
– Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – locuiește în noi
pr. Isidor Chinez (4 iunie 2023)
Lecturi biblice: Exodul 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan
3,16-18; lecturi biblice
Omilie
În primul sinod din Niceea (325),
în Bitinia, s-a formulat doctrina conform căreia Dumnezeu este unul în natură,
dar sunt trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Isus ne-a arătat că
Dumnezeul nostru nu este singur, ci o treime în iubire, milostivire și dorință
de comuniune. Biserica se angajează să arate lumii imaginea vizibilă a acestui
Dumnezeu, Treimea adorabilă. Textele liturgice din această duminică face
cunoscute trăsăturile iubirii, arătându-ne dorința lui Dumnezeu pentru noi: de
a ne face să ne simțim pe deplin iubiți. Iubirea este o întâlnire de a ne lăsa
transformați. Solemnitatea Preasfintei Treimi [în anul A] pune accentul mai
ales pe atributul divin al milostivirii. Prima lectură prezintă noua Alianță
după păcatul „vițelului de aur”. Dumnezeu se descoperă lui Moise pe muntele Sinai
ca un Dumnezeu care îi este milă: „Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi
milostiv” (Ex 34,6). Evanghelia
identifică cel mai mare dar al milostivirii divine, Fiul lui Dumnezeu făcut om:
„atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut,
ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Este salvatorul omenirii al
celor care cred în el. A doua lectură constă în textul final al celei de-a doua
scrisori către Corinteni, unde Dumnezeu este definit ca Dumnezeu păcii și al
iubirii prezentat ca Treime: „harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea
lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Dumnezeu – Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt – este cel care locuiește în noi!
În prima lectura (Ex 34,4b-6.8-9) poporul și-a „construit”
un vițel de aur. Merita să fie pedepsit. Textul ne propune o „mișcare” diferită
a lui Moise și a lui Dumnezeu: „Moise s-a sculat de dimineaţă şi s-a suit pe
muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul. […]. Domnul a coborât în nor, a
stat acolo cu Moise şi el a chemat numele Domnului” (v. 4.5). A „învățat” despre
Dumnezeu și are încredere în milostivirea Domnului. Ține în mână două table de
piatră, la fel de tari după „încăpățânarea” poporului. Au păcătuit, dar
Dumnezeu iartă și ne face moștenirea sa. Domnul care l-a înviat pe Isus din
morți este același Dumnezeu care „a coborât în nor, a stat acolo cu Moise şi el
a chemat numele Domnului. Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: «Domnul,
Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de
bunătate şi de adevăr»” (v. 5-6). Moise mijlocește la Domnul și îi cere
iertare. Dumnezeu milostiv va face o alianță cu Israel. Domnul se apleacă
asupra poporului, își dezvăluie „Numele” – Yahweh
– care nu se pronunță de către evrei niciodată. Israel, în ciuda faptului că a văzut minunile Domnului
– eliberarea din Egipt, trecerea Mării
Roșii – a preferat idolatria: s-a închinat vițelului de aur. Moise – o figură a
lui Cristos – a continuat să mijlocească la Domnul și Dumnezeu i se manifestă
cu „Numele” vieții și al iubirii, promițând iertare și asigurând că Israel va
fi „moștenirea sa”. Dumnezeul lui Moise este același Dumnezeu al lui Isus
Cristos, milostiv și compătimitor: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât
l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să
aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Să
păstrăm cu credința „Numele” singurului Fiu al lui Dumnezeu ce mântuiește lumea!
În lectura a doua (2Cor 13,11-13), Paul își încheie
scrisoarea cu un salut afectuos. Apostolul își ia rămas bun: „harul Domnului
nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să
fie cu voi toţi!” Este o împărtășire a Sfintei Treimi, centrul vieții
comunității creștine și izvor de iubire și comuniune. Textul nu este altceva
decât salutul final al lui Paul și formula în termeni de dorințe. Aici găsim formă
tripartită – a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Demonstrează exprimarea
unei teologii dezvoltate. La origine poate exista doar formula cristologică: „harul
Domnului nostru Isus Cristos”, pe care îl găsim în concluzia majorității
scrisorilor (Rom 16,21.24; 1Cor 16,23; 1Tes 5,28; 2Tes 3,18; Gal 6,18; Fil 4,23). Liturgia a transformat această formulă într-o sinteză
trinitariană, de parcă ar fi o formulă tehnică pentru mărturisirea credinţei. O
reînnoim, deschizându-ne la acțiunea lui Dumnezeu ce în istorie se arătă ca
Treime: Tatăl îl trimite pe Fiul, care la rândul său ne lasă ca moștenire pe
Duhul Sfânt. „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi
împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi”: aceasta ne permite să fim
bucuroși, să ne străduim spre perfecțiune, să ne încurajăm unii pe alții, să
trăim în pace, să ne salutăm cu un sărut sfânt… Măreția Treimii este oferită
omului în plinătatea și adevărul său, arătând un Dumnezeu apropiat, un prieten,
prezent în mijlocul nostru, viu, locuind prin har în fiecare botezat.
În
întâlnirea cu Nicodim, evanghelistul Ioan (In
3,16-18) continuă cu un comentariu făcut de Isus despre iubirea infinită a lui
Dumnezeu Tatăl ce l-a trimis pe Fiul său să mântuiască lumea: „atât de mult a
iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine
crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v. 16). Motivația acțiunii
lui Dumnezeu este enunțată clar: iubirea fără măsură – a iubi și a decide cum
să-și exprime iubirea față de omenire. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt se „mișcă” iubind
la unison și hotărând că, pentru a-i face pe oameni fiii săi, era necesar ca
Fiul însuși să devină om – „Fiul Omului”
– și, din cauza păcatului omului, să-și sacrifice viața umană din iubire. Astfel
umanitatea este eliberață de orice vină.
Domnul îl
călăuzește pe Nicodim ca un catehumen să depășească „semnele” pentru a vedea
persoana lui [Isus] și pentru aceasta trebuie să ne renaștem din nou (cf. In 3,7) din apă și din Duh. La această
conversație de inițiere în credință, Ioan face un comentariu în care invită să vezi
dincolo în planul lui Dumnezeu Tatăl: este voința lui de mântuire a lumii.
Nicodim, ca orice israelit, este ispitit să-i exclude de la mântuire pe toți
ceilalții care nu sunt evrei, iar Ioan comentează că lumea este iubită de
Dumnezeu în acest fel ca să-l trimită pe Fiul său să se procupe de aceasta. Isus
moare pe cruce din iubire și nu tolerează ca nimeni să fie exclus de la iubirea
lui Dumnezeu a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Iubirea este mântuire,
pentru că Dumnezeu este comuniune între Tatăl ce dăruiește veșnic, Fiul născut din
veșnicie din iubire, Duhul ce îi unește și ce revarsă asupra lumii pe care el o
creează și o iubește, fără excepții.
Viața creștină este a ne simți iubiții
și capabili să-i iubim pe alții, să-i înțelegem. Acesta este sensul vieții
noastre: când percepem această iubire, când reușim să trăim și să dăm mărturie despre
ea, chiar și în situații dificile și grele, atunci suntem deja mântuiți, pentru
că Dumnezeu Treimea – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – locuiește în noi!
Bibliografia [anul
A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;
Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes
Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org;
Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/;
https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio
C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it;
Gobbin M., Omelie per un anno. Anno
A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia;
Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni
B., http://www.qumran2.net; Manicardi
L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A,
Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati
dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it;
Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.