Miracolul vindecării
pr. Isidor Chinez (11 februarie 2024)
Lecturi biblice: Levitic 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45; lecturi biblice.
Omilie
Liturgia de astăzi reia problema bolii – cu care ne-am confruntat și duminica trecută – și o consideră forța ostilă de separare a societații umane și care acum învinsă de Domnul prin puterea sa divină. Prima lectură ne oferă cheia interpretării textului evanghelic de azi. Cartea Leviticului enunţează un precept conform căruia bolnavul de lepră trebuie să fie considerat necurat și exclus din comunitatea lui Israel și din actele religioase: „Tot timpul cât va avea rana, va fi impur […]. El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (Lev 13,46). Evanghelia contrastează acestor norme levitice, întrucât Isus acționează față de leproși ca unul care se aplecă spre nenorocirea lor și îi reintegrează în comunitate, după ce s-a vindecat. Fragmentul din scrisoarea apostolului Paul este un îndemn către cei din Corint [nu doctrinală]: pentru creștini, viața de zi cu zi este o continuă laudă chiar și în lucruri materiale, cum ar fi mâncare: „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (1Cor 10,31). Este celebrată libertatea creștină. Să învățăm să discernem în ce constă concret această libertate. Ne-a fost dăruit Duhul Sfânt pentru aceasta.
Prima lectură (Lev 13,1-2.45-46). În toate culturile, lepra a fost și este considerată o boală respingătoare, iar leproșii erau excluși din viața publică și socială. În Israel este o motivație religioasă, declarând bolnavul impur și obligându-l să stea departe de sacru precum și în zonă locuită. Toate bolile de piele – și lepra – au fost considerate impure. Dintr-o nenorocire fizică, devenise un semn al blestemului divin. Lepra era considerată o pedeapsă severă a lui Dumnezeu pentru păcatele săvârșite. Marginalizarea socială și religioasă face viața leproșilor fără speranță. În primul rând trebuie să înțelegem care este sensul „impurității” pentru evreul. Israel a fost chemat de Dumnezeu la sfințenie: „eu sunt Domnul care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru şi să fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt!” (Lev 11,45). Acesta este cheia Leviticului, dar și a întregii Torei. „Sfințenia” constituie ceea ce este propriu lui Dumnezeu, esența sa, ceea ce îl deosebește de tot ceea ce este creat. Israel, după ce a fost chemat de Domnul la comuniune cu el, trebuie să devină sfânt, adică să participe la sfințenia divină. Tot ceea ce nu este sfânt este impur, adică nu intră în sfera divinului. Pe baza acestui principiu trebuie înţelese regulile de purificare – atât de ciudate în ochii noştri – care apar în cartea Leviticului (Lev 11-15). Înlăturarea impurității înseamnă a te sfinți, a avea posibilitatea de a te apropia de Dumnezeul inaccesibil. Lepră, în lumea biblică, era o chestiune de impuritate: comportă separerea de viața publică pentru a nu contamina pe alții, mai ales spiritual. Oricine atinge o persoană necurată este un păcătos. Cine este afectat are obligația să se țină departe de comunitate și de cult, deoarece impuritatea compromite relația cu Dumnezeu și cu oamenii: „leprosul […] să aibă hainele sfâşiate şi să umble cu capul descoperit, să-şi acopere barba şi să strige: «impur! impur!»!” (v. 45). Este semnul de doliu ce reprezintă o situaţie de moarte dintre cei vii. Trebuie să stea la mare distanță, în afara taberei, departe de lume. Așa se purta evreii. Insă în evanghelia de astăzi Isus nu numai că s-a apropiat, ci «l-a atins» (Mc 1,41), declarând că nimeni nu este necurat înaintea lui Dumnezeu și că avem nevoie de milostivirea sa care să ne facă accesibilă inima Domnului. Nici un păcat, nici o impuritate, nu ne poate îndepărta de Dumnezeu, căci Domnul este cel care în Isus s-a apropiat de fiecare dintre noi, ca să fim vindecați de lepra egoismului și să atingem „viața”.
În a doua lectură (1Cor 10,31-11,1), Paul abordează o întrebare care i-a „chinuit” pe creștini din Corint provenind din păgâni. Unii credeau, pe bună dreptate că, din moment ce idolii nu există, este permis să mănânce carnea sacrificată în templele lor și vândută în piață. Cu ocazia sărbătorilor de familie, se mergea la templu și acolo se săvârșiau rituri de sacrificiu care se încheiau cu banchete cu o parte din carnea sacrificată zeilor. Cum să se comporte în această situație în care era întreaga familie și prietenii? Răspunsul pe care îl oferă apostolul se bazează pe trei reguli. În primul rând, o normă de libertate: creștinul știe că idolii nu sunt nimic; prin urmare, el poate participa la sărbătoarea. O a doua regulă este: să fim prudenți pentru că cineva poate fi atras de rău și poate submina credința, revenind la trecutul păgân. În sfârșit, legea iubirii: cu gestul nostru nu trebuie să scandalizăm pe frații creștini mai slabi în credință care, văzându-ne implicați în acte aparent ilicite, pot să rămână tulburați sau tentați. „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu! Să fiţi fără vină înaintea iudeilor, a grecilor şi a Bisericii lui Dumnezeu” (v. 31-32). Apostolul împărtășește această poziție, dar îi invită pe toți să arate iubire față de cei care, din cauza fragilității credinței lor, ar fi scandalizați de cei care mănâncă aceste cărnuri. Este viața trăită și „consumată” pentru goria lui Dumnezeu. Libertatea este slujitoarea iubirii!
În Evanghelia după Marcu (Mc 1,40-45) introduce la începutul vestirii sale semnul care indică prezența lui Dumnezeu în Isus: el este Mesia. Această minune vrea să-i facă pe ascultătorii de atunci și de astăzi să înțeleagă că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate vindeca un lepros: „a venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: «Dacă vrei, poţi să mă cureţi»” (v. 40). E lucrarea de însănătoșire sau de vindecare a tânărului rabin din Nazaret. Întră în suferința omului: „Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: «Vreau, curăţă-te!»” (v. 41). Lepra este o stare de viață care îl face desfigurat și respingător, îl lasă în izolare și în singurătate, privându-l de orice demnitate. Este devastarea omului întreg, fizic și în relațiile sale. „Isus vindecă” – este expresia care conține toată evanghelia lui Dumnezeu, Vestea cea Bună. Domnul este pentru om, pentru integritatea lui fizică, pentru fericirea sa. Acolo unde este durere, suferință, boală, Isus vine să vindece și să însănătoșeze. Voința lui Dumnezeu nu este ca omul să sufere, ci să afle bucurie. Acesta este anunțul fericit! Miracolul este dintre primii care încălcă încă o dată legile religioase ale timpului său și Domnul nu ezită să devină „impur” cu cei impuri. Este „întruparea” Domnului în suferința omului! Marcu relatează despre Isus că „domină răul” și acum merge cu omenirea marginalizată către „țara promisă” a eliberării sau „împărăția lui Dumnezeu”. Nimeni nu mai poate simți și nu mai poate fi la limita vieții, pentru că acum este împreună cu însuși Dumnezeu, care vine să-și „murdărească mâinile” cu neputința și singurătatea noastră. Interdicția dezvăluirii minunii urmărește să evite falsele așteptări, deoarece Isus va fi un Mesia diferit de cel pe care îl așteaptă lumea…
Concluzia lui Marcu: „și veneau la el de pretutindeni” (v. 45). Mâna Domnului se întinde spontan spre vindecare, căci el este salvatorul, mântuitorul trimis de Dumnezeu!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu