Vecernie

Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.
L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinți între ștergare de galben borangic
Și sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

Auzi, un clopot mișcă văzduhul peste munți
Și se boltește-n sunet cât cerul de mărgean
De dincolo de lume te-ndeamnă să renunți
O taină fără de moarte la veacul pământean.

Vom asculta din strana vecernia-n sobor
Când intra-n schit odata cu pasul serii lent
În murmure că zvonul albinelor în zbor
Năluci călătorite din Vechiul Testament.

Cu aur pe odajdii, înbălsămatii tei
Vor ingina soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi psalmul sublim 103,
Iar tu Lumină lină m-aș bucura să zici.

Când, la sfârșitul slujbei, vom săruta sfios
Argintul sfintei scoarte de Evangheliar,
Ne va parea o clipa că ne-a zarit Cristos,
Mișcând încet perdeaua intrării în altar.

 

de Nichifor Crainic