† Duminica a 7-a de peste an (A): A ierta, a iubi [23 februarie 2020]

„Predica de pe Munte” de Carl Bloch.

A ierta, a iubi

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (23 februarie 2020)              

Lecturi: Leviticului 19,1-2.17-18; 1Corinteni 3,16-23; Evanghelia Matei 5,38-48; lecturi

Omilie 

Isus ne spune în evanghelia de astăzi: „așa cum Dumnezeu a acționat față de voi, la fel să vă purtați față de alții”. Este etica sau morala teologică. Iubește-ți dușmanii. Iubirea este capabilă să transforme pe un dușman într-un prieten.

În lectura întâia luată din cartea Leviticului (Lev 19,1-2.17-18) sunt norme și legi ieșite dintr-un ambient ebraic preoțesc: se numește „legea sfințeniei”. Moise invită poporul să-l imite pe Dumnezeu în sfințenie: „Domnul i-a zis lui Moise: «Fiți sfinți, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru»” (v. 1-2). Nu este un imperativ, ci o promisiune. Este invitația la a se lăsa orientați de către Domnul să trăiască existența ca participare la viața de sfințenie. Este vorba de apartenența creaturilor la gloria Domnului. În ce mod omul păcătos îl poate întâlni pe Dumnezeul cel sfânt? În limbajul curent, „sfânt” se înțelege cel care a dus o viață exemplară și acum este în paradis. Însă semnificația acestui termen este mult mai amplă: indică „cel separat”, „consacrat” lui Dumnezeu. În liturgia ebraică sunt diferite separări. Kaddish este „sfânt” în ebraică. Dar a fi sfânt înseamnă a recunoaște că Dumnezeu a făcut să iasă poporul din sclavia egipteană pentru ca să asculte de legea sa. Ce pretindea Domnul atunci când a poruncit poporului său să fie „sfânt”, să trăiască separat de alte popoare ca să nu-l poarte la idolatrie? „Sfințenia” este înțeleasă în mod diferit: nimic din separările materiale de la ceilalți oameni, nimic din prescripțiile rituale. Cere să refuze ura și răzbunarea. „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta. […] Să nu te răzbuni şi să nu ţii ură pe fiii poporului tău! Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (vv. 17-18). Cere să se lase conduși de iubire: iubește aproapele, „imită-mă pe mine”, spune Domnul. Din vechea lege, descoperim că iubirea e mai bună decât toate ritualurile: e semnul prezenţei lui Dumnezeu printre oameni. Are o limită: iubirea nu este universală. De fapt, interpretarea rabinică se restrânge la poporul lui Israel; se limitează la legăturile de sânge, familiare. Orizontul legii nu depășea încă limitele poporului evreu.

† Duminica a 6-a de peste an [A]: Iubirea împlinește legea [16 februarie 2020]

Eu însă vă spun... – cu Marcello Cerrato.

Iubirea împlinește legea

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (16 februarie 2020)              

 Lecturi: Ben Sirah 15,15-20; 1Corinteni 2,6-10; Evanghelia Matei 5,17-37; lecturi

Omilie

În duminica de astăzi, lecturile biblice amintesc că toată creația, ființele umane, sunt făcute după „chipul lui Dumnezeu”, capabile să aleagă și să invoce înțelepciunea și încercând să intre în relație cu Domnul. Ben Sirah face o declarație asupra libertății omului de a alege și responsabilitatea sa personală. Apostolul Paul scrie că în Isus s-a revelat noua înțelepciune, noua lege, un nou mod de a trăi așa cum ne-a învățat Cristos și ne-a relatat sfântul Matei. Alegerea binelui este alegerea fericirii. Iubirea împlinește legea.

† Duminică a 5-a de peste an [A]: Suntem lumină și sare a lumii oferind savoarea realității [9 februarie 2020]

Suntem lumină și sare a lumii oferind savoarea realității

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (9 februarie 2020)             

Lecturi: Isaia 58,7-10; 1Corinteni 2,1-5; Evanghelia Matei 5,13-16; lecturi

Omilie

Lumină și sare a lumii. În Isaia faptele bune ale poporului manifestă lumina lui Dumnezeu, în timp ce în evanghelie discipolii sunt lumina și sarea lumii: ei o posedă și sunt chemați să o împărtășească omenirii. A doua lectură este considerată ca o ilustrare concretă a evangheliei: apostolul Paul – discipolul fidel a lui Cristos – este lumină pentru păgâni.

† Întâmpinarea Domnului: Bucuria întâlnirii cu Domnul [2 februarie 2020]

Prezentarea lui Isus la templu (1692) de Jean-Baptiste Jouvenet.

Bucuria întâlnirii cu Domnul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 februarie 2020)           

Lecturi: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40; lecturi

Omilie

Astăzi celebrăm „Prezentarea Domnului în templu”, adică un eveniment din viața lui Cristos inspirat din evanghelie: „Maria şi Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului” (Lc 2,22). „Acum patruzeci de zile, am sărbătorit cu bucurie Naşterea Domnului. Iar astăzi a venit ziua fericită în care Isus a fost prezentat în templu, de Maria şi Iosif; el se supune astfel legii lui Moise, dar, în realitate, iese în întâmpinarea poporului său credincios” – este îndemnul prin care preotul îi invită pe credincioși la sărbătoare. Prima mărturie ne vine din secolul al IV-lea de la o pelerină în Țara Sfântă numită Egeria; ea spune că această celebrare vine de la Ierusalim. După ce a fost răspândită în Siria, a ajuns și la Constantinopol (secolul al VI-lea) cu numele grec al „întâlnirii” [hypapantè], adică întâlnirea dintre Mesia și poporul credincios. Trecând în Occident [prin secolul al VII-lea] se celebra pe 2 februarie. Pe la anul 750, în Galia, ajunse să se numească „Curățirea Maicii Domnului” până la reforma liturgică în anul 1969 când vine recuperat cu titlul „Prezentarea Domnului la templu”. La Roma, vine celebrată în zori, de către papa Sergiu I (687-701) cu o procesiune de pocăință cu lumânări: de aici, sărbătoarea luminii lui Cristos. Și astăzi liturgia prevede o procesiune, încă din secolul al X-lea, în care se binecuvântează lumânările. Lumânarea – deci lumina – ne este încredințată în mâniile noastre, ne unește nu numai cu Maria și Iosif, dar și cu Simon și Ana, care strâng copilul ca pe „lumină spre luminarea neamurilor!” (Lc 2,32). Lumânarea sfinţită este simbolul lui Cristos care, jertfindu-se pe sine pe cruce, ne dăruieşte lumina – lumina pascală.

Toate textele biblice sunt centrate pe intrarea lui Isus în templu: anunțul profetului Malahia (Mal 3,1-4), claritatea teologiei din Scrisoarea către Evrei (Evr 2,14-18) și această umilă acțiune relatată de Evanghelia după Luca (Lc 2,22-40), ce adună martori inspirați, pe Simon și Ana.

† Duminica a 3-a de peste an [A]: Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii... [26 ianuarie 2020]

„Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” (Mt 4,19).

Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 ianuarie 2020)           

Lecturi: Isaia 8,23b-9,3; 1Corinteni 1,10-13.17; Evanghelia Matei 4,12-23; lecturi 

Omilie

Să nu lăsăm Biblia pradă pulberii rafturilor unei bibliotecii, căci Domnul este „lumină” pentru pașii noștri, dă sens vieții noastre, pentru că oriunde există lumină viața omului nu este spre moarte, ci spre înviere. Mesajul lui Cristos este că Dumnezeu se face vecin cu oamenii, nu în templul somptuos din Ierusalim, dar acolo unde cineva primește anunțul nemaiauzit a Domnului – Dumnezeu-cu-noi. În duminica de astăzi, totul începe de la marginea Galileei: punct de frontieră geografic și teologic. Populația era amestecată, aproape păgână; era considerată ca periferie a țării promise și locuitorii săi sunt la limita poporului lui Dumnezeu. Dar Isus își începe misiunea chiar din locul acesta: vine să șteargă frontierele.

Sunt evocate două triburi, din cele douăsprezece ale lui Israel, cel a lui Zabulon și Neftali. Dar este pomenit și drumul mării și Galileea neamurilor, de profetul Isaia și de evanghelie. O regiune devastată de războaie. Sunt locuite de oameni afundați în întuneric. Profetul face aluzie la cucerirea în anul 732 î. C. de către imperiul asirian [de Tiglat-Pileser al III-ale (745-727 î. C.)] a celor trei provincii ale lui Israel: Galileea (cu orașul antic Meghido, pe drumul comercial Via Maris [„Drumul Mării” care lega Siria de Egipt, fiind situat în depresiunea Jesreel, în Palestina de Nord]), Galaad (din Transiordania) și Dor (coasta palestiniană). Atunci au început „întunericul”, durerea, suferința și rușinea. Câmpia fertilă a Galileei, ţara lui Zabulon şi Neftali, a fost ocupată de asirieni.

† Duminica a 2-a de peste an [A]: Isus iartă păcatul lumii [19 ianuarie 2020]

Isus iartă păcatul lumii

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 ianuarie 2020)          

Lecturi: Isaia 49,3.5-6; 1Corinteni 1,1-3; Evanghelia Ioan 1,29-34; lecturi

Omilie

De o săptămână am intrat într-o nouă perioadă liturgică: „timpul de peste an”. Culoarea hainelor liturgice este verde. Înainte era alb sau auriu: în „timpul Crăciunului” exprimau bucuria naşterii Domnului. Acum, verdele este simbolul speranţei. În „timpul de peste an” medităm învățăturile și exemplele luminoase din viața și activitatea publică a lui Isus. În duminicile de „peste an” îl ascultăm pe evanghelistul Matei, în principal. Începem prin a ne întreba: pentru noi cine este Isus? Vom asculta răspunsul lui Ioan Botezătorul: este „Mielul lui Dumnezeu” care ridică păcatul lumii. Isus iartă păcatul omenirii.

† Botezul Domnului [A]: Isus în rând cu păcătoșii [12 ianuarie 2020]

Botezul lui Isus - de Carl Heinrich Bloch.

 Isus în rând cu păcătoșii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 ianuarie 2020)          

Lecturi: Isaia 42,1-4.6-7; Faptele Apostolilor 10,34-38; Evanghelia Matei 3,13-17; lecturi

Omilie

Se termină „timpul Crăciunului”; mâine vom începe „timpul de peste an”. „Manifestarea Domnului” [în grecește epifania], liturgic, se dezvoltă în trei episoade evanghelice: adorarea magilor, botezul lui Isus și primul „semn” făcut în Cana Galileei. Astăzi celebrăm Botezul Domnului în Iordan. Este un mare şi profund mister. În botez, Isus a realizat profeția lui Isaia despre „slujitorul lui Dumnezeu” [din prima lectură]. Sfântul Petru proclamă că Isus a fost consacrat „Cristos” de Duhul Sfânt [în lectura a doua]. La botez, când Isus și-a început activitatea în public, Tatăl îl recunoaște ca Fiul său preaiubit și îl unge cu Duhul Sfânt [în evanghelie]. Și noi suntem fiii lui Dumnezeu...