.jpg)
Misterul alegerii – chemarea universală la sfințenie
pr. Isidor Chinez (18 iunie 2023)
Lecturi biblice: Exod 19,2-6a; Romani 5,6-11; Evanghelia Matei 9,36-10,8; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din duminica de astăzi se concentrează asupra misterului alegerii – chemarea universală la sfințenie. Prima lectură prezintă o scenă care a avut loc pe muntele Sinai. Moise anunță identitatea lui Israel de popor consacrat: „acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele” (Ex 19,5). Evanghelia face cunoscut numele celor doisprezece apostoli pe care Domnul îi trimite să predice, să alunge diavoli, să vindece, să învie, să elibereze și să dea: „în dar aţi primit, în dar să daţi!” (Mt 10,8). Este afirmația lui Matei – este „darul lui Dumnezeu”! A doua lectura constă într-o reflecție a apostolului Paul despre reconcilierea umanității cu Dumnezeu, ce face posibilă constituirea unui popor sfânt: „Cristos a murit pentru noi […] deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui” (Rom 5,8.10). Este chemarea la sfințenie!
În prima lectură (Ex 19,2-6a) este legământul de pe Sinai din jurul anului 1200 î.C., adică la sfârșitul epocii bronzului. Fragmentul pe care îl citim astăzi este o introducere compusă nouă sau zece secole mai târziu [în veacul al IV-lea sau al III-lea] și ca o deschidere la evenimentul central al istoria Israelului: alianța de pe muntele Sinai. Scriptura vorbește despre alegere definitivă a lui Israel. Spune textul că Domnul și-a condus poporul la sine pe aripile unui vultur: „voi aţi văzut ce am făcut Egiptului, iar pe voi v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus la mine” (v. 4). Consecința acestei acțiunii: Dumnezeu cere poporului să încheie o alianță cu el de a asculta poruncile lui, a deveni „proprietatea” sa între toate națiunile, în slujba neamurilor. Alianța presupunea „a merge după Dumnezeu”, așa cum o turmă umblă după păstor (cf. Ps 80,2; Ier 2,2). Mai târziu, Domnul dăruiește Israelului un rege care să acționeze în numele său ca un păstor. Fragmentul spune că Dumnezeu l-a eliberat pe Israel și l-a chemat să devină poporul său: „acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi alianţa mea, veţi fi partea mea dintre toate popoarele, căci al meu este tot pământul” (v. 5). Autorul își imaginează poporul în structura altor națiuni. Evenimentele exodului și ale Sinaiului servesc mai ales pentru „alegerea” poporului. Această consacrare nu izolează poporul, ci face un „semn” înaintea Domnului și martor înaintea națiunilor. Sacralitatea implică o separare de profan: „veţi fi partea mea dintre toate popoarele” (v. 5). Poporul va fi „proprietatea” sa „exclusivă”: în ebraică există o imagine sugestivă care exprimată cuvântul segullah – este „comoara deosebită” – ce indică turma „personală” a unui păstor ce i-a încredințat-o stăpânul. Această concepţie veche despre sacru are în sine o învăţătură permanentă despre gloria şi maiestatea înfricoşătoare a lui Dumnezeu: „îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt” (v. 6). O astfel de alegere din partea Domnului izvorăște exclusiv din iubirea lui gratuită. A fi „proprietate” lui Dumnezeu înseamnă a fi „consacrat”, a fi „popor sfânt”, a fi un „popor preoțesc”, adică de rol de mijlocire, apropiere deosebită de Domnul, dar și un rol salvator pentru întreaga omenire. A fi un popor de preoți înseamnă – dacă ne gândim bine – a avea o relație esențială cu întreaga umanitate. A fi preot nu pentru sine ci mereu preot pentru alții.
În a doua lectură (Rom 5,6-11), apostulul Paul scrie comunități creștine din Roma și evidențiază o realitate uluitoare: Dumnezeu ne-a iubit când eram încă păcătoși. De aceea l-a trimis pe Fiul său, Isus, să ne împace cu el: „pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit. […] Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (v. 6.8). Omul nu mai trebuie să aștepte împlinirea promisiunii pentru a fi justificat. Dumnezeu a intervenit în istorie și a legat viitorul omenirii de prezent: „acum” Cristos a murit pentru mine, pentru noi, „pe când eram încă păcătoși” (v. 8). Niciun viitor nu ne poate speria pentru că acolo ne întâlnim cu Isus, fratele nostru, Domnul [în greacă Kyrios – Kyrie eleison – Doamne, îndură-te de noi] și savatorul nostru. Scopul este reconcilierea omenirii cu Dumnezeu. Suntem deschiși la o speranță nesfârșită!
În Evanghelia după Matei (Mt 9,36-10,8) toată atenția este concentrată asupra Israelului ca popor al lui Dumnezeu: „văzând mulţimile, lui Isus i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite, ca nişte oi care nu au păstor” (v. 36). Avem un popor obosit, epuizat pentru că rătăcesc, nu știu unde să meargă, se simt pierduți, inutili.
Domnul adresează mesajul său întregii omeniri și cere să se roage stăpânului secerișului să trimită lucrători în secerișul lui: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui!” (v. 37-38). Dar imediat evanghelistul relatează că Isus alege doisprezece ucenici, care reprezintă cele douăsprezece seminții ale lui Israel: „numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; Simon Canaaneanul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat” (v. 2-4). Isus transformă această masă anonimă în popor ales prin două gesturi: cheamă oamenii pe nume și le încredințează o misiune. A chema pe nume înseamnă a recunoaște cine este în fața mea și a-l scoate din anonimatul mulțimii. Este chemarea apostolilor. Ei poartă noul popor mesianic în sânul lor. Sunt douăsprezece fețe reale, sunt douăsprezece nume, pentru a fi „semnul” unei „prezențe” care vindecă și însănătoșește: „erau istovite şi părăsite, ca nişte oi care nu au păstor”. Sunt douăsprezece nume care vor vesti milostivirea lui Dumnezeu pe care numai în rugăciunea o pot pătrunde. Domnul îi trimite exclusiv la acest popor, căruia îi aparținea el însuși. Este noul proiect vocațional.
Trebuie să anunțe că Împărăția lui Dumnezeu este aproape și să facă semne care vestesc venirea Domnului: vindecarea bolnavilor, învierea morților, curățirea leproșilor, scoaterea demonilor. Poporul evreu este încă în prim plan: „mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel!” (v. 6). După învierea sa, Domnul își va trimite discipolii la toate națiunile. Ei vor finaliza proiectul pentru formarea unui nou popor ales – Biserica – ce devine martorul iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Aceasta este chemarea Bisericii: un popor de păcătoși iertați, care relatează milostivirea lui Dumnezeu cu viața lor, cu cuvintele lor, pentru ca inimile tuturor oamenilor să vadă posibilitatea unei lumi noi, a unei lumi în care păcatul este învins spre iertarea gratuită, dacă este acceptată. Credincioșii sunt oameni noi cu adevărat capabili să ierte și să se iubească unii pe alții. Este misterul alegerii – chemarea universală la sfințenie!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu