† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: „Noua alianță” [17 martie 2024]

 

„Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”!

„Noua alianță”

pr. Isidor Chinez (17 martie 2024) 

Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!

† Duminica a 4-a din Post [B]: Privirea spre Cristos înălțat pe cruce [10 martie 2024]

 Isus cu Nicodim.

Privirea spre Cristos înălțat pe cruce

pr. Isidor Chinez (10 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10;  Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice  

Omilie

Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe  care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!

† Duminica a 3-a din Post [B]: Domnul care se dăruiește [3 martie 2024]

 

Alungarea vânzătorilor din templu.

Domnul care se dăruiește

pr. Isidor Chinez (3 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 20,1-17; [forma prescurtată – Exod 20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată „templului”, locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. Sunt „drepturile lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, apoi preluate de Isus în mustrarea aspră adresată vânzătorilor din templu. Problema sfințeniei templului este depășită de învierea lui Isus după moartea sa pe cruce: din acel moment templul nu mai este o clădire de pietre, așezate într-un anumit loc de pe pământ, ci „trupul Domnului”, adică adunarea creștină care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Prima lectură ne cere să fim fideli Domnului în spiritul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ex 20,2-3). După învierea lui Isus, sfântul Paul explică, în a doua lectură, nebunia crucii mai valoroasă decât înțelepciunea oamenilor. Crucea, simbolul morții și al distrugerii, este chiar mijlocul prin care viața a irupt în lume. Paul ne invită să privim crucea ca pe un izvor de înțelepciune și putere mântuitoare: „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, […] puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23.24). Nașterea „noului templu” apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii ca inima credinței creştine, spune apostolul. În Evanghelia după Ioan, scena templului afirmă autoritatea lui Isus la începutul slujirii sale, bazată pe identitatea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Cristos se prezintă ca adevăratul templu al prezenței lui Dumnezeu în lume: este Domnul care se dăruiește!

† Duminica a 2-a din Post [B]: Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu [25 februarie 2024]

 Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (25 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice

Omilie

Cele trei lecturi de astăzi sunt unite printr-un fir comun: cel al „fiului” care este dăruit de tatăl. Se dezvoltă tema ispășirii sau răscumpării dintr-o vină, adică moartea substitutivă cu care Dumnezeu însuși, în Cristos, s-a oferit drept victimă în locul nostru. Se subliniază gestului lui Dumnezeu în a „da” la moartea pe propriul Fiul, oferit ca jertfă pentru mântuirea lumii. Chiar dacă ar vrea Dumnezeu nu ar putea face mai mult, căci s-a dat pe sine însuși. Prima lectură relatează despre încercarea credinței lui Abraham, care nu refuză ca să-și sacrifica singurul său fiu lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic este cel al schimbării la față, unde „Fiul iubit” [„Fiul meu cel iubit”] este aplicat lui Isus transfigurat. Tema „Fiului” vine reluată de către apostolul Paul în a doua lectură, subliniind cu tărie că, dacă Dumnezeu ne-a „dat” pe Fiul său, nu ne poate nega nimic: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Drumul Postului Mare ne invită să ne îndreptăm privirea spre splendoarea lui Isus Cristos: lumina Taborului ne descoperă că suntem păcătoși, dar înainte de aceasta suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu.

† Duminica întâia din Postul Mare [B]: Domnul a învins pentru noi [18 februarie 2024]

 

Cristos în deșert (1872) - de Ivan Kramskoi (Tretyakov Gallery, Moscow).

Domnul a învins pentru noi

pr. Isidor Chinez (18 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneză 9,8-15; 1Petru 3,18-22; Evanghelia Marcu 1,12-15; lecturi biblice

Omilie

Drumul Postului Mare începe cu impunerea cenușii. Lecturile ne spun că viața de credință a omului este marcată de confruntarea dintre bine și rău, dintre păcatul ce ne înstrăinează de Domnul și iubirea divină ce reînnoiește alianța cu noi. Liturgia din duminica întâia a Postului ne prezintă perspectiva unei mântuiri deschisă tuturor oamenilor deoarece este capabilă să ajungă și la slăbiciunile sale. Dumnezeu afirmă voința de mântuire universală, după ce a condamnat prin potop păcatul omenirii: este relatarea Genezei cu Noe, cu potopul și cu alianța. Prima lectură surprinde moment potopului: creația s-a golit de ființe vii, cu excepția celor care au intrat în arca lui Noe. Dincolo de orice condamnare este mântuire fără rezerve: „Iată, eu închei alianţa mea cu voi […]  (v. 9). Sunt prezente dreptatea și milostirea, dar cu o precizare: Cristos a suferit pentru ispășirea păcatului pentru a ne conduce înapoi la Dumnezeu – se spune în scrisoarea lui Petru. Înainte de a stabili o alianța cu nouă umanitate, se elimină cea veche. Botezul este noua alianță adevărată și definitivă: „aceasta [nr. potopul] este o imagine a botezului care vă salvează acum pe voi” (1Pt 3,21). Dumnezeu rămâne fidel promisiunii sale de mântuire pentru toată lumea. Evanghelia lui Isus ne oferă coordonatele căii ce duce la victoria pascală. Domnul se luptă cu ispititorul în deșert, iar victoria sa este o comuniune descoperită între cer și pământ, reprezentată de scena îngerilor care se pun în serviciul lui: „iar îngerii îi slujeau” (Mc 1,13). Cristos deschide predica sa: „convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Domnul a învins Satana pentru noi!

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Răspunsul nostru să fie simplu [14 februarie 2024]

Miercurea Cenușii

Răspunsul nostru să fie simplu

pr. Isidor Chinez (14 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18;  2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este prima zi a Postului Mare. La început secolului al II-lea creștinii se pregăteau pentru Paște două zile de post și penitență. Pe urmă, aceste practici au fost extinse la toată Săptămâna Sfântă, iar în anul 325 [Sinodul de la Niceea] creștinătatea se pregătea pentru Paște timp de 40 de zile, după „modelul” lui Isus care a petrecut 40 de zile în pustiu, ca să nu mai vorbim de cei 40 de ani stând poporul  în deșert sau de cele 40 de zile de post a lui Moise pe muntele Sinai și a lui Ilie pe Horeb. La începutul Postului Mare sunt cuprinse șase duminici înainte de Paști. Mai târziu, s-a hotărât să se anticipeze postul cu patru zile: așa s-a ajuns la Miercurea Cenușii. Momentul inițial începea cu o penitența publică pentru cei care sunt vinovați de păcate grave, apostazie, crimă, adulter; se îmbrăcau în haine de pocăință fiind stropiți cu apă sfințită și cenușă, mergeau prin orașe, amintind de „alungarea din paradis”. Spre sfârșitul anului 1000, practica penitenței publice a scăzut, s-a stins, rămânând impunerea cenușii asupra tuturor credincioșilor[1]. Mesajul postului e: Dumnezeu este iubire. Nu știe nimic altceva: iubește cu o dragoste care depășește orice ne-am putea imagina. Sfânta Scriptură nu încetează să ne amintească această veste bună: e milostivirea Domnului. Suntem trimiși să dăm mărturie despre minunile lui Dumnezeu! Răspunsul nostru să fie simplu și concret!

† Duminica a 6-a de peste an [B]: Miracolul vindecării [11 februarie 2024]

 

Isus și vindecarea unui lepros.

Miracolul vindecării

pr. Isidor Chinez (11 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Levitic 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45; lecturi biblice.

Omilie

Liturgia de astăzi reia problema bolii – cu care ne-am confruntat și duminica trecută – și o consideră forța ostilă de separare a societații umane și care acum învinsă de Domnul prin puterea sa divină. Prima lectură ne oferă cheia interpretării textului evanghelic de azi. Cartea Leviticului enunţează un precept conform căruia bolnavul de lepră trebuie să fie considerat necurat și exclus din comunitatea lui Israel și din actele religioase: „Tot timpul cât va avea rana, va fi impur […]. El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (Lev 13,46). Evanghelia contrastează acestor norme levitice, întrucât Isus acționează față de leproși ca unul care se aplecă spre nenorocirea lor și îi reintegrează în comunitate, după ce s-a vindecat. Fragmentul din scrisoarea apostolului Paul este un îndemn către cei din Corint [nu doctrinală]: pentru creștini, viața de zi cu zi este o continuă laudă chiar și în lucruri materiale, cum ar fi mâncare: „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (1Cor 10,31). Este celebrată libertatea creștină. Să învățăm să discernem în ce constă concret această libertate. Ne-a fost dăruit Duhul Sfânt pentru aceasta.