%20-%20The%20Calling%20of%20St.%20Matthew%20(1621).jpg)
Milostivirea lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez (11 iunie 2023)
Lecturi biblice: Osea 6,3-6; Romani 4,18-25; Evanghelia Matei 9,9-13; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi, din duminica a zecea din timpului obișnuit sau de peste an, ne atrage atenția despre „milostivirea lui Dumnezeu” [în ebraică hèssed]. Această milostivire sau bunătate este exprimată în textul evangheliei cu chemarea lui Matei și a mesei pe care apostolul o dă la care sunt invitați și vameșii, colegii săi de breaslă. Domnul demonstrează prin cuvintele și mărturia sa că milostivirea lui Dumnezeu este imensă și dorește convertirea păcătoșilor și sănătatea bolnavilor. Isus își justifică solidaritatea pentru cei marginalizați în lumina principiului enunțat de profetul Osea: „îndurarea îmi place, nu jertfa” (Os 6,6). În prima lectură profetul [Osea] anunță valoarea inestimabilă a căutării lui Dumnezeu mai presus decât toate sacrificiile. Apostolul Paul, în a doua lectură, se referă la credința lui Abraham, pentru a afirma primatul căutării lui Dumnezeu asupra faptelor: este fundamentul justificării sau al îndreptățirii. Patriarhul nu este declarat drept prin operele sale, ci în virtutea corectitudinii omului Abraham în faţa lui Dumnezeu: sunt gesturi de bunăvoință și de venerație față de Dumnezeu sau față de om. Nu valorează nimic dacă nu sunt pătrunse de credință, speranță și iubire.
Profetul Osea (Os 6,3-6) îndeamnă poporul să nu se limiteze la o convertire exterioară și provizorie, ca „norul de dimineaţă, ca roua care trece repede” (v. 4). Este necesar o convertire interioară. „Cunoaşterea lui Dumnezeu” este „aflarea” Domnului: „să urmăm să-l cunoaştem pe Domnul!” (v. 3). Credinţa populară ajunsese să considere că Dumnezeu va aduce mântuire la fel de firesc cum trimite regulat ploile în funcţie de anotimpuri, fără a mai fi nevoie de convertirea poporului. Este o convertire a inimii. Răsună în numele lui Dumnezeu. Păcatul omului se repercutează asupra întregii creaţii, după cum şi întoarcerea omului la Dumnezeu atrage binefacerile divine asupra întregii făpturi. Amintiți-vă că Dumnezeu respinge formalismul religios, neînsoțit de credință și iubire, de o atitudine fidelă și ascultătoare față de Dumnezeu, adică printr-o aderență integrală la voința divină comunicată în cuvintele alianției. Vorbește despre condițiile necesare unei întoarceri sincere. „Căci îndurarea îmi place, nu jertfa şi cunoaşterea lui Dumnezeu, mai mult decât arderile de tot” (v. 6). Este aceeaşi notă polemică împotriva sacrificiilor [ca mai sus (cf. Os 3,4)]. Locul acesta este citat de însăși Isus [în Mt 9,13 şi 12,7] nu pentru a nega valoarea sacrificiului, ci pentru a sublinia necesitatea milostivirii. Profetul Osea exprimă cultul interior și autentic: „milă vreau și nu jertfă”!
În a doua lectura (Rom 4,18-25) apostolul Paul prezintă pe Abraham un „campion” al credințe: a crezut împotriva oricărei speranțe că Dumnezeu dă viață, oferindu-i urmași. Patriarhul face să înflorească speranţa din trupul său stins şi din sânul veştejit al soţiei sale: „sperând împotriva oricărei speranţe, Abraham a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: «Aşa va fi descendenţa ta»” (v. 18). Speranţa rămâne intactă chiar când totul se năruie: găseşte fundament în dărâmături. „Fără a slăbi în credinţă, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – şi nici la sânul neroditor al Sarei, n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credinţă, dând glorie lui Dumnezeu, convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o şi împlinească (v. 19-21). Credinţa nu se hrăneşte din siguranţe, nici din probe sau demonstraţii logice, nici din semne minunate. Îi ajunge promisiunea lui Dumnezeu, fără adăugiri. „Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare” (v. 22) sau îndreptățire. Dar nu numai lui, „ci va fi considerat şi pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus Cristos, care a fost dat la moarte pentru greşelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificaţi” (v. 24-25). Această credință este de neconceput fără speranță și fără încredere în iubirea totală față de Dumnezeu. Speranță ce iscă din plinătatea experienței învierii, adică din întâlnirea cu Isus cel înviat. Este un drum care, ca o spirală, coduce sus: credința se deschide către speranță și speranța ce hrănește și adâncește credința!
În Evanghelia după Matei (Mt 9,9-12) încă de la primele batai întâlnim o istorie interesantă care strălucește și mai mult în comparația dintre evanghelii. Începe prin a vorbi despre un personaj istoric, concret, numit Levi, un nume foarte răspândit în rândul evreilor. Mai târziu va fi numit Matei. Poate că Isus însuși i-a schimbat numele lui Levi în Matei, ce înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Într-adevăr, acest păcătos, convertit a devenit apostol și evanghelist. Va fi un dar prețios de la Tatăl pentru misiunea lui Isus și a Bisericii. Domnul preferă pe cei mici, pe ultimii! Evanghelia se deschide cu o observație: „plecând Isus de acolo, a văzut un om numit Matei stând la postul de vamă” (v. 9). Privirea lui Isus vede, dar nu judecă. Este un secret în acest text evanghelic: este o privire nouă. El [Matei], ca toți păcătoșii, era obișnuit cu priviri de reproș, disprețuitoare. Dar Domnul în schimb, pentru prima dată îl privește ca pe un om simplu, ca pe o persoană care are valoare, nu atât pentru ceea ce face în acel moment, ci mai ales pentru ceea ce poate deveni. Din acest motiv, privirea Domnului se îndreaptă spre viitor și îl invită să meargă hotărât înainte: „«Urmează-mă!» Ridicându-se, el l-a urmat” (v. 9). Printre uimirea oamenilor sau privirile de dezaprobare și îndoială, actul de încredere al lui Isus este semnul unei speranțe în viitor. Începe să se concretizeze: vameșul se convertește. Este salvarea unui om păcătos!
„Pe când stătea
la masă în casă, iată că mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi s-au aşezat la
masă cu Isus şi cu discipolii lui!” (v. 10). Sunt toți
păcătoși și avem nevoie de convertire! Dar sunt priviri răutăcioase: o mulțime
de ipocriți, oameni mândri și critici!... „Văzând aceasta, fariseii
le-au spus discipolilor lui: «De ce mănâncă învăţătorul vostru împreună cu
vameşii şi păcătoşii?»” (v. 11). Este răutate în
această propoziție! Fariseii nu îl atacă direct pe Isus, ci încearcă să profite
de gestul său curajos și nepăsător. Ar putea fi un prilej pentru a pune
dezbinare între Domnul și discipolii săi: „ce fel de învățător urmați dacă el
este incapabil să alegă între bunele moravuri sau decența?” Isus reacţionează
şi demonstrează doar că este un mare învăţător al omenirii, ci şi un adevărat
rabin, profund cunoscător al cuvântului lui Dumnezeu. Înţelepţilor timpului le
citează un text al profetului Osea: „milă vreau, nu jertfă!” Un Dumnezeu
însetat de milostivire – este ceea ce sfătuiește învățătorul din Nazaret. Este un
efort pentru a ne împărtăși din „gusturile” și „judecățile” lui Dumnezeu!
Aceasta este înțelepciunea pe care evreii au căutat-o de mult și pe care
trebuie să o învețe s-o urmeze. Această convertire la Tatăl nu este
superficială, ci lovește în cele mai intime fibre ale omului. Convertirea nu este
un proces ritual, ci unul moral și religios: Dumnezeu vrea iubire și milosivire!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu